ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1946/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1946/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursurilor de față
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 155 din 07 decembrie 2010 pronunțată de
Tribunalul Olt în dosar nr. 2205/104/2010 s-a dispus, în baza art. 197
alin.
(1) și (2) lit. b) și alin. (3) teza
I
C. pen. cu aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplic, art. 320
1
alin. (1) și (7) C.
proc. pen. condamnarea inculpatului B.G. la 9 ani închisoare pedeapsă
principală în regim de detenție, cu aplic. art. 57 C. pen. și interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
II
a
și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară.
În baza art. 71
C. pen. pe durata executării pedepsei principale i s-a aplicat inculpatului
pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit.
a) teza a
II
a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88
alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă
începând cu data de 31 mai 2010, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.
și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul a
fost obligat la plata sumei de 20.000 lei daune morale către partea civilă B.M.,
în calitate de reprezentant legal al părții vătămate minore T.G.A.M. și la 1300
lei cheltuieli judiciare statului.
În fapt prima
instanță a reținut următoarele:
În toamna anului
2009, fiind în stare de ebrietate, inculpatul a constrâns-o pe minora T.G.A.M.,
fiica soției sale, dintr-o altă căsătorie, prin folosirea violenței și
amenințând-o cu „bătaia, dacă-i va povesti mamei sale cele întâmplate", să
întrețină cu el un raport sexual .
A doua zi, T.G.A.M.
a sunat-o pe mama sa, B.M., relatându-i că a fost violată de inculpat dar când
aceasta a venit acasă pentru a lămuri cele petrecute, minora, de teama tatălui
vitreg, a susținut că a mințit pentru a merge la ea la București.
Procedând în
același mod, inculpatul a mai întreținut de trei ori relații sexuale cu minora,
în vârstă de 12 ani.
În noaptea de
26/27 mai 2010, inculpatul a dorit să întrețină, din nou un act sexual cu
minora, pe care a agresat-o fizic, dar nu a reușit pentru că aceasta s-a apărat
lovindu-l cu o cană în cap și cu genunchiul în zona organelor genitale, după
care a fugit de acasă.
S-a reținut că
inculpatul a invocat starea de ebrietate ca factor declanșator al
comportamentului său, dar că acesta a recunoscut constant comiterea faptelor și
a solicitat aplicarea disp. art. 320
1
C. proc. pen.
Împotriva
acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și
inculpatul.
În apelul
Parchetului sentința a fost criticată pentru nelegalitate susținându-se în
esență faptul că nu erau aplicabile disp. art. 320
1
C. proc. pen.
Astfel s-a
arătat că dosarul a fost înregistrat la prima instanță la data de 24 iunie 2010
iar inculpatul a fost audiat la 28 septembrie 2010 când a recunoscut comiterea
faptei ce a determinat încadrarea juridică în infracțiunea de viol și,
totodată, la acel termen s-a dispus administrarea probei testimoniale prevăzute
de actul de sesizare a instanței. S-a arătat că la data de 7 decembrie 2010
când inculpatul a solicitat aplicarea disp. art. 320
1
C. proc. pen.
se intrase deja în cercetarea judecătorească și, ca atare, se depășise momentul
procesual până la care se putea solicita aplicarea acestui text.
S-a solicitat
așadar desființarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru
continuarea judecății conform procedurii comune.
În apelul inculpatului
sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie susținându-se că
pedeapsa stabilită de prima instanță este mult prea grea și nu s-a ținut cont
de faptul că inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor încă din faza de
urmărire penală.
Prin decizia
penală nr. 16 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și
pentru cauze cu minori, au fost
admise
apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și
de
inculpatul B.G. împotriva sentinței penale nr. 155 din
07 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr.
2205/104/2010,
a fost desființată, în parte sentința, pe latură penală,
înlăturând
disp. art. 3201
alin. (1)-(7) C. proc. pen.
În baza art. 197
alin. (1)-(2) lit. b), alin. (3) teza
I
C. pen., cu
aplic. art. 41
alin. (2) C. pen. și
art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul
B.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani
interzicerea
drepturilor
prev. de
art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
l-au fost
interzise inculpatului drepturile
prev. de
art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata
prev.
de
art. 71 C. pen.
S-a dedus din
pedeapsă detenția executată de la 31 mai 2010 la zi și a fost menținută starea
de arest.
Au fost
menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Analizând
apelurile formulate în raport cu actele și lucrările
dosarului, instanța de apel a reținut, în esență că, poziția
inculpatului
a fost sinceră încă de la urmărirea penală și a continuat
și în fața
instanței prin recunoașterea
necondiționată a faptelor pentru care a
fost trimis în judecată, însă la
momentul intrării în vigoare a Legii 202/2010 (25 noiembrie 2010) se intrase
deja în cercetarea judecătorească și, ca atare, disp. art. 320
1
C.
proc. pen. nu mai erau aplicabile.
Astfel, la
data intrării în vigoare a legii în cauza de față fusese audiat nu doar
inculpatul ci și partea vătămată și mai mulți
martori,
cercetarea judecătorească fiind practic completă.
Instanța a
apreciat că nu este necesară trimiterea pentru rejudecare la prima instanță
întrucât, deși mai rămăseseră de audiat 3 martori indicați de rechizitoriu,
cercetarea judecătorească este totuși completă inculpatul recunoscând faptele
iar recunoașterea sa se coroborează cu probele administrate deja.
Cei trei
martori neaudiați sunt martori indirecți care cunosc date despre comiterea
faptelor de la partea vătămată și, după cum s-a mai arătat deja, în condițiile
în care inculpatul nu-și contestă
faptele și
gradul de vinovăție, audierea nemijlocită a acestor martori
devine
inutilă, iar inculpatul nu a solicitat administrarea unor alte probe în apărare.
În același
timp instanța de apel a reținut ca fiind fondată și critica formulată de
inculpat întrucât în speța de față recunoașterea sa a contribuit cu mult la
scurtarea duratei procesului și, chiar dacă nu sunt aplicabile disp. art. 320
1
C. proc. pen. trebuia să se dea eficiență
acestei
recunoașteri ca și circumstanță atenuantă prev. de art. 74 lit.
c) C.
pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Împotriva
deciziei sus-menționate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Craiova și recurentul inculpat B.G.
Prin recursul
declarat, procurorul a solicitat casarea hotărârilor, înlăturarea dispozițiilor
art. 74 lit. c) C. pen. și reținerea circumstanței agravante a stării de
ebrietate, întrucât din actele dosarului rezultă că inculpatul a întreținut
relații sexuale cu victima minoră care se afla în întreținerea sa, iar din
declarațiile minorei coroborate cu alte probe, rezultă că acesta comitea fapta
în stare de ebrietate. A mai arătat că se impune aplicarea unei pedepse fără
reținerea circumstanței atenuante, întrucât în urma concursului între
circumstanțele atenuante și agravante, instanța nu este obligată să coboare
pedeapsa sub minimul special.
Prin recursul
declarat de inculpat, acesta a solicitat casarea hotărârii atacate și
trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând temeiul art. 385
9
pct. 10
C. proc. pen., sens în care a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu
privire la toate probele administrate, iar, în subsidiar, dacă se va aprecia ca
neîntemeiat primul motiv, a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul
parchetului este fondat.
Din examinarea
lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a reținut corect fapta și
vinovăția inculpatului, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare
dispozițiilor legale, însă a reținut în mod greșit, în favoarea inculpatului,
circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.
La
individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel trebuia să
aibă în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei de viol săvârșită
asupra fiicei sale vitrege minore, de modalitatea în care inculpatul a conceput
și realizat fapta în formă continuată, criterii în raport de care nu se mai
impunea valorificarea datelor ce caracterizează persoana inculpatului, ca circumstanțe
atenuante judiciare.
Este adevărat
că inculpatul a avut o atitudine sinceră și de recunoaștere a faptei în cursul
procesului penal, împrejurare căreia instanța de apel i-a atribuit valoare de
circumstanță atenuantă în condițiile inaplicabilității dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., însă, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei
de viol, în condițiile circumstanțelor agravante speciale (minora, având vârsta
de 12 ani, care se afla în îngrijirea inculpatului, tatăl său vitreg, a fost
constrânsă prin folosirea violenței și amenințare, să întrețină relații sexuale
în mai multe rânduri) trebuia să dea eficiență prevederilor art. 80 alin. (2) C.
pen., în raport de care nu era obligată să coboare cuantumul pedepsei sub
minimul special prevăzut de lege.
Pentru acest
motiv, se impune casarea, în parte, a ambelor hotărâri și, rejudecând,
înlăturarea dispozițiilor art. 74
lit.
c) - art. 76
C. pen.
In baza art. 197
alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) teza
I
C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., va fi
condamnat inculpatul
B.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a), lit. b), d) și e) C. pen.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale
hotărârilor atacate.
Se va face
aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
În ce privește
critica Parchetului, referitoare la omisiunea instanțelor de a reține
circumstanța agravantă a stării de ebrietate, dat fiind că din actele dosarului
rezultă că inculpatul a întreținut relații sexuale cu victima minoră care se
afla în întreținerea sa, în
stare de
ebrietate, se constată că nu este întemeiată.
Din probele
dosarului, rezultă că inculpatul a constrâns-o pe
minora aflată în îngrijirea sa prin exercitare de amenințări și
violențe,
la întreținerea a patru
relații sexuale, fiind în stare de ebrietate, însă aceasta nu era anume
provocată în vederea comiterii faptei.
Așa fiind, se
constată că nu se impune reținerea acestei împrejurări ca circumstanță
agravantă la săvârșirea faptei.
În ce privește recursul inculpatului, se constată
că acesta nu
este fondat.
Potrivit art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, printre altele, atunci
când instanța nu s-a
pronunțat asupra unei
fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul
de sesizare sau cu
privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru
părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția
procesului.
Din examinarea hotărârii atacate, rezultă că
instanța de apel
nu numai că s-a pronunțat asupra probelor administrate
în cursul cercetării judecătorești, dar a și supus analizei, în considerente,
inutilitatea probei testimoniale cu cei trei
martori indirecți neaudiați la instanța de fond, în condițiile recunoașterii
faptei de către inculpat și
coroborării declarației acestuia cu alte
probe.
Referitor la a
doua critică formulată de inculpat, prin care a solicitat reducerea pedepsei,
aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele mai sus-arătate, care au impus
majorarea cuantumului acesteia.
Examinând
hotărârea recurată și în raport de alte temeiuri care pot fi luate în
considerare din oficiu și constatând că nu există nici unul dintre acele
temeiuri care impun casarea din oficiu, urmează ca recursul declarat de
inculpatul B.G. să fie respins, ca nefondat.
În
conformitate cu protocolul încheiat între Baroul București și
Ministerul Justiției, va fi acordat onorariul
apărătorului desemnat din
oficiu pentru apărarea inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 16 din 26 ianuarie 2011 a
Curții
de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează, în
parte, sentința penală nr. 155 din 7 decembrie 2010 a Tribunalului Olt și
decizia penală atacată și, rejudecând, înlătură dispozițiile art. 74
lit. c) - art. 76
C. pen.
În baza art. 197
alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) teza
I
C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul B.G. la pedeapsa de
10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a), lit. b), d) și e) C. pen.
Menține
celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit.
a), b), d) și e) C. pen.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
recurentul intimat
inculpat B.G. împotriva aceleiași decizii.
Deduce din
pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării
preventive de la 31 mai 2010 la 12 mai 2011.
Obligă
recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2011.