ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 145 din 27 iunie 2022 pronunțată de Judecătoria Calafat, județul Dolj, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzute la art. 253 alin. (4) din C. pen.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către partea civilă B., în contradictoriu cu inculpatul A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, județul Dolj.

Prin decizia penală nr. 1556 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, județul Dolj, împotriva sentinței penale nr. 145/2022 pronunțate la data de 27 iunie 2022 de Judecătoria Calafat, județul Dolj, în dosarul nr. x/2021.

S-a desființat în totalitate sentința penală nr. 145/2022 pronunțată la data de 27 iunie 2022 de Judecătoria Calafat, județul Dolj, în dosarul nr. x/2021 și, rejudecând:

În baza art. 253 alin. (4) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere (în modalitatea incendierii).

În baza art. 104 alin. (2) din C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate și executarea restului de pedeapsă de 32 (treizecișidouă) de zile rămas din pedeapsa de 17 (șaptesprezece) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 247 pronunțată la data de 16.05.2001 de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2001, definitivă prin neapelare la data de 13.06.2001.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză restul neexecutat de pedeapsă de 32 (treizecișidouă) de zile rămas din pedeapsa de 17 (șaptesprezece) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 247 pronunțată la data de 16.05.2001 de Tribunalul Dolj în dosarul numărul x/2001, definitivă prin neapelare, la data de 13.06.2001, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa finală de 3 (trei) ani și 32 (treizecișidouă) de zile închisoare în regim de detenție.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 și la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1349 din C. civ. și art. 1.357 și următoarele din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B., în contradictoriu cu inculpatul A..

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile B. suma de 39.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea a 3.000 de baloți din lucernă.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat efectuate: în cursul urmăririi penale (500 RON), al procedurii de cameră preliminară (100 RON) și al judecății în primă instanță (500 RON).

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de câte 942 RON, a rămas în sarcina statului și s-a dispus a se vira către Baroul Dolj din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A..

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar x/2021

Prin motivele de recurs în casație, în esență, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație formulat împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de distrugere prin incendiere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen., lipsind condiția obiectivă cerută de teza ultimă a textului incriminator, aceea ca fapta să fie "de natură să pună în pericol alte bunuri sau alte persoane". Noțiunea de tipicitate se referă atât la elementele obiective, cât și la elementele subiective din structura normei de incriminare. Ambele sunt elemente prin prisma cărora se analizează concordanța între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare și fapta concret săvârșită. Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanță între trăsăturile faptei concrete și trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, adică, cu alte cuvinte, când au fost realizate toate elementele constitutive ale infracțiunii.

Tipicitatea apare, așadar, în trăsătura esențială a prevederii faptei de legea penală.

De asemenea, s-a apreciat că hotărârea este nelegală și în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii civile, în condițiile în care partea civilă nu a formulat apel în cauză.

Pe de altă parte, prin declarația de apel și motivele de apel depuse în termenul procedural de 10 zile de la comunicare, conf. art. 410 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul și-a limitat efectul devolutiv al apelului la latura penală a cauzei, criticând "hotărârea instanței de fond pe care o apreciază ca nelegală, întrucât instanța în mod gresit a dispus achitarea inculpatului A., în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. (4) cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

De altfel, s-a menționat că instanța de apel nici nu a motivat care sunt temeiurile de drept în baza cărora se consideră sesizată și cu soluționarea laturii civile.

Al treilea aspect invocat de recurent a constat în aceea că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, statuat de art. 6 prgf. 1 din CEDO. S-a arătat că a fost condamnat pe baza acelorași mărturii care instanței de fond i-au creat îndoială asupra acuzației și care au stat la baza motivării soluției de achitare, în baza principiului "in dubio pro reo".

De altfel, jurisprudența CEDO a statuat că este inadmisibilă condamnarea în apel, după achitare, fără a se administra probe noi care sa răstoarne probatoriul de la fond.

S-a arătat că instanța de apel nu a administrat probe noi, potrivit art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul "noi elemente de fapt" care să servească la identificarea persoanei care a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

S-a apreciat că probele-noi, în sensul legii, se puteau obține prin administrarea de mijloace de probă (altele decât cele administrate) sau readministrarea mijloacelor de probă, deja administrate.

În speță, s-a constatat că instanța de control judiciar a procedat la "readministrarea mijloacelor de probă: declarații inculpat și martori, deja administrate în fazele anterioare, însă în acest mod, nu au fost identificate probe noi ca elemente de fapt noi, necunoscute, care să servească la identificarea persoanei care a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care să contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

De asemenea, s-a făcut trimitere la declarația martorului C., dată în fața instanței de fond " La poliție ni s-a spus să zică martorul D. că l-a văzut pe inculpat când a pus foc".

Prin încheierea de admitere în principiu din 31 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 24 aprilie 2024.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat prin motivele de recurs în casație referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de distrugere prin incendiere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen., se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Încheierea de admitere în principiu a tranșat motivele referitoare la motivarea hotărârii, latura subiectivă, probatoriul administrat în cauză, cuantumul despăgubirilor civile, care constituie chestiuni de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare dintre cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în limitele prevăzute de art. 447 și art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței.

În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.

În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de distrugere prin incendiere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen., se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Conform art. 253 alin. (4) din C. pen.: "Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani."

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de distrugere prin incendiere este reprezentat de acțiunea de distrugere și degradare a bunurilor prin incendiere. Textul prevede cinci modalități de realizare a elementului material: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun și înlăturarea măsurilor (de conservare ori de salvare) luate. Condiția esențială, atașată elementului material a variantei agravate a infracțiunii de distrugere constă în aptitudinea distrugerii prin incendiere de a pune în pericol alte persoane sau bunuri. Infracțiunea este una de pericol eventual, fără a fi necesar, pentru întrunirea acestei condiții esențiale, ca starea de pericol pentru alte persoane sau bunuri să se fi produs efectiv. Urmarea imediată constă în distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare prin incendiere a bunurilor și posibila extindere și asupra altor bunuri. Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re), existând coincidență între modalitățile elementului material și urmarea imediată.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că lipsește condiția obiectivă cerută de teza ultimă a textului incriminator, aceea ca fapta să fie "de natură să pună în pericol alte bunuri sau alte persoane".

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanța de apel a reținut că elementul material a constat în distrugerea în totalitate a depozitului cu furaje al persoanei vătămate prin incendiere și că urmarea acțiunii de incendiere întreprinse de către inculpatul A., s-a produs nimicirea fizică, în materialitatea sa, a depozitului cu furaje al persoanei vătămate, fapta fiind de natură să pună în pericol de distrugere prin incendiere alte bunuri, respectiv grajdurile cu animale din incinta aceleiași ferme.

Din situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată, rezultă că inculpatul a creat o stare de pericol nemijlocit pentru bunurile persoanei vătămate - grajdurile cu animale din incinta aceleiași ferme prin incendierea unui depozit cu furaje, bun foarte ușor inflamabil, cu risc major de propagare, aspecte ce se circumscriu elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Referitor la motivul ce privește nelegala soluționarea a laturii civile, din hotărârea recurată rezultă că, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost desființată sentința, în totalitate, instanța de apel pronunțând o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina recurentului întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2024.