ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4520/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1259 din 23 decembrie 2002, Tribunalul București le-a condamnat pe inculpatele: - G.O., în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen., art. 13 C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a constatat că inculpata a fost reținută 24 ore la data de 29 octombrie 2001 și arestată preventiv de la 30 octombrie 2001, la 18 decembrie 2001. - E.A., în baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen., art. 13 C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a constatat că inculpata a fost reținută la data de 29 octombrie 2001. Inculpatele au fost obligate la cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că în ziua de 29 octombrie 2001, inculpatele G.O. și E.A. s-au întâlnit cu T.N.T. și împreună au hotărât să facă rost de bani pentru a cumpăra droguri. În acest scop cei trei s-au deplasat în apropierea Liceului P.T.T.R. unde, la indicațiile lui T.N.T., inculpata G.O. a acostat-o pe martora M.G., care avea cercei din aur în urechi și, pe un ton prefăcut nervos i-a reproșat martorei că i-ar fi bătut sora, deși inculpata nu avea vreo soră.

Conform scenariului stabilit, inculpata G.O. l-a întrebat pe T.N.T. dacă martora este cea care i-a bătut sora, însă, cum între timp acesta a observat-o pe partea vătămată S.A. care avea mai multe bijuterii, i-a răspuns inculpatei că aceasta din urmă i-a bătut sora. Cu același ton prefăcut inculpata a acostat-o pe partea vătămată S.A., imputându-i fapta inventată și trăgând-o de mână în spatele unui bloc din apropiere, timp în care a trimis-o pe inculpata E.A. să-i caute pretinsa soră spre a fi adusă. Inculpata G.O. i-a cerut părții vătămate să-i dea brățara de la mână dar, fiind refuzată, i-a desfăcut-o cu forța și a luat-o. Între timp s-a întors inculpata E.A. cu „vestea” că nu a găsit-o pe sora inculpatei G.O.

Aceasta din urmă i-a scos părții vătămate S.A. inelul din aur de pe deget, încercând să îi scoată de pe deget și celălalt inel însă nu a reușit. Cele două brățări sustrase au fost date de inculpata G.O. lui T.N.T., care a fugit apoi de la locul faptei. Și inculpata E.A. s-a îndepărtat de acel loc însă observând că inculpata G.O. este reținută de partea vătămată, s-a întors, încercând să o scape. Intervenind și alte colege ale părții vătămate, inculpata G.O. a lovit-o pe S.A. peste față, iar inculpata E.A. a încercat să o smulgă pe coinculpată din grup, aducându-i injurii părții vătămate. În cele din urmă ambele inculpate au fost reținute de persoanele care au venit în ajutorul părții vătămate și predate lucrătorilor de la secția 22 Poliție.

T.N.T., față de care a fost disjunsă cauza, a amanetat bijuteriile, prin serviciile martorului I.V., primind suma de 600.000 lei. Ulterior bijuteriile au fost restituite părții vătămate. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata E.A., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând achitarea, întrucât nu se face vinovată de comiterea vreunei infracțiuni, intervenind numai pentru aplanarea conflictului. Prin decizia penală nr. 190 din 3 aprilie 2003, Curtea de Apel București a admis apelul inculpatului, a desființat în parte hotărârea atacată, înlăturând pedeapsa aplicată și dispozițiile art. 81 și art. 110 C. pen. Rejudecând, în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 99 și art. 100 C. pen., a aplicat inculpatei E.A.

măsura educativă a mustrării. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de control judiciar a constatat că, în raport de contribuția redusă a inculpatei E.A. la comiterea infracțiunii, de conduita sinceră în cursul procesului, de mediul familial, de intelectuali, din care provine, de vârsta acesteia, fiind în plină perioadă de formare și efectuare a studiilor pentru îndreptarea inculpatei sus-numite este suficientă luarea măsurii educative a mustrării. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a criticat-o pentru netemeinicie, în sensul greșitei luări a măsurii educative a mustrării, impunându-se, în raport de contribuția reală a inculpatei la săvârșirea infracțiunii și gradul ridicat de pericol social al faptei, aplicarea pedepsei închisorii, cu suspendarea condiționată a executării, așa cum a procedat instanța de fond.

Verificând hotărârea atacată în baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivul de recurs se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., însă nu este fondat. Situația de fapt a fost bine stabilită și reținută în cauză și din aceasta rezultă că inculpata E.A. a participat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prin acte de complicitate, constând în ajutorul dat inculpatei G.O., materializat în prezența fizică la locul și în timpul săvârșirii infracțiunii, după ce, în precedent, au luat împreună hotărârea infracțională. Corect însă s-a reținut și că inculpata E.A. a avut o contribuție redusă la executarea acțiunilor, principală și adiacentă, care realizează latura obiectivă a infracțiunii.

În raport de această realitate, dar și de datele de caracterizare a persoanei inculpatei E.A. minoră, elevă și aflată în prezent în continuarea studiilor, neexistând indicii că ar mai fi comis fapte antisociale și făcând parte dintr-o familie de intelectuali, mama medic, iar tatăl informatician, părinții însă fiind divorțați, se constată că justificat instanța de apel a apreciat diferit natura sancțiunii necesară îndreptării celor două inculpate, luând față de inculpata E.A. măsura educativă a mustrării. În adevăr, potrivit art. 100 alin. (2) C. pen., pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că nu este suficientă luarea unei măsuri educative pentru îndreptarea minorului.

Toate criteriile prevăzute de art. 100 alin. (1) C. pen., care trebuiesc avute în vedere la alegerea sancțiunii aplicabile minorului care a săvârșit o infracțiune, au fost luate în considerare de către instanță atunci când a luat măsura educativă a mustrării inculpatei E.A., existând temeiuri să se creadă că aceasta este suficientă pentru îndreptarea făptuitoarei. Față de cele ce preced, recursul parchetului urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 190/ A din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a II–a penală, privind pe inculpata E.A. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.