ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2674/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2674/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 18 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt, secția

penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 174 alin. (1) C.

pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și la art. 76 alin. (2) C. pen. A

fost condamnat inculpatul T.G., la 10 ani închisoare.

Conform

art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de

interzicere de drepturi.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din

durata pedepsei principale a închisorii timpul măsurii preventive a arestării

cu începere de la data de 25 aprilie 2008.

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 71 alin. (1)-(3) C. proc. pen. s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe

timpul executării pedepsei închisorii.

S-a luat act că persoana vătămată T.P.V. nu s-a

constituit parte civilă și că nu a participat în calitate de parte vătămată în

acest proces. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a

reținut, pe baza probelor administrate, că - pe fondul consumului de băuturi

alcoolice - între inculpat și victimă aveau loc ocazional, de câțiva ani,

certuri care culminau cu agresarea acesteia din urmă, mai ales în condițiile în

care părăsea locuința. În data de 23 aprilie 2008, după ce inculpatul s-a

deplasat în extravilanul comunei pentru a cosi iarba, când a revenit acasă în

jurul prânzului, a servit masa și a băut bere împreună cu victima, după care,

după amiaza, în jurul orei 14,00, s-au deplasat peste drum, la poarta vecinului

N.J. unde, de asemenea, au consumat băuturi alcoolice. Atunci când inculpatul a

revenit acasă, seara, în jurul orei 20,00, a intrat în camera în care locuia cu

victima și a găsit-o pe aceasta căzută între pat și masă în poziția culcat, cu

fața în jos, sub influența băuturilor alcoolice, și a adus acest lucru la

cunoștința fiului său, martorul T.P.V., după care a ajutat-o să se ridice și a

așezat-o pe patul din cameră. La scurt timp, victima a intenționat să se ridice

și, constatând opoziția inculpatului, l-a injuriat pe acesta, l-a tras de haine

și l-a scuipat. Fiind iritat de conduita victimei, inculpatul a lovit-o pe

victimă mai întâi cu palma, apoi a strâns-o de gât și a îmbrâncit-o în pat,

după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și a călcat-o cu picioarele.

După terminarea incidentului, victima s-a culcat, iar a doua zi, 24 aprilie

2008 dimineața, întrucât avea dureri, a cerut inculpatului să-i cumpere

algocalmin de la farmacie, iar atunci când acesta a revenit acasă, intrând în

cameră, a găsit-o decedată.

Ca probe având caracter concludent cu privire Ia

această situație de fapt, prima instanță a menționat cele ce rezultă din

procesul verbal de constatare la fața locului din 24 aprilie 2008 al organelor

de poliție cu privire la leziunile prezente pe cadavrul victimei, în coroborare

cu constatările și concluziile din raportul medico-legal în care se menționează

drept cauză a decesului șocul traumatic și hemoragie, consecință a unui traumatism

cervico-toraco-abdominal cu fractură de laringe, fracturi costale și rupturi de

organe interne (pulmon, mezenter, ficat) iar ca mecanism de producere al

acestora lovirea cu și de corpuri dure, compresiune cu mâna și compresiune

între două planuri dure. De asemenea, în opinia instanței de fond, au caracter

concludent probele ce se corelează cu cele de mai sus ce rezultă din declarațiile

martorilor M.L.M., F.F., R.G., T.I. și T.P.V. care prezintă obiceiul inculpatului

și victimei de a consuma băuturi alcoolice, certurile ocazionale ce aveau loc

între aceștia, și agresarea acesteia de inculpat în condițiile în care, de

câteva ori, a plecat de acasă și se adăpostea prin gările CFR Slatina și

Caracal de unde era adusă înapoi. Din declarațiilor celor din urmă doi martori s-a

mai reținut că, înainte de fi agresată de inculpat în seara zilei de 23 aprilie

2008, victima era căzută între pat și masă în poziția menționată, se văita și

mirosea a băuturi alcoolice, iar această stare a sa a fost observată atunci

când ultimul martor a fost chemat de inculpat. Tot concludente s-au apreciat a

fi declarațiile acestor martori privind leziunile vizibile ale victimei imediat

după deces (o vânătaie la ochi, sângerare la nas), ca și relatarea martorului T.I.

care menționează declarația inculpatului imediat după incident, potrivit căreia

victima a decedat din cauză că a căzut și s-a lovit din cauza beției, ceea ce

dovedește că acesta s-a aflat în apropierea sa și își dădea seama de gravitatea

situației, căutând să își acopere fapta. Pe de altă parte, aceste probe se

corelează – susține instanța de fond – cu acelea din declarația de inculpat în

care descrie mai întâi cearta avută, poziția în care a găsit victima și

lovitura cu palma ce i-a aplicat-o atunci când a observat că vrea să iasă afară

din încăpere, care probează că actele de violență deosebit de mare prezentate

anterior au avut loc ulterior căderii, deoarece victima mai putea opune

rezistență atunci când a fost așezată pe pat.

Apărările inculpatului au fost înlăturate de prima

instanță. Astfel, afirmația sa că nu i-a aplicat victimei decât o palma este

lipsită de obiectivitate deoarece actele de violență excesivă arătate sunt

dovedite, în mod indubitabil, ca fiind cauză concurentă a decesului victimei,

iar probele menționate dovedesc pe inculpat ca fiind autorul. De asemenea, s-a

înlăturat apărarea inculpatului că este cauză exclusivă a decesului victimei

căderea acesteia deoarece, din probele menționate, rezultă că la producerea

rezultatului au concurat mai multe cauze, dintre care cele mai multe sunt acte

de agresiune activă.

În final, instanța de fond a concluzionat că fapta

comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat, având încadrarea juridică menționată anterior. Sub aspectul laturii

obiective a acesteia s-au reținut actele materiale ale inculpatului prin care

s-a materializat rezoluția infracțională ce constituie acțiunea de a ucide și

reprezintă elementul material al infracțiunii. În concret, intensitatea mare a

loviturilor aplicate, ce au fost apte să producă fractură și ruptură de organe

interne, zonele corpului victimei vizate prin acestea ce au caracter vital și

caracterul repetat al actelor de agresiune, dovedește că acesta a acționat cu

intenția de a suprima viața. Sub aspectul laturii subiective, în raport de

conduita inculpatului în condiții de discernământ al acestuia, s-a reținut

vinovăția sa sub forma intenției directe deoarece a prevăzut rezultatul și l-a

urmărit.

Cererea inculpatului de schimbarea încadrării

juridice a faptei în aceea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183

C. pen. a fost apreciată ca nefondată, și a fost respinsă ca atare, în ședința

din data de 3 februarie 2009. Ca argumente s-au avut în vedere cele referitoare

la faptul că din probe nu rezultă ca atitudinea psihică a inculpatului în

momentul comiterii infracțiunii să fie caracterizată prin vinovăție sub forma intenției

depășite (praeterintenția). În acest sens s-a reținut nu numai că inculpatul a

avut la îndemână mijloacele de a prevedea producerea rezultatului rezultând din

elementele de fapt prezentate dar, din punct de vedere intelectiv, a făcut

acest lucru prin aceea că și-a dat scama că violența acțiunii sale generează

consecințe grave asupra vieții victimei, iar din punct de vedere volitiv a

urmărit direct uciderea sa. În aceste condiții, apreciază instanța de fond, nu

se pune problema ca față de rezultatul mai grav - decesul victimei - inculpatul

să poată fi caracterizat prin vinovăție sub forma culpei spre a se accepta praeterintenția.

În aceste condiții, referirea apărării inculpatului la declarația martorului F.F.,

potrivit căruia, cu ocazia reconstituirii, inculpatul a prezentat doar acte de

îmbrâncire a victimei și două lovituri cu pumnii, este neconcludentă deoarece

inculpatul a prezentat propria sa versiune ce nu este de natură să explice

decesul, altfel decât prin violența sa excesivă .

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., atât cu caracter real, cât și

personal. Între acestea s-au reținut cele privind buna conduită a inculpatului

anterior comiterii infracțiunii, dovedită prin lipsa antecedentelor penale. În

vederea realizării scopului preventiv al pedepsei prin nivelul acesteia în

favoarea inculpatului s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. care de asemenea

prevede norme cu caracter dispozitiv se va dispune tot în vederea

individualizării pedepsei înlăturarea pedepsei complementare de interzicere de

drepturi.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. se va deduce din

durata pedepsei principale timpul măsurii preventive a arestării cu începere de

Ia data de 25 aprilie 2008.

Prima instanță, în baza art. 71 alin. (1)- (3) C.

pen. a aplicat inculpatului, pe perioada executării pedepsei, pedeapsa

accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen. În motivarea soluției s-a menționat că prin excepție jurisprudența

CEDO din cauza HIRST contra Marii Britanii trebuie să i se aplice inculpatului

interdicția dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I-a

C. pen. întrucât natura infracțiunii și forma consumată a acesteia impun

constatarea că acela care a suprimat viața unei persoane nu mai poate beneficia

de dreptul de opțiune cu caracter electoral.

În baza art. 350 alin. (1) C. pen. s-a menținut

măsura arestării preventive a arestării inculpatului întrucât sunt dovedite

condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. În ce privește

condiția pericolului concret pentru ordinea publică ce îl prezintă lăsarea în

libertate a inculpatului aceasta este dovedită prin gradul ridicat de pericol

social al infracțiunii comise ce dovedește că, în cazul arătat, acesta va

comite din nou infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

Ministerul Public și inculpatul.

Prin decizia penală nr. 102 din 8 mai 2009, Curtea de

Apel Craiova, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Olt, împotriva sentinței penale nr. 18 din 10 februarie 2009, pronunțată de

Tribunalul Olt, în dosarul nr. 3176/104/2008. A desființat, în parte, sentința

penală sub aspectul laturii penale în sensul că:

- a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 12 ani

închisoare.

- a aplicat inculpatului pedeapsa complementară

constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pe durata de 3 ani.

Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința

apelată.

Din pedeapsă s-a dedus arestarea preventivă de la 10

februarie 2009 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul inculpatului

T.G. declarat împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei

cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat

oficiu care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a

reținut următoarele:

Ministerul Public a criticat sentința ca nelegală și

netemeinică, întrucât, pe de o parte, pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost corect

individualizată, fiind greșit reținute circumstanțe atenuante, deși

infracțiunea pentru care a fost condamnat este deosebit de gravă, acesta

aplicând soției un număr 51 de lovituri, care au cauzat moartea, nu a avut o

atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, loviturile aplicate au fost

deosebit de intense și soldate cu multiple leziuni și rupturi de organe,

inculpatul abandonând victima după ce lovit-o, astfel încât toate aceste

elemente nu justifică aplicarea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei

sub minimul special prevăzut de lege, iar pe de altă parte, aplicarea pedepsei

complementare privative de drepturi prev.de art. 64 C.

pen., nu s-a făcut deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 65 C. pen.

Apelantul inculpat a solicitat, în principal,

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, în

infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., în raport de

concluziile raportului medico-legal care menționează că leziunile traumatice

s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, compresiune între două

planuri dure, iar victima se afla în stare avansată de ebrietate, astfel încât

este credibilă declarația sa în sensul că a aplicat victimei numai o lovitură

cu palma peste față, după care aceasta a căzut, cu precizarea că anterior

găsise victima căzută între pat și masă, iar decesul victimei nu a intervenit imediat

după aplicarea loviturii; în subsidiar, s-a apreciat ca fiind greșită

individualizarea pedepsei și s-a solicitat reținerea dispoz. art. 73 lit. b) Cod penal, întrucât inculpatul ar fi

fost provocat de victimă care i-a adresat injurii, astfel încât, în raport de

lipsa antecedentelor penale și vârsta acestuia, se impune reducerea pedepsei sub

minimul prevăzut de lege.

Instanța de prim control judiciar a constatat că instanța

de fond a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu

concludent și just apreciat în baza căruia fapta reținută în sarcina

inculpatului a fost încadrată juridic, în mod legal, în infracțiunea de omor

calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C.

pen.

În opinia instanței de apel, vinovăția inculpatului

pentru infracțiunea de omor calificat rezultă din probele existente la dosar,

respectiv raportul de constatare medico-legală de autopsie, care se coroborează

cu celelalte probe existente la dosar.

S-a apreciat ca fiind nefondat motivul de apel

invocat de către inculpat, privind greșita încadrare juridică a faptei pentru

care a fost trimis în judecată, întrucât există infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, și nu cea de omor, așa cum s-a susținut de către

inculpat, numai în situația în care acesta ar fi produs prin acțiunea sa

violentă numeroase leziuni victimei, care însă nu ar fi prezentat gravitate, și

nici mijloacele folosite nu ar fi fost apte să producă moartea victimei.

Or, apreciază instanța de apel, în cauza de față, din

actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se

șocului hemoragie și traumatic, consecința unui traumatism

cervico-toraco-abdominal forte, cu fractură de laringe, fracturi costale și

rupturi de organe interne, leziuni traumatice care s-au putut produce soldate

cu prin lovire cu și de corpuri dure, compresiune cu mâna și compresiune între

două planuri dure, între leziunile traumatice și moartea victimei existând

legături de cauzalitate de tip direct și necondiționat.

Apreciază instanța de apel că apărarea apelantului

inculpat în sensul că a aplicat victimei o singură lovitură cu palma, după care

aceasta a căzut și s-a lovit, este infirmată de materialul probator existent la

dosarul cauzei, din care rezultă că victima a prezentat foarte multe leziuni

traumatice, respectiv peste 51, inclusiv fracturi multiple costale bilaterale

și ale organelor interne, așa cum am arătat mai sus, din care rezultă că acesta

a aplicat numeroase lovituri victimei și de o deosebită intensitate, rezultând

așadar intenția acestuia indirecte de a ucide victima, deoarece elementul

subiectiv necesar pentru existența infracțiunii de omor, se deduce, între

altele, și din datele externe ale faptei comise, respectiv împrejurările și

modul în care a fost săvârșită fapta, regiunea vizată și intensitatea

loviturilor.

Împrejurarea că inculpatul nu a folosit, pentru a

aplica loviturile victimei, niciun instrument apt a provoca moartea, respectiv

cuțit, ciomag sau altele, nu poate conduce, de plano, la concluzia că acesta nu

a acționat cu intenția de a ucide.

Apreciază instanța de apel că inculpatul, aplicând

victimei numeroase lovituri cu pumnul, aceasta aflându-se în stare avansată de

ebrietate, și-a reprezentat, în mod evident, rezultatul letal al leziunilor

grave produse în modul arătat mai sus și chiar dacă nu l-a dorit, a acceptat

survenirea lui.

S-a apreciat ca nefondat și motivul de apel invocat

de inculpat, în sensul că s-a aflat în stare de provocare în momentul

săvârșirii faptei, datorată atitudinii victimei, care i-ar fi adresat injurii

și l-ar fi scuipat, deoarece, dincolo de împrejurarea că materialul probator

administrat în cauză nu a putut dovedi existența actului provocator, chiar și

în ipoteza în care acesta ar fi real, varianta susținută de inculpat tot nu ar

fi justificat reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b)

C. pen.

Astfel, pentru reținerea circumstanței atenuante a

provocării este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate,

adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoție în

psihicul infractorului, încât acesta să nu fie în stare să se abțină de la o

ripostă, săvârșind astfel infracțiunea. În acest sens, chiar dacă legea nu cere

ca actul pretins provocator să fie la fel de grav ca și riposta celui provocat,

ea obligă implicit la verificarea existenței unei proporționalități între

intensitatea actului provocator și a tulburării produse de acesta, atât cu

referire la subiectivitatea părților aflate în conflict, respectiv Ia modul în

care inculpatul a recepționat actul victimei în forul său inferior, dar și

obiectiv, respectiv aptitudinea actului provocator de a provoca în mod normal o

ripostă.

Or, apreciază instanța de apel, proferarea de injurii

la adresa inculpatului și faptul că a fost scuipat de victimă, care se afla în

stare de ebrietate, fără a-i produce vreo vătămare corporală acestuia, nu reprezintă

acte de gravitatea celor avute în vedere de legiuitor în art. 73 lit. b) C.

pen., și nu justifică conduita ulterioară a inculpatului, deosebit de agresivă

la adresa victimei.

În ceea ce privește însă pedeapsa aplicată

inculpatului de către prima instanță se apreciat că are un cuantum prea redus

în raport cu gravitatea faptei săvârșite, decurgând din modalitatea de

săvârșire și consecințele produse.

În final, s-a apreciat că se impune o majorare a

pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat de la 10

ani închisoare la 12 ani închisoare, întrucât a proceda în sensul reducerii

acesteia, așa cum s-a solicitat de către inculpat, ar însemna ca pedeapsa să

nu-și atingă finalitatea în art. 52 C. pen., deoarece ceea ce contează, în

esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să arate inculpatului

că a greșit, și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.

S-a concluzionat ca fiind întemeiat și motivul de

apel invocat de Ministerul Public, constând în greșita neaplicarea pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., care se impune, de asemenea, în raport de gravitatea faptei

reținută în sarcina inculpatului, apreciindu-se ca fiind corectă soluția primei

instanțe în sensul interzicerii și dreptului de a alege prev.

de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen., raportat la practica CEDO.

Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova a declarat prezentul recurs.

Recursul, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de

art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., a fost motivat în scris (fil.3-7), cu ocazia

dezbaterilor fiind expuse aceste motive de recurs, solicitându-se casarea

hotărârilor atacate și majorarea pedepsei cel puțin până la minimul special al

textului incriminator al faptei, prin înlăturarea circumstanței atenuante

reținute în favoarea inculpatului.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce

se vor arăta.

Infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174

raportat la art. 175 lit. c) C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată și condamnat este pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de prima

instanță, prin reținerea circumstanței atenuante, a fost majorată de instanța de

apel, în urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt, la 12 ani închisoare, fiind menținută circumstanța atenuantă reținută de

prima instanță în favoarea inculpatului.

Împrejurările concrete în care a fost săvârșită de

inculpat infracțiunea de omor, victima obișnuind să consume frecvent alcool, de

mai mulți ani; comportamentul agresiv al acesteia pe fondul consumului de

alcool, atât față de inculpat, cât și față de ceilalți membri ai familiei, așa

cum menționează fii celor doi, martorii T.I., fil. 50 verso, fil. 52 d.u.p.,

fil. 62 dosar fond, T.P.V. - fil. 55 verso d.u.p., fil. 63 dosar fond,

declarații de natură să confere credibilitate apărării inculpatului în sensul

că victima a avut un comportament agresiv fizic și verbal față de el în

momentele prealabile faptei și, mai ales, împrejurarea că, deși în apel a fost

majorată pedeapsa de la 10 ani la 12 ani închisoare, inculpatul nu a declarat

recurs - atitudine procesuală ce relevă asumarea deplină a răspunderii pentru

fapta săvârșită - sunt elemente care contribuie convingător la concluzia că nu

se justifică o nouă majorare a pedepsei, eventual până la 15 ani închisoare,

pedeapsă care reprezintă limita minimă prevăzută de textul incriminator al

faptei.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 12 ani

închisoare, pe care inculpatul o va executa, răspunde atât scopului prevăzut de

art. 52 C. pen. - fiind corect individualizată prin aplicarea criteriilor

generale prevăzute de art. 72 C. pen. și, în raport cu toate împrejurările

săvârșirii faptei, fiind corectă și reducerea acesteia sub minimul special al

textului incriminator cu numai 3 ani - cât și principiului proporționalității

între gravitatea concretă a pericolului social al faptei, împrejurările

săvârșirii acesteia și datele personale ale acuzatului, pe de o parte, și

sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată

inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în

sarcina statului, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 102 din 8 mai

2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală, privind pe inculpatul T.G.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului T.G., durata reținerii și arestării

preventive de la 25 aprilie 2008 la 22 iulie 2009.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu , în sumă

de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2009.