ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7524/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta A.G. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 6890/6008/2003, pe care a criticat-o, ca nelegală și netemeinică, cu motivarea că, deși a prezentat documentele necesare, pârâta nu i-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1658 din 21 octombrie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea hotărârii nr. 6890/6008/2003 și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că reclamanta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele aflate la dosarul cauzei, rezultă că s-a refugiat împreună cu părinții, din comuna Pitușca, Basarabia, în 1940, în regiunea București. Aici au rămas până în 1941 ,când s-au reîntors în Basarabia, de unde, împreună cu mama sa, s-a refugiat din nou în România, în anul 1944. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut în esență că la data depunerii dosarului la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, petenta nu a prezentat toate dovezile, în sensul acordării drepturilor, iar pentru valorificarea declarațiilor de martori, prezentate în fața instanței, era necesar să se adreseze cu o nouă cerere, comisiei de specialitate.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000. se face cu acte oficiale. eliberate de organele competente, iar în lipsa acestora. se poate face prin declarație de martori [art. 4 alin. (2) și (3)]. Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, respectiv certificatul nr. 2869, emis de Inspectoratul Școlar al județului Ilfov, factura nr. 196 din 26 septembrie 1940, certificatul emis de Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală a Arhivelor Statului, nr. I 15514 din 1 septembrie 1959, precum și din declarațiile autentificate ale martorilor I.I. și D.T., rezultă că reclamanta a făcut dovada calității de refugiat, împreună cu familia, în perioada reținută de instanța de fond.

Ca atare, hotărârea pronunțată de această instanță, este temeinică și legală, reclamanta A.G. încadrându-se în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. De altfel, Casa de Pensii a municipiului București, prin motivele de recurs, nu contestă realitatea dovezilor, ci data prezentării acestora, în funcție de această împrejurare petenta urmând să se adreseze cu o nouă cerere. Nu poate fi primită o astfel de apărare, întrucât instanța are îndatorirea, în virtutea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

În consecință, pentru considerentele de mai sus și neexistând nici motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1658 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2004.