ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2674/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 18 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, s-au dispus următoarele: În baza art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și la art. 76 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul T.G., la 10 ani închisoare. Conform art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei principale a închisorii timpul măsurii preventive a arestării cu începere de la data de 25 aprilie 2008. Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 71 alin. (1)-(3) C. proc. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe timpul executării pedepsei închisorii. S-a luat act că persoana vătămată T.P.V. nu s-a constituit parte civilă și că nu a participat în calitate de parte vătămată în acest proces. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că - pe fondul consumului de băuturi alcoolice - între inculpat și victimă aveau loc ocazional, de câțiva ani, certuri care culminau cu agresarea acesteia din urmă, mai ales în condițiile în care părăsea locuința.

În data de 23 aprilie 2008, după ce inculpatul s-a deplasat în extravilanul comunei pentru a cosi iarba, când a revenit acasă în jurul prânzului, a servit masa și a băut bere împreună cu victima, după care, după amiaza, în jurul orei 14,00, s-au deplasat peste drum, la poarta vecinului N.J. unde, de asemenea, au consumat băuturi alcoolice. Atunci când inculpatul a revenit acasă, seara, în jurul orei 20,00, a intrat în camera în care locuia cu victima și a găsit-o pe aceasta căzută între pat și masă în poziția culcat, cu fața în jos, sub influența băuturilor alcoolice, și a adus acest lucru la cunoștința fiului său, martorul T.P.V., după care a ajutat-o să se ridice și a așezat-o pe patul din cameră.

La scurt timp, victima a intenționat să se ridice și, constatând opoziția inculpatului, l-a injuriat pe acesta, l-a tras de haine și l-a scuipat. Fiind iritat de conduita victimei, inculpatul a lovit-o pe victimă mai întâi cu palma, apoi a strâns-o de gât și a îmbrâncit-o în pat, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și a călcat-o cu picioarele. După terminarea incidentului, victima s-a culcat, iar a doua zi, 24 aprilie 2008 dimineața, întrucât avea dureri, a cerut inculpatului să-i cumpere algocalmin de la farmacie, iar atunci când acesta a revenit acasă, intrând în cameră, a găsit-o decedată.

Ca probe având caracter concludent cu privire Ia această situație de fapt, prima instanță a menționat cele ce rezultă din procesul verbal de constatare la fața locului din 24 aprilie 2008 al organelor de poliție cu privire la leziunile prezente pe cadavrul victimei, în coroborare cu constatările și concluziile din raportul medico-legal în care se menționează drept cauză a decesului șocul traumatic și hemoragie, consecință a unui traumatism cervico-toraco-abdominal cu fractură de laringe, fracturi costale și rupturi de organe interne (pulmon, mezenter, ficat) iar ca mecanism de producere al acestora lovirea cu și de corpuri dure, compresiune cu mâna și compresiune între două planuri dure. De asemenea, în opinia instanței de fond, au caracter concludent probele ce se corelează cu cele de mai sus ce rezultă din declarațiile martorilor M.L.M., F.F., R.G., T.I.

și T.P.V. care prezintă obiceiul inculpatului și victimei de a consuma băuturi alcoolice, certurile ocazionale ce aveau loc între aceștia, și agresarea acesteia de inculpat în condițiile în care, de câteva ori, a plecat de acasă și se adăpostea prin gările CFR Slatina și Caracal de unde era adusă înapoi. Din declarațiilor celor din urmă doi martori s-a mai reținut că, înainte de fi agresată de inculpat în seara zilei de 23 aprilie 2008, victima era căzută între pat și masă în poziția menționată, se văita și mirosea a băuturi alcoolice, iar această stare a sa a fost observată atunci când ultimul martor a fost chemat de inculpat. Tot concludente s-au apreciat a fi declarațiile acestor martori privind leziunile vizibile ale victimei imediat după deces (o vânătaie la ochi, sângerare la nas), ca și relatarea martorului T.I.

care menționează declarația inculpatului imediat după incident, potrivit căreia victima a decedat din cauză că a căzut și s-a lovit din cauza beției, ceea ce dovedește că acesta s-a aflat în apropierea sa și își dădea seama de gravitatea situației, căutând să își acopere fapta. Pe de altă parte, aceste probe se corelează – susține instanța de fond – cu acelea din declarația de inculpat în care descrie mai întâi cearta avută, poziția în care a găsit victima și lovitura cu palma ce i-a aplicat-o atunci când a observat că vrea să iasă afară din încăpere, care probează că actele de violență deosebit de mare prezentate anterior au avut loc ulterior căderii, deoarece victima mai putea opune rezistență atunci când a fost așezată pe pat.

Apărările inculpatului au fost înlăturate de prima instanță. Astfel, afirmația sa că nu i-a aplicat victimei decât o palma este lipsită de obiectivitate deoarece actele de violență excesivă arătate sunt dovedite, în mod indubitabil, ca fiind cauză concurentă a decesului victimei, iar probele menționate dovedesc pe inculpat ca fiind autorul. De asemenea, s-a înlăturat apărarea inculpatului că este cauză exclusivă a decesului victimei căderea acesteia deoarece, din probele menționate, rezultă că la producerea rezultatului au concurat mai multe cauze, dintre care cele mai multe sunt acte de agresiune activă. În final, instanța de fond a concluzionat că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, având încadrarea juridică menționată anterior.

Sub aspectul laturii obiective a acesteia s-au reținut actele materiale ale inculpatului prin care s-a materializat rezoluția infracțională ce constituie acțiunea de a ucide și reprezintă elementul material al infracțiunii. În concret, intensitatea mare a loviturilor aplicate, ce au fost apte să producă fractură și ruptură de organe interne, zonele corpului victimei vizate prin acestea ce au caracter vital și caracterul repetat al actelor de agresiune, dovedește că acesta a acționat cu intenția de a suprima viața. Sub aspectul laturii subiective, în raport de conduita inculpatului în condiții de discernământ al acestuia, s-a reținut vinovăția sa sub forma intenției directe deoarece a prevăzut rezultatul și l-a urmărit.

Cererea inculpatului de schimbarea încadrării juridice a faptei în aceea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. a fost apreciată ca nefondată, și a fost respinsă ca atare, în ședința din data de 3 februarie 2009. Ca argumente s-au avut în vedere cele referitoare la faptul că din probe nu rezultă ca atitudinea psihică a inculpatului în momentul comiterii infracțiunii să fie caracterizată prin vinovăție sub forma intenției depășite (praeterintenția). În acest sens s-a reținut nu numai că inculpatul a avut la îndemână mijloacele de a prevedea producerea rezultatului rezultând din elementele de fapt prezentate dar, din punct de vedere intelectiv, a făcut acest lucru prin aceea că și-a dat scama că violența acțiunii sale generează consecințe grave asupra vieții victimei, iar din punct de vedere volitiv a urmărit direct uciderea sa.

În aceste condiții, apreciază instanța de fond, nu se pune problema ca față de rezultatul mai grav - decesul victimei - inculpatul să poată fi caracterizat prin vinovăție sub forma culpei spre a se accepta praeterintenția. În aceste condiții, referirea apărării inculpatului la declarația martorului F.F., potrivit căruia, cu ocazia reconstituirii, inculpatul a prezentat doar acte de îmbrâncire a victimei și două lovituri cu pumnii, este neconcludentă deoarece inculpatul a prezentat propria sa versiune ce nu este de natură să explice decesul, altfel decât prin violența sa excesivă . La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., atât cu caracter real, cât și personal.

Între acestea s-au reținut cele privind buna conduită a inculpatului anterior comiterii infracțiunii, dovedită prin lipsa antecedentelor penale. În vederea realizării scopului preventiv al pedepsei prin nivelul acesteia în favoarea inculpatului s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. În baza art. 76 alin. (3) C. pen. care de asemenea prevede norme cu caracter dispozitiv se va dispune tot în vederea individualizării pedepsei înlăturarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. se va deduce din durata pedepsei principale timpul măsurii preventive a arestării cu începere de Ia data de 25 aprilie 2008. Prima instanță, în baza art. 71 alin. (1)- (3) C. pen.

a aplicat inculpatului, pe perioada executării pedepsei, pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În motivarea soluției s-a menționat că prin excepție jurisprudența CEDO din cauza HIRST contra Marii Britanii trebuie să i se aplice inculpatului interdicția dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I-a C. pen. întrucât natura infracțiunii și forma consumată a acesteia impun constatarea că acela care a suprimat viața unei persoane nu mai poate beneficia de dreptul de opțiune cu caracter electoral. În baza art. 350 alin. (1) C. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a arestării inculpatului întrucât sunt dovedite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. În ce privește condiția pericolului concret pentru ordinea publică ce îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului aceasta este dovedită prin gradul ridicat de pericol social al infracțiunii comise ce dovedește că, în cazul arătat, acesta va comite din nou infracțiuni. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Ministerul Public și inculpatul. Prin decizia penală nr. 102 din 8 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a dispus următoarele: A admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva sentinței penale nr. 18 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 3176/104/2008. A desființat, în parte, sentința penală sub aspectul laturii penale în sensul că: - a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 12 ani închisoare.

- a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 3 ani. Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința apelată. Din pedeapsă s-a dedus arestarea preventivă de la 10 februarie 2009 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului. Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul inculpatului T.G. declarat împotriva aceleiași sentințe. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Ministerul Public a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, întrucât, pe de o parte, pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost corect individualizată, fiind greșit reținute circumstanțe atenuante, deși infracțiunea pentru care a fost condamnat este deosebit de gravă, acesta aplicând soției un număr 51 de lovituri, care au cauzat moartea, nu a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, loviturile aplicate au fost deosebit de intense și soldate cu multiple leziuni și rupturi de organe, inculpatul abandonând victima după ce lovit-o, astfel încât toate aceste elemente nu justifică aplicarea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, iar pe de altă parte, aplicarea pedepsei complementare privative de drepturi prev.de art. 64 C. pen., nu s-a făcut deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 65 C. pen.

Apelantul inculpat a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., în raport de concluziile raportului medico-legal care menționează că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, compresiune între două planuri dure, iar victima se afla în stare avansată de ebrietate, astfel încât este credibilă declarația sa în sensul că a aplicat victimei numai o lovitură cu palma peste față, după care aceasta a căzut, cu precizarea că anterior găsise victima căzută între pat și masă, iar decesul victimei nu a intervenit imediat după aplicarea loviturii; în subsidiar, s-a apreciat ca fiind greșită individualizarea pedepsei și s-a solicitat reținerea dispoz.

art. 73 lit. b) Cod penal, întrucât inculpatul ar fi fost provocat de victimă care i-a adresat injurii, astfel încât, în raport de lipsa antecedentelor penale și vârsta acestuia, se impune reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu concludent și just apreciat în baza căruia fapta reținută în sarcina inculpatului a fost încadrată juridic, în mod legal, în infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. În opinia instanței de apel, vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat rezultă din probele existente la dosar, respectiv raportul de constatare medico-legală de autopsie, care se coroborează cu celelalte probe existente la dosar.

S-a apreciat ca fiind nefondat motivul de apel invocat de către inculpat, privind greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, întrucât există infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, și nu cea de omor, așa cum s-a susținut de către inculpat, numai în situația în care acesta ar fi produs prin acțiunea sa violentă numeroase leziuni victimei, care însă nu ar fi prezentat gravitate, și nici mijloacele folosite nu ar fi fost apte să producă moartea victimei.

Or, apreciază instanța de apel, în cauza de față, din actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se șocului hemoragie și traumatic, consecința unui traumatism cervico-toraco-abdominal forte, cu fractură de laringe, fracturi costale și rupturi de organe interne, leziuni traumatice care s-au putut produce soldate cu prin lovire cu și de corpuri dure, compresiune cu mâna și compresiune între două planuri dure, între leziunile traumatice și moartea victimei existând legături de cauzalitate de tip direct și necondiționat.

Apreciază instanța de apel că apărarea apelantului inculpat în sensul că a aplicat victimei o singură lovitură cu palma, după care aceasta a căzut și s-a lovit, este infirmată de materialul probator existent la dosarul cauzei, din care rezultă că victima a prezentat foarte multe leziuni traumatice, respectiv peste 51, inclusiv fracturi multiple costale bilaterale și ale organelor interne, așa cum am arătat mai sus, din care rezultă că acesta a aplicat numeroase lovituri victimei și de o deosebită intensitate, rezultând așadar intenția acestuia indirecte de a ucide victima, deoarece elementul subiectiv necesar pentru existența infracțiunii de omor, se deduce, între altele, și din datele externe ale faptei comise, respectiv împrejurările și modul în care a fost săvârșită fapta, regiunea vizată și intensitatea loviturilor.

Împrejurarea că inculpatul nu a folosit, pentru a aplica loviturile victimei, niciun instrument apt a provoca moartea, respectiv cuțit, ciomag sau altele, nu poate conduce, de plano, la concluzia că acesta nu a acționat cu intenția de a ucide. Apreciază instanța de apel că inculpatul, aplicând victimei numeroase lovituri cu pumnul, aceasta aflându-se în stare avansată de ebrietate, și-a reprezentat, în mod evident, rezultatul letal al leziunilor grave produse în modul arătat mai sus și chiar dacă nu l-a dorit, a acceptat survenirea lui.

S-a apreciat ca nefondat și motivul de apel invocat de inculpat, în sensul că s-a aflat în stare de provocare în momentul săvârșirii faptei, datorată atitudinii victimei, care i-ar fi adresat injurii și l-ar fi scuipat, deoarece, dincolo de împrejurarea că materialul probator administrat în cauză nu a putut dovedi existența actului provocator, chiar și în ipoteza în care acesta ar fi real, varianta susținută de inculpat tot nu ar fi justificat reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Astfel, pentru reținerea circumstanței atenuante a provocării este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoție în psihicul infractorului, încât acesta să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă, săvârșind astfel infracțiunea.

În acest sens, chiar dacă legea nu cere ca actul pretins provocator să fie la fel de grav ca și riposta celui provocat, ea obligă implicit la verificarea existenței unei proporționalități între intensitatea actului provocator și a tulburării produse de acesta, atât cu referire la subiectivitatea părților aflate în conflict, respectiv Ia modul în care inculpatul a recepționat actul victimei în forul său inferior, dar și obiectiv, respectiv aptitudinea actului provocator de a provoca în mod normal o ripostă. Or, apreciază instanța de apel, proferarea de injurii la adresa inculpatului și faptul că a fost scuipat de victimă, care se afla în stare de ebrietate, fără a-i produce vreo vătămare corporală acestuia, nu reprezintă acte de gravitatea celor avute în vedere de legiuitor în art. 73 lit. b) C. pen., și nu justifică conduita ulterioară a inculpatului, deosebit de agresivă la adresa victimei.

În ceea ce privește însă pedeapsa aplicată inculpatului de către prima instanță se apreciat că are un cuantum prea redus în raport cu gravitatea faptei săvârșite, decurgând din modalitatea de săvârșire și consecințele produse. În final, s-a apreciat că se impune o majorare a pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare, întrucât a proceda în sensul reducerii acesteia, așa cum s-a solicitat de către inculpat, ar însemna ca pedeapsa să nu-și atingă finalitatea în art. 52 C. pen., deoarece ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să arate inculpatului că a greșit, și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.

S-a concluzionat ca fiind întemeiat și motivul de apel invocat de Ministerul Public, constând în greșita neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., care se impune, de asemenea, în raport de gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului, apreciindu-se ca fiind corectă soluția primei instanțe în sensul interzicerii și dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen., raportat la practica CEDO. Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat prezentul recurs. Recursul, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., a fost motivat în scris (fil.3-7), cu ocazia dezbaterilor fiind expuse aceste motive de recurs, solicitându-se casarea hotărârilor atacate și majorarea pedepsei cel puțin până la minimul special al textului incriminator al faptei, prin înlăturarea circumstanței atenuante reținute în favoarea inculpatului.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat este pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani. Pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de prima instanță, prin reținerea circumstanței atenuante, a fost majorată de instanța de apel, în urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, la 12 ani închisoare, fiind menținută circumstanța atenuantă reținută de prima instanță în favoarea inculpatului. Împrejurările concrete în care a fost săvârșită de inculpat infracțiunea de omor, victima obișnuind să consume frecvent alcool, de mai mulți ani; comportamentul agresiv al acesteia pe fondul consumului de alcool, atât față de inculpat, cât și față de ceilalți membri ai familiei, așa cum menționează fii celor doi, martorii T.I., fil.

50 verso, fil. 52 d.u.p., fil. 62 dosar fond, T.P.V. - fil. 55 verso d.u.p., fil. 63 dosar fond, declarații de natură să confere credibilitate apărării inculpatului în sensul că victima a avut un comportament agresiv fizic și verbal față de el în momentele prealabile faptei și, mai ales, împrejurarea că, deși în apel a fost majorată pedeapsa de la 10 ani la 12 ani închisoare, inculpatul nu a declarat recurs - atitudine procesuală ce relevă asumarea deplină a răspunderii pentru fapta săvârșită - sunt elemente care contribuie convingător la concluzia că nu se justifică o nouă majorare a pedepsei, eventual până la 15 ani închisoare, pedeapsă care reprezintă limita minimă prevăzută de textul incriminator al faptei.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 12 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa, răspunde atât scopului prevăzut de art. 52 C. pen. - fiind corect individualizată prin aplicarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. și, în raport cu toate împrejurările săvârșirii faptei, fiind corectă și reducerea acesteia sub minimul special al textului incriminator cu numai 3 ani - cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social al faptei, împrejurările săvârșirii acesteia și datele personale ale acuzatului, pe de o parte, și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

- va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 102 din 8 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală, privind pe inculpatul T.G. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.G., durata reținerii și arestării preventive de la 25 aprilie 2008 la 22 iulie 2009. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu , în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2009.