ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1258/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 845 din 13

noiembrie 2002 a Judecătoriei Vișeu de Sus, a fost condamnat inculpatul M.G. în

baza art. 217 alin. (4), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani

închisoare.

S-a menținut liberarea condiționată

a restului neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 18 din 2 februarie 1999 a Tribunalului Maramureș.

Conform art. 350 C. proc. pen. și art.

88 C. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus durata

reținerii și arestării preventive de la 28 septembrie 2002.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile G.M. suma de un miliard lei despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut în fapt că la 28 septembrie 2002, inculpatul M.G. a distrus

prin incendiere locuința părții vătămate G.M., cauzând un prejudiciu de un

miliard lei.

Împotriva acestei hotărâri, rămasă

definitivă prin neapelare, s-a declarat recurs în anulare, în baza art. 409 alin.

(1) partea I pct. 4 teza I și pct. 7

1

C. proc. pen., susținându-se

că în cauză au fost aplicate greșit dispozițiile art. 37 lit. b), în loc de

cele ale art. 37 lit. a) C. pen. și că pedeapsa aplicată a fost greșit

individualizată, în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen.

S-a solicitat admiterea recursului

în anulare, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în limitele

arătate.

Recursul în anulare este întemeiat.

37 lit. a) C. pen., există recidivă postcondamnatorie când, după rămânerea

definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6

luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de

începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de

evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege, pentru a doua infracțiune este

închisoarea mai mare de un an.

Din actele dosarului rezultă că prin

sentința penală nr. 18 din 2 februarie 1999 a Tribunalului Maramureș,

definitivă prin neapelare la 22 februarie 1999, inculpatul M.G. a fost

condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru tentativa la

infracțiunea de omor, infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și

munițiilor și două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 20, raportat la art.

174, art. 278 alin. (1) și (2) și art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.

Această pedeapsă a fost executată în

perioada 15 iulie 1998, 30 iulie 2002, când inculpatul a fost liberat

condiționat prin sentința penală nr. 1013 din 23 iulie 2002 a Judecătoriei Baia

Mare, având un rest rămas neexecutat de un an 11 luni și 14 zile.

Deoarece în cauză, inculpatul a

săvârșit infracțiunea de distrugere la 29 septembrie 2002, iar pedeapsa

anterioară expira de drept la 14 iulie 2004, erau incidente dispozițiile art. 37

lit. a) C. pen., nicidecum cele ale art. 37 lit. b) din același cod aplicate de

instanță.

Așa fiind, în speță, instanța a

făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții legale, ceea ce constituie caz de

casare, conform art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

C. proc. pen.

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale, de limitele pedepsei din partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din examinarea hotărârii atacate se

constată că instanța, reținând în mod corect vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen.,

l-a condamnat pe făptuitor la 3 ani închisoare, pedeapsă care nu răspunde

cerințelor textului legal arătat.

Din probele administrate a rezultat

că la 28 septembrie 2002 inculpatul, în stare de ebrietate, a intrat în

locuința părții vătămate G.M., pe care o cunoștea de mai multă vreme, a

amenințat-o pe aceasta cu un cuțit, sus-numita refugiindu-se la locuința mamei

sale. Ulterior, inculpatul s-a deplasat la locuința mamei părții vătămate, unde

a avut o altercație cu martorii M.I. și S.G., lovindu-l pe acesta din urmă și

amenințându-l cu cuțitul.

Întrucât nu a găsit-o pe partea

vătămată, inculpatul s-a întors la locuința acesteia, aflată în reparații, a

luat mai multe bidoane cu vopsea și diluant, pe care le-a aruncat pe covoare și

pe aragazul care ardea, focul extinzându-se instantaneu în camerele de la

parter.

Ca urmare, locuința părții vătămate

a fost distrusă în totalitate, cauzându-se un prejudiciu de un miliard lei.

Având în vedere circumstanțele reale

în care a fost săvârșită fapta, urmările acesteia și pericolul public produs,

precum și persoana inculpatului, aflat în starea de recidivă prevăzută de art. 37

lit. a) C. pen., sancțiunea aplicată de 3 ani închisoare situată chiar la

minimul special, nu este de natură a realiza cerințele art. 52 C. pen., respectiv

reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În consecință, instanța a făcut o

greșită individualizare a pedepsei, în raport cu dispozițiile legale evocate și

aceasta constituie caz de casare, conform art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 C.

proc. pen.

invocate sunt întemeiate, Curtea, în baza art. 414

1

alin. (1),

raportat la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite

recursul în anulare și a casa hotărârea atacată, cu privire la aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., la omisiunea aplicării art. 37 lit. a) C. pen. și la pedeapsă.

Rejudecând cauza se va dispune

înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și aplicarea

dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen.

Totodată, se va dispune modificarea

pedepsei pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4), cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în sensul majorării de la 3 ani la 8 ani

închisoare.

Această pedeapsă este conformă cu

pericolul social al faptei, ține seama de împrejurările concrete, în care s-a săvârșit

și de persoana inculpatului și este de natură a asigura prevenirea generală și

reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate și se va deduce din pedeapsă perioada executată.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva sentinței penale nr. 845 din 13 noiembrie 2002 a

Judecătoriei Vișeu de Sus, privind pe inculpatul M.G.

Casează hotărârea cu privire la

aplicarea art. 37 lit. b), omisiunea aplicării art. 37 lit. a) C. pen. și la

pedeapsă.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art.

37 lit. b) C. pen. și aplică dispozițiile art. 37 lit. a) din același cod.

Modifică pedeapsa pentru

infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4), cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., în sensul că o majorează de la 3 ani închisoare la 8 ani

închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Deduce din pedeapsă perioada

executată.

Onorariul de avocat, în sumă de

400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

martie 2004.