Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1603/2004

HOTĂRÂRE
23.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1603/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 365 din 23 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș, au fost respinse cererile de revizuire formulate de revizuienții F.M. și U.M. A reținut instanța că prin sentința penală nr. 222 din 21 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1422 din 16 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție F.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 19 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar U.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 22 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Ca motive de revizuire, condamnatul F.M. a cerut achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 279 C. pen. și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt. La rândul său, condamnatul U.M. a solicitat reducerea pedepselor aplicate, sens în care a cerut reluarea judecății pentru a prezenta probe cu caracter confidențial. A apreciat instanța că aspectele invocate de condamnați în cererea de revizuire au fost avute în vedere de instanța de fond și de către instanțele de control judiciar, iar pe de altă parte acestea nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Apelurile declarate de cei doi revizuienți au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 7 din 13 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuienții F.M. și U.M., cu motivarea că pedepsele aplicate, sunt exagerate și greșit le-au fost respinse cererile de revizuire formulate. Recursurile declarate de revizuienți sunt nefondate. Revizuirea este o cale extraordinară de atac care se exercită numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen. Motivele celor doi condamnați prin care au solicitat reducerea pedepselor, schimbarea încadrărilor juridice și reaprecierea probelor cu consecința stabilirii nevinovăției lor pentru o parte dintre infracțiunile reținute în sarcina lor, nu constituie temei de revizuire, în raport de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. Hotărârile pronunțate în cauză, sunt legale și temeinice astfel că, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursurile declarate de condamnați ca nefondate. Recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de condamnații F.M. și U.M. împotriva deciziei penale nr. 7 din 13 ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești. Obligă recurenții condamnați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 700.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5575/2003
ului armelor și munițiilor. La data de 11 noiembrie 2002, cu adresa nr. 1009/III/6/2002, în temeiul art. 399 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a trimis instanței, împreună cu concluziile sale o altă cerere a aceluiași co
ÎCCJ 2004-01-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 33/2004
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr.221/A din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești. S-a prezentat recurentul inculpat C.M., în stare de arest, asistat de avocat M.A., apărător desemna
ÎCCJ 2003-09-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3734/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 20 din 26 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul L.A. ca nefonda
ÎCCJ 2006-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1543/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1513 din 8 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formula
ÎCCJ 2005-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6714/2005
orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului. În speță, apelantul-inculpat M.D.C. a avut o atitudine nesinceră retractând în faza judecății cauzei și începutul de recunoaștere a comiterii faptei. Prin decizia penală nr.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă