ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2489/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2489/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Deliberând asupra cauzei penale de
față;
Din actele dosarului rezultă
următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 9559/P/1999,
Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 București a dispus trimiterea în
judecată a inculpatului M.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prevăzută de
art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) și art. 99 C. pen.
Prin sentința penală nr. 300,
pronunțată la 25 februarie 2002, în dosarul penal nr. 10754/2000, Judecătoria
sector 1 București a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea
încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat
la art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99, în infracțiunea prevăzută
de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și a
declinat competența de soluționare Tribunalului București.
Prin sentința penală nr. 851 din 17
septembrie 2002, pronunțată în dosarul penal nr. 1924/2002, Tribunalul
București, secția a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat
încadrarea juridică dată faptei săvârșită din infracțiunea prevăzută de art. 211
alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen., în infracțiunea, prevăzută de art.
208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.
99 C. pen., în baza căruia inculpatul M.M. la o pedeapsă de un an și 6 luni
închisoare.
Pentru a se pronunța astfel, s-a
reținut în fapt că în după amiaza zilei de 5 octombrie 1999, ora 16,30, partea
vătămată C.L. se plimba pe malul lacului Herăstrău, însoțit de S.T. (martor).
Inculpatul a venit în fugă din sens
opus și i-a smuls părții vătămate telefonul mobil pe care îl avea fixat,
printr-un suport, de cureaua telefonului, îndepărtându-se în fugă.
Curtea de Apel București, secția I
penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet. În considerente s-a
arătat că telefonul a fost desprins, nu deplasat cu brutalitate din locul unde
se afla fixat, așadar evenimentul s-a produs fără implicarea violenței.
Împotriva acestei hotărâri, în
termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a declarat
recurs, considerând că ambele hotărâri sunt nelegale sub aspectul greșitei
încadrări juridice dată faptei supusă judecății
[
(art. 385
9
alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)].
S-a arătat că smulgerea intempestivă
și violentă a unui bun fixat pe corpul victimei constituie tâlhărie nu furt.
S-a solicitat admiterea recursului,
casarea hotărârii și schimbarea încadrării juridice cu aplicarea unei pedepse
corespunzătoare.
Curtea, analizând hotărârea de apel
și hotărârea de fond, în raport de critică și probe, având în vedere
dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată că recursul este întemeiat.
Hotărârile sunt pronunțate cu o
greșită încadrare juridică dată faptei de sustragere.
Astfel, în momentul aplicării
rezoluției infracționale luate (al deposedării părții vătămate), telefonul
fiind fixat pe cureaua ce înconjura talia părții vătămate, a fost extras
violent, astfel încât, această violență s-a transmis corpului omenesc,
aducându-se astfel atingere relațiilor sociale ce ocrotesc integritatea
corporală a persoanei.
Violența folosită în desprindere
este destinată totdeauna și eventualei rezistențe a părții vătămate și de multe
ori chiar crește proporția directă cu forța depusă de partea vătămată ca să
reziste.
Este evident că aspectul intemepstiv
al gestului în sine este suficient pentru a produce teamă, panică, reprezentând
o amenințare pentru deținătorul obiectului vizat, astfel încât, acesta este în
imposibilitatea de a mai reacționa firesc, de a se opune deposedării, de a se
apăra din fața violenței.
Așa fiind, este evident că în cauză
este realizată latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, nu de furt.
De aceea, în conformitate cu art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul și se vor casa hotărârile,
revenindu-se la încadrarea juridică corect constatată de Judecătoria sector 1
București cu ocazia declinării competenței, aceea de tâlhărie.
Păstrând aceiași scară valorică a
circumstanțelor reale și personale, se va aplica inculpatului minor o pedeapsă
orientată spre minim.
Având în vedere că este absolvent a
10 clase și elev al Școlii profesionale I.M.G.B., că nu a avut o comportare
negativă anterior și că provine dintr-o familie destrămată, care nu a putut
să-i ofere cadrul normal al dezvoltării personalității, instanța consideră că
șansa reeducării poate fi mai sigură prin suspendarea executării condiționate a
pedepsei (art. 110 C. pen.). Nu se impune privarea de libertate și este mai
util ca inculpatul să se comporte un timp cu temerea că orice abatere (pe
durată termen de încercare) ar putea aduce privarea de libertate.
Șansele reeducării se consideră a fi
mai mari prin lăsarea în libertate în colectivul de la școală și alături de
mama sa.
Atrage inculpatului atenția conform art.
359 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 762
din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe
inculpatul M.M.
Casează decizia atacată, precum și
sentința penală nr. 851 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția
a II-a penală, cu privire la încadrarea juridică dată faptei săvârșite de
inculpat.
În baza art. 334 C. proc. pen.,
schimbă încadrarea juridică din infracțiunea, prevăzută de art. 208 și art. 209
alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen., în infracțiunea, prevăzută de art.
211 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 13 C. pen., text de
lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 110 C. pen., dispune
suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6
luni.
Face aplicarea art. 359 C. proc.
pen.
Onorariul de avocat în sumă de
300.000 lei pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat M.M., se
va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi
27 mai 2003.