ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7183/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 14 iulie 2003, P.V. a

solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, să se

dispună anularea hotărârii nr. 1909 din 14 mai 2003, prin care Comisia

constituită pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte

normative.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâtei, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască calitatea de

beneficiar al prevederilor cuprinse în legea mai sus menționată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că după decesul bunicului său – fost magistrat la Chișinău și membru în Sfatul Țării, survenit în detenție, împreună cu mama lui, în cursul

lunii decembrie 1943, au fost nevoiți să se refugieze din Basarabia, la București. Plecarea lor a fost determinată de temerea că frontul sovietic se apropie și că,

rămânând în localitatea de domiciliu, vor avea de suferit acte de persecuție

din parte autorităților sovietice de ocupație, pentru aceleași motive (etnice).

A precizat că, deși a făcut dovada

acestor împrejurări, cu acte și declarații de martori, pârâta i-a respins

cererea, pentru considerente ce nu-și găsesc suport în normele legale în

vigoare și probele administrate.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 259/F din 28 octombrie

2003, a admis în parte acțiunea, anulând actul administrativ atacat și obligând

pe pârâtă, să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

pentru perioada martie 1944 – 6 martie 1945.

Instanța a reținut că o atare

soluție se impune, întrucât reclamantul P.V. a suferit, alături de mama lui,

prin faptul refugierii din Basarabia, la București, aceleași privațiuni și oricum, în condițiile create de război, nu există posibilitatea reîntoarcerii lor în

localitatea de domiciliu, ulterior lunii martie a anului 1944.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.

În esență, recurenta a susținut că

acțiunea trebuia respinsă, deoarece plecarea reclamantului, din Chișinău, în

luna decembrie 1943, nu poate fi considerată refugiere, în sensul prevederilor

Legii nr. 189/2000.

Critica este neîntemeiată.

Din declarațiile autentificate ale

martorilor B.V. și B.Z., rezultă că Ș.T., împreună cu fiul său V. (reclamantul

din speța de față), s-au refugiat din Chișinău, la București, de unde ulterior nu s-au mai reîntors.

Plecarea lor a avut loc în

condițiile în care bunicul reclamantului a fost arestat de autoritățile

sovietice și a murit în detenție, pentru simplul fapt că îndeplinea funcția de

magistrat și a fost membru al Sfatului Țării.

Aceste declarații se coroborează cu

răspunsul comunicat mamei reclamantului, de către Procuratura Republicii

Moldova, prin adresa nr. 13-692 din 23 aprilie 1992.

Temerea legitimă provocată de

apropierea frontului sovietic, dar mai ales suferințele îndurate de familie,

prin arestarea bunicului reclamantului, pentru motive politice și etnice, au

determinat, așadar, refugiul reclamantului și al mamei sale, la București, de unde nu s-au putut reîntoarce, datorită evenimentelor istorice care au urmat.

Apreciind că sunt îndeplinite

cerințele instituite prin dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, și admițând în parte acțiunea introdusă de P.V.,

curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce va fi menținută

prin respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 259/F din 28

octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.