ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 943/2003

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2690 din 26 aprilie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială a admis acțiunea modificată, formulată de reclamanta SC B. SA București, împotriva pârâtei SC B.P. SRL București și, în consecință, s-a dispus evacuarea pârâtei din str. R.T., ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 168/1999, pentru lipsă de titlu, cu 28.000 lei cheltuieli de judecată. Nemulțumită de această soluție, pârâta a declarat apel criticând soluția dată de tribunal, în sensul că spațiile care au constituit obiectul folosinței SC B.P. SRL nu au fost individualizate și nu s-a ținut seama de existența dreptului de folosință pe care apelanta îl are asupra spațiilor din cadrul unității de producție R.T., drept dobândit potrivit contractului de societate al SC B.P.

în art. 26 lit. b). Curtea de Apel București, secția V comercială, prin decizia nr. 526 din 27 martie 2001, a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința și, în fond, a respins acțiunea reclamantei, reținându-se că nu se poate dispune evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu, atâta vreme cât, pe toată durata existenței societății, SC B. SRL are obligația asigurării folosinței asupra spațiilor din R.T. În contra celei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că pârâta avea obligația asigurării spațiilor din R.T., prin contractul de societate, însă, nu poate fi obligată să mențină un chiriaș care refuză prelungirea contractului de închiriere, negocierea acestuia și nu plătește chirie, pârâta refuzând să încheie un contract de închiriere.

În acest sens, recurenta mai susține că singurul contract încheiat cu pârâta este contractul nr. 1066 din 17 iunie 1993, când ambele societăți erau cu capital integral de stat, potrivit căruia, la data expirării contractului, (31 decembrie 1993), se putea prelungi cu acordul părților. Ulterior expirării contractului de închiriere, pârâta se privatizează, moment de la care aceasta refuză sistematic să încheie contracte, să răspundă la propunerile de contract înaintate de reclamantă, refuzând să primească corespondența, iar în anul 1999, s-a redactat un nou proiect de contract de închiriere, ce a fost transmis pârâtei pentru a constitui o bază de discuții, dar aceasta a refuzat primirea lui.

În aceste condiții, conchide recurenta în motivarea recursului, pârâta refuzând sistematic de a respecta prevederile contractului de societate, referitoare la asigurarea folosinței spațiilor în discuție pe baza încheierii ulterioare a unor contracte de închiriere, de a da curs acestei cerințe, consideră că se impune evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu și, în consecință, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul menținerii hotărârilor tribunalului, cu precizarea că spațiile din care se va dispune evacuarea sunt cele individualizate în contractul din 1993. Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat evacuarea necondiționată a pârâtei pentru lipsă de titlu, motivat de împrejurarea că, odată cu expirarea contractului de închiriere nr. 1066 din 17 iunie 1993, încheiat de părțile din litigiu, la data de 31 decembrie 1993, pârâta nu mai are titlu locativ și nu mai poate ocupa spațiile ce au format obiectul contractului, dat fiind că pârâta a refuzat sistematic încheierea unui nou contract de închiriere, neacceptând oferta, și anume, propunerea de contract din anul 1999 anunțată de reclamantă, înregistrat sub nr. 168/1999.

Este adevărat că, în conformitate cu cap. al IV-lea, art. 26 din contractul de societate încheiat între părți, reclamanta are obligația de a asigura toate spațiile și mijloacele fixe, altele decât cele aduse ca aport în SC B. SRL din cadrul unității de producție R.T., această obligație, potrivit prevederilor aceleiași clauze contractuale, trebuia să se materializeze prin încheierea unor contracte de închiriere, ceea ce, în speță, nu s-a realizat din culpa pârâtei, care a refuzat sistematic să dea curs acestei cerințe stabilite de comun acord de părțile contractante.

Având în vedere că părțile aflate în litigiu, s-au separat patrimonial încă din 1 decembrie 1992, susținerile pârâtei, în sensul că ar avea un drept de superficie, cât și un drept de servitute asupra terenurilor proprietatea reclamantei, determinate de faptul că deține terenurile în proprietate, nu pot fi primite, fiind evident că a operat o delimitare de proprietăți, încă de la încheierea primului contract de închiriere nr. 1066/1992. În același mod nu pot fi primite nici susținerile, potrivit cărora chiria propusă de reclamantă ar fi fost prea mare față de chiria modică, inițială, întrucât ele nu au fost confirmate de materialul probator existent la dosar.

Pe de altă parte, reclamanta nu poate fi obligată să accepte un chiriaș, care, după expirarea unui contract de închiriere în 1993, refuză categoric propunerea de încheiere a unui nou contract intervenit de abia în anul 1999, în condițiile în care în perioada 1993 – 1999 a continuat să funcționeze în spațiile proprietatea reclamantei, fără titlu. În consecință, în mod greșit instanța de apel a reținut că nu exista temei legal pentru a se dispune evacuarea pârâtei, dar, că exista posibilitatea promovării unei acțiuni în justiție contra pârâtei pentru plata chiriei. Dimpotrivă, din actele dosarului, rezulta cu certitudine că neîndeplinirea obligației de încheiere a contractelor de închiriere, astfel cum s-a prevăzut în contractul de societate încheiat între părți, cât și întreaga conduită a pârâtei în desfășurarea relațiilor contractuale cu reclamanta, nu pot conduce decât la evacuarea acesteia din spațiile reclamantei.

Ca atare, în mod netemeinic instanța de apel a modificat hotărârea tribunalului privind evacuarea pârâtei, așa încât a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică. În consecință, Curtea va admite recursul reclamantei, va modifica decizia pe care o modifică în sensul respingerii apelului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul formulat de reclamanta SC B. SA București împotriva deciziei nr. 516 din 27 martie 2001 a Curții de Apel București, secția V comercială, pe care o modifică și respinge apelul pârâtei intimate SC B.P. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 februarie 2003.