ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1946/2011

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 155 din 07 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr. 2205/104/2010 s-a dispus, în baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplic, art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. condamnarea inculpatului B.G. la 9 ani închisoare pedeapsă principală în regim de detenție, cu aplic. art. 57 C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 31 mai 2010, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 20.000 lei daune morale către partea civilă B.M., în calitate de reprezentant legal al părții vătămate minore T.G.A.M. și la 1300 lei cheltuieli judiciare statului. În fapt prima instanță a reținut următoarele: În toamna anului 2009, fiind în stare de ebrietate, inculpatul a constrâns-o pe minora T.G.A.M., fiica soției sale, dintr-o altă căsătorie, prin folosirea violenței și amenințând-o cu „bătaia, dacă-i va povesti mamei sale cele întâmplate", să întrețină cu el un raport sexual . A doua zi, T.G.A.M.

a sunat-o pe mama sa, B.M., relatându-i că a fost violată de inculpat dar când aceasta a venit acasă pentru a lămuri cele petrecute, minora, de teama tatălui vitreg, a susținut că a mințit pentru a merge la ea la București. Procedând în același mod, inculpatul a mai întreținut de trei ori relații sexuale cu minora, în vârstă de 12 ani. În noaptea de 26/27 mai 2010, inculpatul a dorit să întrețină, din nou un act sexual cu minora, pe care a agresat-o fizic, dar nu a reușit pentru că aceasta s-a apărat lovindu-l cu o cană în cap și cu genunchiul în zona organelor genitale, după care a fugit de acasă. S-a reținut că inculpatul a invocat starea de ebrietate ca factor declanșator al comportamentului său, dar că acesta a recunoscut constant comiterea faptelor și a solicitat aplicarea disp.

art. 320 1 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul. În apelul Parchetului sentința a fost criticată pentru nelegalitate susținându-se în esență faptul că nu erau aplicabile disp. art. 320 1 C. proc. pen. Astfel s-a arătat că dosarul a fost înregistrat la prima instanță la data de 24 iunie 2010 iar inculpatul a fost audiat la 28 septembrie 2010 când a recunoscut comiterea faptei ce a determinat încadrarea juridică în infracțiunea de viol și, totodată, la acel termen s-a dispus administrarea probei testimoniale prevăzute de actul de sesizare a instanței. S-a arătat că la data de 7 decembrie 2010 când inculpatul a solicitat aplicarea disp.

art. 320 1 C. proc. pen. se intrase deja în cercetarea judecătorească și, ca atare, se depășise momentul procesual până la care se putea solicita aplicarea acestui text. S-a solicitat așadar desființarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății conform procedurii comune. În apelul inculpatului sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie susținându-se că pedeapsa stabilită de prima instanță este mult prea grea și nu s-a ținut cont de faptul că inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor încă din faza de urmărire penală. Prin decizia penală nr. 16 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de inculpatul B.G.

împotriva sentinței penale nr. 155 din 07 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr. 2205/104/2010, a fost desființată, în parte sentința, pe latură penală, înlăturând disp. art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. În baza art. 197 alin. (1)-(2) lit. b), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. l-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. S-a dedus din pedeapsă detenția executată de la 31 mai 2010 la zi și a fost menținută starea de arest.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Analizând apelurile formulate în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța de apel a reținut, în esență că, poziția inculpatului a fost sinceră încă de la urmărirea penală și a continuat și în fața instanței prin recunoașterea necondiționată a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, însă la momentul intrării în vigoare a Legii 202/2010 (25 noiembrie 2010) se intrase deja în cercetarea judecătorească și, ca atare, disp. art. 320 1 C. proc. pen. nu mai erau aplicabile. Astfel, la data intrării în vigoare a legii în cauza de față fusese audiat nu doar inculpatul ci și partea vătămată și mai mulți martori, cercetarea judecătorească fiind practic completă.

Instanța a apreciat că nu este necesară trimiterea pentru rejudecare la prima instanță întrucât, deși mai rămăseseră de audiat 3 martori indicați de rechizitoriu, cercetarea judecătorească este totuși completă inculpatul recunoscând faptele iar recunoașterea sa se coroborează cu probele administrate deja. Cei trei martori neaudiați sunt martori indirecți care cunosc date despre comiterea faptelor de la partea vătămată și, după cum s-a mai arătat deja, în condițiile în care inculpatul nu-și contestă faptele și gradul de vinovăție, audierea nemijlocită a acestor martori devine inutilă, iar inculpatul nu a solicitat administrarea unor alte probe în apărare. În același timp instanța de apel a reținut ca fiind fondată și critica formulată de inculpat întrucât în speța de față recunoașterea sa a contribuit cu mult la scurtarea duratei procesului și, chiar dacă nu sunt aplicabile disp.

art. 320 1 C. proc. pen. trebuia să se dea eficiență acestei recunoașteri ca și circumstanță atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și recurentul inculpat B.G. Prin recursul declarat, procurorul a solicitat casarea hotărârilor, înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. și reținerea circumstanței agravante a stării de ebrietate, întrucât din actele dosarului rezultă că inculpatul a întreținut relații sexuale cu victima minoră care se afla în întreținerea sa, iar din declarațiile minorei coroborate cu alte probe, rezultă că acesta comitea fapta în stare de ebrietate.

A mai arătat că se impune aplicarea unei pedepse fără reținerea circumstanței atenuante, întrucât în urma concursului între circumstanțele atenuante și agravante, instanța nu este obligată să coboare pedeapsa sub minimul special. Prin recursul declarat de inculpat, acesta a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând temeiul art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., sens în care a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate probele administrate, iar, în subsidiar, dacă se va aprecia ca neîntemeiat primul motiv, a solicitat reducerea pedepsei. Recursul parchetului este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale, însă a reținut în mod greșit, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel trebuia să aibă în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei de viol săvârșită asupra fiicei sale vitrege minore, de modalitatea în care inculpatul a conceput și realizat fapta în formă continuată, criterii în raport de care nu se mai impunea valorificarea datelor ce caracterizează persoana inculpatului, ca circumstanțe atenuante judiciare. Este adevărat că inculpatul a avut o atitudine sinceră și de recunoaștere a faptei în cursul procesului penal, împrejurare căreia instanța de apel i-a atribuit valoare de circumstanță atenuantă în condițiile inaplicabilității dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., însă, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei de viol, în condițiile circumstanțelor agravante speciale (minora, având vârsta de 12 ani, care se afla în îngrijirea inculpatului, tatăl său vitreg, a fost constrânsă prin folosirea violenței și amenințare, să întrețină relații sexuale în mai multe rânduri) trebuia să dea eficiență prevederilor art. 80 alin. (2) C. pen., în raport de care nu era obligată să coboare cuantumul pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Pentru acest motiv, se impune casarea, în parte, a ambelor hotărâri și, rejudecând, înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. c) - art. 76 C. pen. In baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., va fi condamnat inculpatul B.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), d) și e) C. pen. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Se va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În ce privește critica Parchetului, referitoare la omisiunea instanțelor de a reține circumstanța agravantă a stării de ebrietate, dat fiind că din actele dosarului rezultă că inculpatul a întreținut relații sexuale cu victima minoră care se afla în întreținerea sa, în stare de ebrietate, se constată că nu este întemeiată. Din probele dosarului, rezultă că inculpatul a constrâns-o pe minora aflată în îngrijirea sa prin exercitare de amenințări și violențe, la întreținerea a patru relații sexuale, fiind în stare de ebrietate, însă aceasta nu era anume provocată în vederea comiterii faptei.

Așa fiind, se constată că nu se impune reținerea acestei împrejurări ca circumstanță agravantă la săvârșirea faptei. În ce privește recursul inculpatului, se constată că acesta nu este fondat. Potrivit art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, printre altele, atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Din examinarea hotărârii atacate, rezultă că instanța de apel nu numai că s-a pronunțat asupra probelor administrate în cursul cercetării judecătorești, dar a și supus analizei, în considerente, inutilitatea probei testimoniale cu cei trei martori indirecți neaudiați la instanța de fond, în condițiile recunoașterii faptei de către inculpat și coroborării declarației acestuia cu alte probe.

Referitor la a doua critică formulată de inculpat, prin care a solicitat reducerea pedepsei, aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele mai sus-arătate, care au impus majorarea cuantumului acesteia. Examinând hotărârea recurată și în raport de alte temeiuri care pot fi luate în considerare din oficiu și constatând că nu există nici unul dintre acele temeiuri care impun casarea din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul B.G. să fie respins, ca nefondat. În conformitate cu protocolul încheiat între Baroul București și Ministerul Justiției, va fi acordat onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 16 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, sentința penală nr. 155 din 7 decembrie 2010 a Tribunalului Olt și decizia penală atacată și, rejudecând, înlătură dispozițiile art. 74 lit. c) - art. 76 C. pen. În baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), d) și e) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul intimat inculpat B.G. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 31 mai 2010 la 12 mai 2011. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2011.