Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4337/2004

HOTĂRÂRE
13.05.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4337/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 11 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 4217/P/2004 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a menținut starea de arest a apelantului inculpat C.V.G., condamnat de Tribunalul Arad prin sentința penală nr. 123 din 13 mai 2004 la 15 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de omor calificat. Împotriva acestei încheieri, inculpatul C.V.G. a declarat recurs, neindicând motivele de casare. Înalta Curte, examinând cauza, potrivit art. 385 10 alin (3) C. proc. pen., raportat la art. 385 6 alin. (3) din același cod, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 300 2 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of. nr. 748/26.10.2003), în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este obligată să verifice în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b C. proc. pen. În conformitate cu prevederile art. 160 b alin. (3) astfel cum au fost modificate prin aceeași ordonanță de urgență, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau dacă există temeiuri noi care justifică punerea în libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, existând motive temeinice că inculpatul a comis complicitatea la infracțiunea de omor calificat, împreună cu alți coinculpați, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte, verificând cauza sub toate aspectele, reține că încheierea instanței de apel este temeinică și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul C.V.G.

a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [( lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută în baza condamnării pronunțată de instanță [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului C.V.G. la 15 ani închisoare, pentru complicitate la omor calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 175 lit. a) și b) C. pen., pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală, prin sentința penală nr. 123 din 13 mai 2004. Chiar dacă sentința nu a rămas încă definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol public pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și cele ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800.000 lei, din care 200.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.G. împotriva încheierii din 11 august 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-07-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3992/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 123 din 13 mai 2004 a Tribunalului Arad, inculpatul C.V.G. a fost condamnat la 15 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la inf
ÎCCJ 2005-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3289/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 4833/2005 s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului în baza art. 300
ÎCCJ 2004-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4073/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 21 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 989/P/Ap/2004, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului incu
ÎCCJ 2004-09-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4367/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 76/I/A/2004 din 24 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 1246/P/2004 al Curții de Apel Oradea, a fost menținută starea de arest, printre alț
ÎCCJ 2004-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4275/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 10 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 1944/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a menținut arestarea preventivă a apelantul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă