ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 462/2004

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 413 din 27 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 816/2002, Tribunalul Constanța, secția penală, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) și f) și alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.M. la 18 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A aplicat art. 71 și art. 64 C. pen. Instanța a menținut starea de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen. și în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 7 februarie 2002 la zi. Au fost respinse pretențiile civile (reprezentând cheltuieli de înmormântare) formulate de partea civilă M.T., în nume propriu.

Au fost admise pretențiile formulate de aceeași parte civilă, în calitate de curator al moștenitorilor defunctului C.N., dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumelor de 447.500.000 lei și 334 dolari S.U.A. ori a echivalentului în lei la data plății către partea civilă, în calitate de curator. Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 8.812.524 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare a victimei către partea civilă Spitalul Clinic Județean Constanța. Instanța a reținut că, în noaptea de 22 decembrie 2000, în jurul orelor 2,15, Poliția municipiului Constanța a fost sesizată de personalul Spitalului Clinic Județean Constanța asupra internării numitului C.N. în secția neurochirurgie, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral și facial acut deschis, produs prin agresiune.

Deplasându-se la spital, lucrătorii de poliție nu au reușit să discute cu victima, de profesie avocat, întrucât aceasta era incoerentă. Deplasându-se la locuința victimei, polițiștii au constatat că ușa de la intrare fusese forțată, iar în interior era dezordine, semn că se căutaseră bunuri pentru a fi sustrase. S-au găsit mai multe urme papilare pe mai multe bunuri (un portofel și un pahar), care au fost ridicate în vederea identificării făptuitorilor, rezultând că s-a săvârșit un jaf. La data de 24 decembrie 2000, victima C.N. a decedat. În Raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză de S.M.L. constanța, medicii legiști au concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic, consecință a unui politraumatism produs prin agresiune, finalizat cu hemoragie meningee, edem cerebral, fracturi, pe fondul unui organism tarat prin vârstă și afecțiuni cronice degenerative.

Se mai precizează că leziunile traumatice multiple s-au putut produce prin loviri repetate cu și de corpuri dure la data de 23 decembrie 2000, existând o legături de cauzalitate directă și imediată între acestea și mecanismul de producere a morții. Înafara acestor leziuni, victima mai prezenta și leziuni mai vechi, de aproximativ 3 săptămâni, fractură de humerus stâng tratată ortopedic, schimoze întinse toraco-branhiale stânga, produse prin cădere. La data de 25 decembrie 2000, cu ocazia unei noi cercetări la fața locului, s-au prelevat noi urme papilare de pe un pahar aflat pe aragazul din bucătărie, de pe o sticlă de vodcă, o sticlă de bere și o sticlă de coniac din bucătărie, precum și de pe un pahar din dormitor.

După examinarea acestor urme papilare, s-a constatat că urma digitală de pe paharul găsit pe aragazul din bucătărie aparține unuia dintre suspecții cărora li s-au luat amprentele, respectiv inculpatului A.M. Fiind audiat, în faza de urmărire penală, acesta a declarat că o cunoștea de mai mulți ani pe victimă, întrucât îi ajutase pe părinții săi pentru obținerea actelor de proprietate, iar ulterior părinții inculpatului au ajutat victima, făcându-i curat în locuință. A mai declarat că, personal, ar fi intrat în casa victimei ultima dată, în urmă cu aproximativ un an și jumătate când o ajutase pe victimă că scoată din casă un covor. Ulterior, după efectuarea expertizei criminalistice, inculpatul a revenit asupra declarației sale, precizând că a vizitat victima în luna noiembrie 2000, când i-a dus un sac cu cartofi cumpărat de C.N.

de la magazinul părinților inculpatului, ocazie cu care ar fi fost servit cu un pahar cu vin roșu, pe care, după ce l-a consumat, a spălat paharul lăsându-l pe masa din bucătărie. Aceste declarații ale inculpatului au fost însă infirmate chiar de părinții săi (A.B. și A.I.), precum și de martorul P.V., găzduit de părinții inculpatului în perioada în care s-a săvârșit fapta. Potrivit declarației dată de P.V., sacul de cartofi a fost transportat la locuința victimei de martor, iar nu de inculpat. După audierea acestui martor, inculpatul a revenit din nou asupra declarației date, precizând că părinții săi i-ar fi cerut să declare așa pentru a nu se descoperi că găzduiau pe martor fără forme legale.

Și în faza cercetării judecătorești, inculpatul și-a schimbat susținerile precizând că ar fi fost în casa victimei nu cu un an în urmă ci cu o săptămână în urmă pentru a-l ajuta să întindă un covor într-o cameră. Martorul N.N., vecin cu victima, locuind însă la etajul I, a declarat că l-a văzut, prin vizor pe inculpat și pe alți tineri (de etnie romă) coborând în fugă dinspre etajul superior, unde locuia victima, în noaptea de 22 decembrie 2000, precizând că îl cunoștea de mic pe inculpat ca fiind unul din cei trei băieți ai țiganului turc ce locuia pe strada Farului și avea un magazin alimentar. Martorul a mai declarat că după ce tinerii au coborât a auzit gemete în apartamentul victimei și strigăte de ajutor.

Fiindu-i teamă să iasă singur din apartament l-a sunat pe vecinul său S. cu care a urcat la etajul II unde locuia victima și au constatat că ușa fusese spartă iar o bucată din tocul ușii lipsea. Un alt vecin S.C. a venit, iar toți trei au intrat în apartament, unde era dezordine. Au găsit victima în dormitor între zid și pat, imobilizată întrucât avea o mână în gips. Când l-au întrebat ce s-a întâmplat, victima a răspuns „m-au bătut țiganii”. Imediat a fost anunțată ambulanța care a transportat victima la spital. Martorul N.N. (a cărei declarație a fost contestată de inculpat) l-a recunoscut pe inculpat, fără nici o ezitare, ca fiind unul dintre cei 4 tineri pe care i-a văzut în noaptea în care a fost săvârșită fapta, în prezența a doi martori asistenți.

Au fost audiați în cauză și doi pacienți din salonul în care a fost internată victima, iar de la aceasta au aflat că a fost bătut de trei tineri unul blond și doi bruneți, cel blond fiind C., care-i făcea curat în locuință. Agresorii au împins ușa, l-au lovit în cap cu un obiect dur, iar unul dintre ei, la cererea victimei, i-a adus un pahar cu apă în care bănuiește că i-au pus o substanță care l-a amețit. Înainte l-au întrebat unde are banii și bunurile de valoare. Martorul V.M., decedat ulterior, a mai declarat că știe de la victimă că victima îi arătase cu câteva zile strănepotului său suma de 47 milioane și 384 dolari S.U.A., obligațiuni de trezorerie în valoare de 511.200.000 lei și două C.E.C.-uri la purtător în valoare de 200.000.000 lei.

Martorul M.T. a mai arătat că și-a vizitat unchiul în ziua de 21 decembrie 2000, spălându-i vasele din bucătărie și nu i-a lăsat nimic pe masă ori pe aragaz. Efectuându-se testul poligraf inculpatului, la întrebările relevante cauzei s-au constatat note specifice comportamentului simulat. În faza de urmărire penală, au fost înregistrate convorbirile dintre inculpat și membrii familiei sale, în locuința lor. Inculpatul, deși recunoaște vocile părinților săi, nu recunoaște că ar fi spus acestora: „n-are ce să-mi facă până la urmă, dacă eu țin declarația că nu am făcut nimic, eu declarațiile alea pe care le-am dat, nu o să le mai schimb niciodată”, „am bătut la ușă. Cine este? Eu sunt. Tu ești mă țigane.

Ăsta s-a întors și când i-am dat, i-am dat așa de tare, dă-i cu șutu, dă-i cu șutu, în sânge l-am lăsat exact ca un boxer d-ăla am boxat”. Aceste înregistrări au fost legal autorizate, iar transcrierea lor este confirmată. Instanța a înlăturat apărarea inculpatului cu privire la prezența sa în alt loc în noaptea de 22 decembrie 2000, reținând că declarațiile celor trei martori audiați la cererea inculpatului sunt nesincere și pro cauza, ele necoroborându-se cu alte mijloace de probă administrate. Prin decizia penală nr. 267/ P din 27 august 2003, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a admis apelul declarat de inculpatul A.M. împotriva sentinței penale nr. 413 din 17 iunie 2003, pe care a desființat-o numai cu privire la acțiunea civilă, reducând despăgubirile civile de la 447.500.000 lei la 47.500.000 lei către partea civilă, menținând obligarea apelantului inculpat la plata către aceasta și a sumei în valută.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost menținută starea de arest a inculpatului, prelungindu-se arestarea cu 30 zile până la 25 septembrie 2003. Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, casarea hotărârilor pronunțate de ambele instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea probelor solicitate de inculpat în dovedirea nevinovăției sale.

A solicitat efectuarea următoarelor probe suplimentare de instanța de fond: completarea expertizei dactiloscopice, în sensul de a se preciza vechimea amprentei digitale a inculpatului, respectiv în raport cu data săvârșirii faptei (anterioară ori posterioară), precum și probe asupra cărora instanța nu s-a pronunțat: reconstituirea, o expertiză tehnică vocală pentru a se stabili căror persoane aparțin vocile de pe înregistrările consemnate în transcrierea dactilografiată a acestora. A fost criticată, de asemenea, și respingerea cererii de restituire a cauzei la procuror. De asemenea, s-a susținut că probele în acuzare conțin multe contradicții, că nu s-au avut în vedere declarațiile victimei care era conștientă și care nu l-a indicat ca autor pe inculpat, ci persoane necunoscute, iar interpretarea probelor a fost făcută eronat.

Examinând ambele motive de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt justificate, pentru argumentele ce urmează: Ambele instanțe au reținut corect situația de fapt și au încadrat corespunzător faptele, probele existente la dosar confirmând săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, tâlhărie în forma calificată care a avut ca urmare moartea victimei. Declarațiile martorilor audiați în cauză pe parcursul procesului penal, precum și celelalte probe efectuate în cauză (procese verbale de constatare, expertize tehnico-științifice, recunoașteri din grup, procese verbale de predare a probelor spre analiză), înregistrarea convorbirilor din locuința familiei A. confirmă săvârșirea faptei de către inculpat.

Înalta Curte constată că în mod justificat instanțele au înlăturat ca nesincere declarațiile martorilor S.E., S.M., precum și declarațiile date de părinții inculpatului, privind prezența inculpatului în alte locuri decât la domiciliul victimei (la bunica sa și apoi la discoteca din localitatea Lumina), declarații care contrazic chiar declarațiile date de inculpat la data de 23 ianuarie 2001 când acesta a arătat că nu își amintește ce a făcut în noaptea de 22 decembrie 2000. Or, dacă imediat după comiterea faptei, însuși inculpatul nu a susținut că ar fi fost plecat din localitate, precizând chiar că după orele 18, de regulă, nu mai iese din casă, este evident că declarațiile martorilor sunt contrare adevărului chiar în varianta relatată de inculpat în această declarație.

Înalta Curte mai observă că, declarațiile date de inculpat în tot cursul procesului penal sunt nesincere și contradictorii, inculpatul încercând să inducă în eroare organele de cercetare penală și instanțele de judecată pentru a nu răspunde penal pentru fapta săvârșită. Prezența sa la locul faptei este confirmată de martorul N.N., care l-a și recunoscut din grup pe inculpat. De asemenea, înregistrarea convorbirilor și transcrierea acestora pe casetă, operațiune autorizată și confirmată legal, probează atât recunoașterea săvârșirii faptei de către inculpat care descrie și unele aspecte din timpul faptei, cât și încercarea inculpatului și a membrilor familiei sale de a ascunde adevărul. Inculpatul a emis mai multe variante în cursul procesului, în raport cu înlăturarea treptată, prin probele administrate, a susținerilor sale, atitudine care demonstrează nesinceritatea acestuia și tendința de a ascunde adevărul care îi este defavorabil.

Astfel, inițial, a declarat că nu a fost în locuința victimei de mai mult de un an de zile, apoi a redus termenele la trei săptămâni și în final la o săptămână, când a pretins că victima l-ar fi servit cu un pahar cu vin (încercând astfel să explice prezența urmei sale papilare descoperită pe pahar), apărare de asemenea contrară realității. Nepotul victimei a relatat că, la data de 21 decembrie 2000, fusese în locuința victimei și spălase toate vasele, nelăsând nimic pe masa ori pe aragazul din bucătărie. Or, în raport cu probele administrate, instanțele au reținut corect vinovăția inculpatului, probele administrate fiind de natură a le convinge asupra temeiniciei acuzațiilor ce i se aduc prin rechizitor.

Efectuarea altor probe (suplimentarea expertizei dactiloscopice, ori reconstituirea) nu sunt necesare decât dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată le găsește necesare pentru verificare și precizarea unor date (art. 116 și art. 130 C. proc. pen.). Or, atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au considerat necesare aceste probe. Înalta Curte constată, de asemenea, că probele nu sunt necesare în raport cu probele deja efectuate în cauză. Pe de altă parte, întrucât inculpatul a contestat participarea sa reconstituirea ar fi lipsită de concludență. Referitor la declarațiile date de victimă la spital, în condițiile unui șoc traumatic, a unui politraumatism soldat cu hemoragie meningee, nu au fost consemnate de organele de poliție, menționându-se că victima este confuză.

Totodată, martorii audiați, pacienți ai aceluiași spital și care au fost internați în același salon cu victima, au fost deja audiați în legătură cu relatările victimei. Astfel fiind, Înalta Curte constată că au fost administrate toate probele necesare descoperirii adevărului, casarea hotărârilor solicitată de recurent fiind nejustificată. Pentru argumentele expuse mai sus, nu este întemeiat nici motivul de recurs care privește greșita condamnare a inculpatului, Înalta Curte constatând că probele administrate precum dovedesc săvârșirea faptei de către recurentul inculpat. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 88 C. pen., va fi scăzut din durata pedepsei timpul reținerii și al arestării preventive de la 7 februarie 2002 la 27 ianuarie 2004. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1.100.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva deciziei penale nr. 267/ P din 27 august 2003 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2002 la 27 ianuarie 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.