ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 462/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 462/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 413 din 27

iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 816/2002, Tribunalul Constanța, secția

penală, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) și f) și alin. (3) C.

pen., a condamnat pe inculpatul A.M. la 18 ani închisoare și 6 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A aplicat art. 71 și

art. 64 C. pen.

Instanța a menținut starea de arest

a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen. și în baza art. 88 C. pen., a

dedus prevenția de la 7 februarie 2002 la zi.

Au fost respinse pretențiile civile

(reprezentând cheltuieli de înmormântare) formulate de partea civilă M.T., în

nume propriu.

Au fost admise pretențiile formulate

de aceeași parte civilă, în calitate de curator al moștenitorilor defunctului

C.N., dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumelor de 447.500.000 lei

și 334 dolari S.U.A. ori a echivalentului în lei la data plății către partea

civilă, în calitate de curator.

Inculpatul a mai fost obligat la

plata sumei de 8.812.524 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare a victimei

către partea civilă Spitalul Clinic Județean Constanța.

Instanța a reținut că, în noaptea de

22 decembrie 2000, în jurul orelor 2,15, Poliția municipiului Constanța a fost

sesizată de personalul Spitalului Clinic Județean Constanța asupra internării

numitului C.N. în secția neurochirurgie, cu diagnosticul traumatism

cranio-cerebral și facial acut deschis, produs prin agresiune.

Deplasându-se la spital, lucrătorii

de poliție nu au reușit să discute cu victima, de profesie avocat, întrucât

aceasta era incoerentă.

Deplasându-se la locuința victimei,

polițiștii au constatat că ușa de la intrare fusese forțată, iar în interior

era dezordine, semn că se căutaseră bunuri pentru a fi sustrase.

S-au găsit mai multe urme papilare

pe mai multe bunuri (un portofel și un pahar), care au fost ridicate în vederea

identificării făptuitorilor, rezultând că s-a săvârșit un jaf.

La data de 24 decembrie 2000,

victima C.N. a decedat.

În Raportul de constatare

medico-legală efectuat în cauză de S.M.L. constanța, medicii legiști au

concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului

traumatic, consecință a unui politraumatism produs prin agresiune, finalizat cu

hemoragie meningee, edem cerebral, fracturi, pe fondul unui organism tarat prin

vârstă și afecțiuni cronice degenerative. Se mai precizează că leziunile

traumatice multiple s-au putut produce prin loviri repetate cu și de corpuri

dure la data de 23 decembrie 2000, existând o legături de cauzalitate directă

și imediată între acestea și mecanismul de producere a morții.

Înafara acestor leziuni, victima mai

prezenta și leziuni mai vechi, de aproximativ 3 săptămâni, fractură de humerus

stâng tratată ortopedic, schimoze întinse toraco-branhiale stânga, produse prin

cădere.

La data de 25 decembrie 2000, cu ocazia

unei noi cercetări la fața locului, s-au prelevat noi urme papilare de pe un

pahar aflat pe aragazul din bucătărie, de pe o sticlă de vodcă, o sticlă de

bere și o sticlă de coniac din bucătărie, precum și de pe un pahar din

dormitor.

După examinarea acestor urme

papilare, s-a constatat că urma digitală de pe paharul găsit pe aragazul din

bucătărie aparține unuia dintre suspecții cărora li s-au luat amprentele,

respectiv inculpatului A.M.

Fiind audiat, în faza de urmărire

penală, acesta a declarat că o cunoștea de mai mulți ani pe victimă, întrucât

îi ajutase pe părinții săi pentru obținerea actelor de proprietate, iar

ulterior părinții inculpatului au ajutat victima, făcându-i curat în locuință.

A mai declarat că, personal, ar fi intrat în casa victimei ultima dată, în urmă

cu aproximativ un an și jumătate când o ajutase pe victimă că scoată din casă

un covor.

Ulterior, după efectuarea expertizei

criminalistice, inculpatul a revenit asupra declarației sale, precizând că a

vizitat victima în luna noiembrie 2000, când i-a dus un sac cu cartofi cumpărat

de C.N. de la magazinul părinților inculpatului, ocazie cu care ar fi fost

servit cu un pahar cu vin roșu, pe care, după ce l-a consumat, a spălat paharul

lăsându-l pe masa din bucătărie. Aceste declarații ale inculpatului au fost

însă infirmate chiar de părinții săi (A.B. și A.I.), precum și de martorul

P.V., găzduit de părinții inculpatului în perioada în care s-a săvârșit fapta.

Potrivit declarației dată de P.V., sacul de cartofi a fost transportat la locuința

victimei de martor, iar nu de inculpat.

După audierea acestui martor,

inculpatul a revenit din nou asupra declarației date, precizând că părinții săi

i-ar fi cerut să declare așa pentru a nu se descoperi că găzduiau pe martor

fără forme legale.

Și în faza cercetării judecătorești,

inculpatul și-a schimbat susținerile precizând că ar fi fost în casa victimei

nu cu un an în urmă ci cu o săptămână în urmă pentru a-l ajuta să întindă un

covor într-o cameră.

Martorul N.N., vecin cu victima,

locuind însă la etajul I, a declarat că l-a văzut, prin vizor pe inculpat și pe

alți tineri (de etnie romă) coborând în fugă dinspre etajul superior, unde

locuia victima, în noaptea de 22 decembrie 2000, precizând că îl cunoștea de

mic pe inculpat ca fiind unul din cei trei băieți ai țiganului turc ce locuia

pe strada Farului și avea un magazin alimentar. Martorul a mai declarat că după

ce tinerii au coborât a auzit gemete în apartamentul victimei și strigăte de

ajutor. Fiindu-i teamă să iasă singur din apartament l-a sunat pe vecinul său

S. cu care a urcat la etajul II unde locuia victima și au constatat că ușa

fusese spartă iar o bucată din tocul ușii lipsea. Un alt vecin S.C. a venit,

iar toți trei au intrat în apartament, unde era dezordine. Au găsit victima în

dormitor între zid și pat, imobilizată întrucât avea o mână în gips. Când l-au

întrebat ce s-a întâmplat, victima a răspuns „m-au bătut țiganii”. Imediat a

fost anunțată ambulanța care a transportat victima la spital. Martorul N.N. (a

cărei declarație a fost contestată de inculpat) l-a recunoscut pe inculpat,

fără nici o ezitare, ca fiind unul dintre cei 4 tineri pe care i-a văzut în

noaptea în care a fost săvârșită fapta, în prezența a doi martori asistenți.

Au fost audiați în cauză și doi

pacienți din salonul în care a fost internată victima, iar de la aceasta au

aflat că a fost bătut de trei tineri unul blond și doi bruneți, cel blond fiind

C., care-i făcea curat în locuință. Agresorii au împins ușa, l-au lovit în cap

cu un obiect dur, iar unul dintre ei, la cererea victimei, i-a adus un pahar cu

apă în care bănuiește că i-au pus o substanță care l-a amețit. Înainte l-au

întrebat unde are banii și bunurile de valoare. Martorul V.M., decedat

ulterior, a mai declarat că știe de la victimă că victima îi arătase cu câteva

zile strănepotului său suma de 47 milioane și 384 dolari S.U.A., obligațiuni de

trezorerie în valoare de 511.200.000 lei și două C.E.C.-uri la purtător în

valoare de 200.000.000 lei.

Martorul M.T. a mai arătat că și-a

vizitat unchiul în ziua de 21 decembrie 2000, spălându-i vasele din bucătărie

și nu i-a lăsat nimic pe masă ori pe aragaz.

Efectuându-se testul poligraf

inculpatului, la întrebările relevante cauzei s-au constatat note specifice

comportamentului simulat.

În faza de urmărire penală, au fost

înregistrate convorbirile dintre inculpat și membrii familiei sale, în locuința

lor.

Inculpatul, deși recunoaște vocile

părinților săi, nu recunoaște că ar fi spus acestora: „n-are ce să-mi facă până

la urmă, dacă eu țin declarația că nu am făcut nimic, eu declarațiile alea pe

care le-am dat, nu o să le mai schimb niciodată”, „am bătut la ușă. Cine este?

Eu sunt. Tu ești mă țigane. Ăsta s-a întors și când i-am dat, i-am dat așa de

tare, dă-i cu șutu, dă-i cu șutu, în sânge l-am lăsat exact ca un boxer d-ăla

am boxat”. Aceste înregistrări au fost legal autorizate, iar transcrierea lor

este confirmată.

Instanța a înlăturat apărarea

inculpatului cu privire la prezența sa în alt loc în noaptea de 22 decembrie

2000, reținând că declarațiile celor trei martori audiați la cererea

inculpatului sunt nesincere și pro cauza, ele necoroborându-se cu alte mijloace

de probă administrate.

Prin decizia penală nr. 267/ P din

27 august 2003, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a admis apelul

declarat de inculpatul A.M. împotriva sentinței penale nr. 413 din 17 iunie

2003, pe care a desființat-o numai cu privire la acțiunea civilă, reducând

despăgubirile civile de la 447.500.000 lei la 47.500.000 lei către partea

civilă, menținând obligarea apelantului inculpat la plata către aceasta și a

sumei în valută. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului, prelungindu-se arestarea cu 30 zile până la 25 septembrie 2003.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, achitarea în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în

subsidiar, casarea hotărârilor pronunțate de ambele instanțe și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea probelor

solicitate de inculpat în dovedirea nevinovăției sale.

A solicitat efectuarea următoarelor

probe suplimentare de instanța de fond: completarea expertizei dactiloscopice,

în sensul de a se preciza vechimea amprentei digitale a inculpatului, respectiv

în raport cu data săvârșirii faptei (anterioară ori posterioară), precum și

probe asupra cărora instanța nu s-a pronunțat: reconstituirea, o expertiză

tehnică vocală pentru a se stabili căror persoane aparțin vocile de pe înregistrările

consemnate în transcrierea dactilografiată a acestora.

A fost criticată, de asemenea, și

respingerea cererii de restituire a cauzei la procuror.

De asemenea, s-a susținut că probele

în acuzare conțin multe contradicții, că nu s-au avut în vedere declarațiile

victimei care era conștientă și care nu l-a indicat ca autor pe inculpat, ci

persoane necunoscute, iar interpretarea probelor a fost făcută eronat.

Examinând ambele motive de recurs,

Înalta Curte constată că nu sunt justificate, pentru argumentele ce urmează:

Ambele instanțe au reținut corect

situația de fapt și au încadrat corespunzător faptele, probele existente la

dosar confirmând săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis

în judecată, tâlhărie în forma calificată care a avut ca urmare moartea

victimei.

Declarațiile martorilor audiați în

cauză pe parcursul procesului penal, precum și celelalte probe efectuate în

cauză (procese verbale de constatare, expertize tehnico-științifice,

recunoașteri din grup, procese verbale de predare a probelor spre analiză),

înregistrarea convorbirilor din locuința familiei A. confirmă săvârșirea faptei

de către inculpat.

Înalta Curte constată că în mod

justificat instanțele au înlăturat ca nesincere declarațiile martorilor S.E.,

S.M., precum și declarațiile date de părinții inculpatului, privind prezența

inculpatului în alte locuri decât la domiciliul victimei (la bunica sa și apoi

la discoteca din localitatea Lumina), declarații care contrazic chiar

declarațiile date de inculpat la data de 23 ianuarie 2001 când acesta a arătat

că nu își amintește ce a făcut în noaptea de 22 decembrie 2000.

Or, dacă imediat după comiterea

faptei, însuși inculpatul nu a susținut că ar fi fost plecat din localitate,

precizând chiar că după orele 18, de regulă, nu mai iese din casă, este evident

că declarațiile martorilor sunt contrare adevărului chiar în varianta relatată

de inculpat în această declarație.

Înalta Curte mai observă că,

declarațiile date de inculpat în tot cursul procesului penal sunt nesincere și

contradictorii, inculpatul încercând să inducă în eroare organele de cercetare

penală și instanțele de judecată pentru a nu răspunde penal pentru fapta

săvârșită.

Prezența sa la locul faptei este

confirmată de martorul N.N., care l-a și recunoscut din grup pe inculpat. De

asemenea, înregistrarea convorbirilor și transcrierea acestora pe casetă,

operațiune autorizată și confirmată legal, probează atât recunoașterea

săvârșirii faptei de către inculpat care descrie și unele aspecte din timpul

faptei, cât și încercarea inculpatului și a membrilor familiei sale de a

ascunde adevărul.

Inculpatul a emis mai multe variante

în cursul procesului, în raport cu înlăturarea treptată, prin probele

administrate, a susținerilor sale, atitudine care demonstrează nesinceritatea

acestuia și tendința de a ascunde adevărul care îi este defavorabil.

Astfel, inițial, a declarat că nu a

fost în locuința victimei de mai mult de un an de zile, apoi a redus termenele

la trei săptămâni și în final la o săptămână, când a pretins că victima l-ar fi

servit cu un pahar cu vin (încercând astfel să explice prezența urmei sale

papilare descoperită pe pahar), apărare de asemenea contrară realității.

Nepotul victimei a relatat că, la data de 21 decembrie 2000, fusese în locuința

victimei și spălase toate vasele, nelăsând nimic pe masa ori pe aragazul din

bucătărie.

Or, în raport cu probele

administrate, instanțele au reținut corect vinovăția inculpatului, probele

administrate fiind de natură a le convinge asupra temeiniciei acuzațiilor ce i

se aduc prin rechizitor.

Efectuarea altor probe

(suplimentarea expertizei dactiloscopice, ori reconstituirea) nu sunt necesare

decât dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată le găsește

necesare pentru verificare și precizarea unor date (art. 116 și art. 130 C.

proc. pen.).

Or, atât instanța de fond, cât și

instanța de apel nu au considerat necesare aceste probe. Înalta Curte constată,

de asemenea, că probele nu sunt necesare în raport cu probele deja efectuate în

cauză. Pe de altă parte, întrucât inculpatul a contestat participarea sa

reconstituirea ar fi lipsită de concludență.

Referitor la declarațiile date de

victimă la spital, în condițiile unui șoc traumatic, a unui politraumatism

soldat cu hemoragie meningee, nu au fost consemnate de organele de poliție,

menționându-se că victima este confuză. Totodată, martorii audiați, pacienți ai

aceluiași spital și care au fost internați în același salon cu victima, au fost

deja audiați în legătură cu relatările victimei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că au fost

administrate toate probele necesare descoperirii adevărului, casarea

hotărârilor solicitată de recurent fiind nejustificată.

Pentru argumentele expuse mai sus,

nu este întemeiat nici motivul de recurs care privește greșita condamnare a

inculpatului, Înalta Curte constatând că probele administrate precum dovedesc

săvârșirea faptei de către recurentul inculpat.

În consecință, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 88 C. pen., va fi

scăzut din durata pedepsei timpul reținerii și al arestării preventive de la 7

februarie 2002 la 27 ianuarie 2004.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

cuantum de 1.100.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.M. împotriva deciziei penale nr. 267/ P din 27 august

2003 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2002 la 27 ianuarie

2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 ianuarie 2004.