ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1258/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 845 din 13 noiembrie 2002 a Judecătoriei Vișeu de Sus, a fost condamnat inculpatul M.G. în baza art. 217 alin. (4), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare. S-a menținut liberarea condiționată a restului neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 18 din 2 februarie 1999 a Tribunalului Maramureș. Conform art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 28 septembrie 2002. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile G.M.

suma de un miliard lei despăgubiri civile. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt că la 28 septembrie 2002, inculpatul M.G. a distrus prin incendiere locuința părții vătămate G.M., cauzând un prejudiciu de un miliard lei. Împotriva acestei hotărâri, rămasă definitivă prin neapelare, s-a declarat recurs în anulare, în baza art. 409 alin. (1) partea I pct. 4 teza I și pct. 7 1 C. proc. pen., susținându-se că în cauză au fost aplicate greșit dispozițiile art. 37 lit. b), în loc de cele ale art. 37 lit. a) C. pen. și că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată, în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen. S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în limitele arătate.

Recursul în anulare este întemeiat. 1. În conformitate cu dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., există recidivă postcondamnatorie când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege, pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an. Din actele dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 18 din 2 februarie 1999 a Tribunalului Maramureș, definitivă prin neapelare la 22 februarie 1999, inculpatul M.G. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru tentativa la infracțiunea de omor, infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, art. 278 alin. (1) și (2) și art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.

Această pedeapsă a fost executată în perioada 15 iulie 1998, 30 iulie 2002, când inculpatul a fost liberat condiționat prin sentința penală nr. 1013 din 23 iulie 2002 a Judecătoriei Baia Mare, având un rest rămas neexecutat de un an 11 luni și 14 zile. Deoarece în cauză, inculpatul a săvârșit infracțiunea de distrugere la 29 septembrie 2002, iar pedeapsa anterioară expira de drept la 14 iulie 2004, erau incidente dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., nicidecum cele ale art. 37 lit. b) din același cod aplicate de instanță. Așa fiind, în speță, instanța a făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții legale, ceea ce constituie caz de casare, conform art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 C. proc.

pen. 2. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale, de limitele pedepsei din partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Din examinarea hotărârii atacate se constată că instanța, reținând în mod corect vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., l-a condamnat pe făptuitor la 3 ani închisoare, pedeapsă care nu răspunde cerințelor textului legal arătat. Din probele administrate a rezultat că la 28 septembrie 2002 inculpatul, în stare de ebrietate, a intrat în locuința părții vătămate G.M., pe care o cunoștea de mai multă vreme, a amenințat-o pe aceasta cu un cuțit, sus-numita refugiindu-se la locuința mamei sale.

Ulterior, inculpatul s-a deplasat la locuința mamei părții vătămate, unde a avut o altercație cu martorii M.I. și S.G., lovindu-l pe acesta din urmă și amenințându-l cu cuțitul. Întrucât nu a găsit-o pe partea vătămată, inculpatul s-a întors la locuința acesteia, aflată în reparații, a luat mai multe bidoane cu vopsea și diluant, pe care le-a aruncat pe covoare și pe aragazul care ardea, focul extinzându-se instantaneu în camerele de la parter. Ca urmare, locuința părții vătămate a fost distrusă în totalitate, cauzându-se un prejudiciu de un miliard lei.

Având în vedere circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta, urmările acesteia și pericolul public produs, precum și persoana inculpatului, aflat în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., sancțiunea aplicată de 3 ani închisoare situată chiar la minimul special, nu este de natură a realiza cerințele art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În consecință, instanța a făcut o greșită individualizare a pedepsei, în raport cu dispozițiile legale evocate și aceasta constituie caz de casare, conform art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 C. proc. pen. 3. Întrucât motivele de casare invocate sunt întemeiate, Curtea, în baza art. 414 1 alin. (1), raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., urmează a admite recursul în anulare și a casa hotărârea atacată, cu privire la aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la omisiunea aplicării art. 37 lit. a) C. pen. și la pedeapsă. Rejudecând cauza se va dispune înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. Totodată, se va dispune modificarea pedepsei pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în sensul majorării de la 3 ani la 8 ani închisoare. Această pedeapsă este conformă cu pericolul social al faptei, ține seama de împrejurările concrete, în care s-a săvârșit și de persoana inculpatului și este de natură a asigura prevenirea generală și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și se va deduce din pedeapsă perioada executată. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 845 din 13 noiembrie 2002 a Judecătoriei Vișeu de Sus, privind pe inculpatul M.G. Casează hotărârea cu privire la aplicarea art. 37 lit. b), omisiunea aplicării art. 37 lit. a) C. pen. și la pedeapsă. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și aplică dispozițiile art. 37 lit. a) din același cod. Modifică pedeapsa pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în sensul că o majorează de la 3 ani închisoare la 8 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsă perioada executată. Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2004.