Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
21 iulie 2004

Decizia nr. 3992/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 123/2004 a Tribunalului Arad

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 123 din 13 mai 2004 a Tribunalului Arad, inculpatul C.V.G. a fost condamnat la 15 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 175 lit. a) și b) C. pen. S-a reținut că la data de 26 mai 2002, împreună cu M.E., la mobilizarea inculpatei O.D. a ajutat pe coinculpatul O.A. să ucidă pe I.M. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, în curs de judecată la Curtea de Apel Timișoara. La termenul din 23 iunie 2004, curtea de apel a menținut arestarea preventivă a inculpatului, conform încheierii din aceeași zi. Împotriva acesteia, inculpatul C.V.G.

a declarat recurs, considerând că se impune revocarea măsurii preventive. Recursul nu este fondat. Măsura arestării preventive a fost dispusă ca urmare a îndeplinirii condițiilor, prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Curtea constată că temeiurile invocate se mențin, astfel că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 160 b C. proc. pen. Infracțiunea pentru care a fost cercetat și condamnat inculpatul C.V.G., prezintă un pericol social crescut, iar atitudinea procesuală a inculpatului denotă, în raport și natura faptei comise, concluzia că este necesară menținerea stării de arest, cu atât mai mult cu cât tribunalul l-a condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare, măsură menținută până în prezent.

Față de aceste motive, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.G., împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 4217/P/2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.