ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2489/2003

Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin rechizitoriul nr. 9559/P/1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 București a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) și art. 99 C. pen. Prin sentința penală nr. 300, pronunțată la 25 februarie 2002, în dosarul penal nr. 10754/2000, Judecătoria sector 1 București a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99, în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

și a declinat competența de soluționare Tribunalului București. Prin sentința penală nr. 851 din 17 septembrie 2002, pronunțată în dosarul penal nr. 1924/2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei săvârșită din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen., în infracțiunea, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., în baza căruia inculpatul M.M. la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut în fapt că în după amiaza zilei de 5 octombrie 1999, ora 16,30, partea vătămată C.L.

se plimba pe malul lacului Herăstrău, însoțit de S.T. (martor). Inculpatul a venit în fugă din sens opus și i-a smuls părții vătămate telefonul mobil pe care îl avea fixat, printr-un suport, de cureaua telefonului, îndepărtându-se în fugă. Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet. În considerente s-a arătat că telefonul a fost desprins, nu deplasat cu brutalitate din locul unde se afla fixat, așadar evenimentul s-a produs fără implicarea violenței. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a declarat recurs, considerând că ambele hotărâri sunt nelegale sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei supusă judecății [ (art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen.)]. S-a arătat că smulgerea intempestivă și violentă a unui bun fixat pe corpul victimei constituie tâlhărie nu furt. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și schimbarea încadrării juridice cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare. Curtea, analizând hotărârea de apel și hotărârea de fond, în raport de critică și probe, având în vedere dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată că recursul este întemeiat. Hotărârile sunt pronunțate cu o greșită încadrare juridică dată faptei de sustragere. Astfel, în momentul aplicării rezoluției infracționale luate (al deposedării părții vătămate), telefonul fiind fixat pe cureaua ce înconjura talia părții vătămate, a fost extras violent, astfel încât, această violență s-a transmis corpului omenesc, aducându-se astfel atingere relațiilor sociale ce ocrotesc integritatea corporală a persoanei.

Violența folosită în desprindere este destinată totdeauna și eventualei rezistențe a părții vătămate și de multe ori chiar crește proporția directă cu forța depusă de partea vătămată ca să reziste. Este evident că aspectul intemepstiv al gestului în sine este suficient pentru a produce teamă, panică, reprezentând o amenințare pentru deținătorul obiectului vizat, astfel încât, acesta este în imposibilitatea de a mai reacționa firesc, de a se opune deposedării, de a se apăra din fața violenței. Așa fiind, este evident că în cauză este realizată latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, nu de furt. De aceea, în conformitate cu art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul și se vor casa hotărârile, revenindu-se la încadrarea juridică corect constatată de Judecătoria sector 1 București cu ocazia declinării competenței, aceea de tâlhărie.

Păstrând aceiași scară valorică a circumstanțelor reale și personale, se va aplica inculpatului minor o pedeapsă orientată spre minim. Având în vedere că este absolvent a 10 clase și elev al Școlii profesionale I.M.G.B., că nu a avut o comportare negativă anterior și că provine dintr-o familie destrămată, care nu a putut să-i ofere cadrul normal al dezvoltării personalității, instanța consideră că șansa reeducării poate fi mai sigură prin suspendarea executării condiționate a pedepsei (art. 110 C. pen.). Nu se impune privarea de libertate și este mai util ca inculpatul să se comporte un timp cu temerea că orice abatere (pe durată termen de încercare) ar putea aduce privarea de libertate. Șansele reeducării se consideră a fi mai mari prin lăsarea în libertate în colectivul de la școală și alături de mama sa.

Atrage inculpatului atenția conform art. 359 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 762 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul M.M. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 851 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, cu privire la încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen., în infracțiunea, prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 110 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6 luni. Face aplicarea art. 359 C. proc. pen. Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat M.M., se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2003.