ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2377/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15

octombrie 2001, la biroul executorului judecătoresc, P.I., din orașul Tg. Jiu,

sub nr. 517 E/2001, M.E. și G.N., din Tg. Jiu, au cerut executarea silită a

sentinței civile nr. 10548 din 5 decembrie 1996, a Judecătoriei Tg. Jiu, în contradictoriu

cu pârâta, G.M., și alții.

Prin încheierea dată de executorul

judecătoresc la 16 octombrie 2001, s-a încuviințat executarea silită a

hotărârii judecătorești menționate, prin care urmare a admiterii cererilor de

partaj succesoral formulate de succesorii legali ai defunctului, G.G., decedat

la 3 ianuarie 1993, s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea

bunurilor în natură și calcularea unor sulte.

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria Tg. Jiu sub nr. 18902 din 14 noiembrie 2001, debitoarea urmărită, G.I.,

a contestat executarea silită, susținând că, în raport de data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu ca fiind 17

iulie 1997, dreptul de a cere executarea silită este prescris.

Intimații au invocat în apărare

prescripția de 10 ani, reglementată de art. 405 alin. (1) C. proc. civ.

Reținând că titlul executoriu ar fi

emis în materia acțiunilor reale imobiliare pentru care dreptul de a cere

executarea silită se prescrie în 10 ani, Judecătoria Tg. Jiu, prin sentința

civilă nr. 12701 din 29 noiembrie 2001, a respins contestația ca neîntemeiată.

Hotărârea menționată a fost

menținută de Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 137 din 31 ianuarie 2002,

ca urmare a respingerii recursului contestatoarei.

Instanța de recurs a reținut, la

rândul său, incidența termenului de prescripție de 10 ani, și a dispozițiilor art.

IV din O.U.G. nr. 138/2000, și ale art. 725 C. proc. civ.

La 16 ianuarie 2003, Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat

recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate și, invocând, în temeiul art.

330 pct. 2 C. proc. civ., încălcarea esențială a legii, a susținut că soluția

asupra fondului contestației este greșită, întrucât, în raport de obiectul executoriu

privind sume de bani, anume sultele calculate în procesul de partaj conform art.

742 din C. civ., dreptul de a cere executarea silită s-ar fi prescris în

termenul de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Recursul în anulare este întemeiat,

și se va admite cu consecința casării hotărârilor atacate și trimiterea cauzei

la prima instanță, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 405 alin. (1) C. proc.

civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani dacă

legea nu prevede altfel, iar în cazul titlurilor emise în materia acțiunilor

reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani.

Textul consacră, așadar, prin

dispoziții explicite, un termen de 3 ani pentru titlurile executorii,

indiferent de materia în care au fost emise și de mijlocul legal prin care au

fost obținute, și un termen de 10 ani pentru cele obținute pe calea acțiunilor

reale imobiliare, și care au ca obiect drepturi reale imobiliare, respectiv

dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitație, servitute și superficie.

Așadar, termenul de prescripție de

10 ani, funcționează exclusiv în situația executării silite imobiliare, având

ca obiect drepturi reale, stabilite prin hotărâri judecătorești.

Chiar dacă s-a născut prin hotărârea

de partaj, sulta nu ar putea împrumuta din efectele declarative ale acesteia,

care vizează exclusiv dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate până aici

în indiviziune.

Așa fiind, existând numai din

momentul stabilirii sale, executarea silită a creanței cu acest obiect se

prescrie în termen de 3 ani de la data când titlul (hotărârea de partaj)

îndeplinește cerințele legale pentru a putea fi pusă în executare.

În cauză, se impune însă, casarea cu

trimitere a hotărârilor pronunțate pentru ca instanța de trimitere să stabilească

nemijlocit, ținând seama de cele mai sus arătate, de susținerile contradictorii

ale părților și de dovezile cauzei, momentul în care a început să curgă și cel

al împlinirii termenului de prescripție de 3 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva deciziei civile nr. 137 din 31 ianuarie 2002, a Tribunalului Gorj.

Casează decizia, precum și sentința

civilă nr. 12701 din 29 noiembrie 2001, a Judecătoriei Tg. Jiu, și trimite

cauza pentru rejudecare la aceeași Judecătorie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 24 martie 2004.