ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3116/2003

Asupra recursului de față constată:

Prin acțiune, reclamanta, SC R.T. SA

Pitești, a chemat în judecată pe pârâta, SC G.N. SA București, pentru a fi

obligată la plata sumei de 865.576.755 lei, reprezentând diferență preț pentru

produsele livrate în executarea unui contract.

Prin sentința civilă nr. 7591 din 20

noiembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea și a

obligat pârâta SC G.N. SA la plata sumelor arătate în dispozitiv.

Sentința a fost schimbată de Curtea

de Apel, care a respins ca prescrisă acțiunea.

Decizia Curții de Apel București, având nr. 399 din 12

martie 2001, a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță de către Curtea Supremă de Justiție, ca urmare a admiterii recursului

declarat de reclamanta SC R.T. SA Pitești.

În fond, după casare, Curtea de Apel

București, prin decizia nr. 167 din 16 decembrie 2002, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de SC G.N. SA împotriva sentinței nr. 7591 din 20 noiembrie

2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială.

Împotriva deciziei nr. 167 din 16

decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, pârâta, SC G.N. SA, a

declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât numai

printr-o interpretare eronată a probelor, din care rezultă că acțiunea se

impunea a fi respinsă, fiind prescrisă, s-a putut ajunge la admiterea acesteia.

Se mai susține că factura nr. 004001

din 25 iunie 1998, produsă de intimată, ca urmare a neregulilor constatate de

organul de control, este o factură globală, care încalcă toate regulile

contabile și care nu a fost acceptată la plată, întrucât, exceda obligațiilor

contractuale stinse de ambele părți prin protocolul de la 4 aprilie 1996.

Că acea factură are în conținut alte

facturi anterioare, prescrise la data cererii de chemare în judecată.

Examinând legalitatea și temeinicia

deciziei recurate, în raport cu criticile formulate, se constată că recursul

declarat este întemeiat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că raporturile dintre părți s-au derulat în baza contractului

nr. 139 din 22 februarie 1995, având ca obiect livrarea de covoare din bandă de

cauciuc, reclamanta având calitatea de comision, iar pârâta, SC G.N. SA,

comitent.

Pârâta a contestat calitatea mărfii

livrate.

Ca urmare a contestării calității

mărfii, s-a încheiat între părți, la 21 martie 1997, un protocol prin care au

convenit, ca modalitate de compensare pentru marfa cu defecțiuni, livrarea unei

cantități de 5.245 metri de bandă, livrare ce s-a și efectuat la 21 mai 1997,

conform documentelor de livrare la extern.

În aceste condiții, ordinul de plată

nr. 348 din 21 mai 1998, emis pentru suma de 218.837.984,70 lei, ce reprezintă

produse facturate la 11 iunie 1997, cu nr. 12271973 A.G., 12271972 A.G. și

12271971 A.G., reprezintă o plată nedatorată de vreme ce produsele fuseseră

livrate prin compensare și nu se mai punea problema vreunei obligații de plată.

De altfel, în dosarul cauzei nr. 167/2002

se află sentința nr. 6672/2000, prin care i s-a restituit, în 2002, recurentei,

suma de 218.837.984 lei, întrucât era o plată nedatorată.

Ordinul de plată din 25 martie 2002

aflat la dosarul nr. 1188/2002, esențial în cauză, deoarece, în măsura în care

intimata-reclamantă ar fi considerat suma de 218.837.984 lei plătită de

recurentă ca făcând parte din pretențiile sale cerute prin acțiune în 1999, nu

ar fi restituit-o în anul 2002, în perioada în care cauza privind pretențiile

sale erau pe rol.

Numărul facturii la care se referă

ordinul de plată, respectiv, factura 1227971 din 11 iunie 1997, nu se găsește

printre facturile nominalizate aferente perioadei 1995 – 1996 și cumulate în

factura nr. 0044001.

Astfel fiind, cum răspunderea

părților este raportată la contractul încheiat între părți la 22 februarie

1995, precum și la data de 4 aprilie 1996, când părțile au convenit definitiv

cu privire la obligațiile avute, la data de 4 aprilie 1996, s-a născut dreptul

la acțiune al reclamantei, drept care s-a prescris în raport cu data de 13 mai,

data introducerii acțiunii, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Eventualele pretenții, având ca

temei procesul-verbal de control a organelor finanțelor publice sau o acțiune

penală, nu pot fi luate în considerare față de răspunderea contractuală.

Față de considerentele de mai sus,

în raport cu art. 296 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., se va

admite recursul declarat și va fi modificată decizia nr. 167 din 16 decembrie

2002, în sensul admiterii apelului pârâtei și a schimbării în totalitate a

sentinței și a respinge ca prescrisă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta

SC G.N. SA București împotriva deciziei nr. 167 din 16 decembrie 2002 a Curții

de Apel București, secția comercială, modifică decizia atacată, în sensul că

admite apelul pârâtei și schimbă în tot sentința instanței de fond, în sensul

că respinge acțiunea ca prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 19 iunie 2003.