ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2446/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 12 octombrie 2004 reclamantul M.R. a chemat în judecată pe pârâții T.M. și I.S.M. solicitând obligarea acestora conjunct sau alternativ la plata sumei de 1.455.000.000 lei cu dobânda legală, reprezentând daune din neexecutarea obligațiilor asumate prin înscrisuri sub semnătură privată și validate prin hotărâre judecătorească privind îndeplinirea unor formalități pentru asigurarea participației la SC M.I.P.I. SRL, corespunzător finanțării făcute pentru constituirea și funcționarea acestei societăți și cheltuielilor pentru adjudecarea participației la societate.

Prin sentința comercială nr. 9458 din 6 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 10847/2004 (nr. unic 25982) Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamant. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958, reținând în esență că obiectul acțiunii îl constituie plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit pentru neîndeplinirea de către pârâți a obligațiilor asumate prin convențiile din 11 noiembrie 1996 și, respectiv din 13 ianuarie 1997, în sensul definitivării documentației pentru acceptarea reclamantului în societate cu un procent de 80%, 90% și recunoașterii investițiilor și cheltuielilor făcute de acesta pentru constituirea societății.

Tribunalul a mai reținut că, în acest mod, reclamantul urmărește executarea silită indirectă a obligațiilor și pretinde echivalentul prejudiciului suferit, în baza art. 1073 C. civ. Ca atare, termenul de prescripție general de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, curge în acest caz de la nașterea dreptului la acțiune respectiv de la data nașterii raportului juridic, potrivit art. 7. În ceea ce privește cererea reclamantului înregistrată anterior sub nr. 1936/1998 și soluționată prin sentința civilă nr. 1762 din 1 aprilie 1999, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 5335 din 9 octombrie 2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul a reținut că nu constituie o cauză de întrerupere a termenului de prescripție, deoarece avea alt obiect decât acțiunea de față.

Astfel, prin cererea din 1998 se urmărea executarea silită în natură a obligației de către pârâtul T.M., pe când a doua cerere are ca obiect executarea indirectă a obligației, creanța inițial invocată de reclamant fiind înlocuită cu altă creanță, aceea de a despăgubi, care are ca obiect o sumă de bani, în locul obligației de a face. A mai reținut că cererea formulată în anul 1998 nu a fost îndreptată de reclamant și împotriva pârâtei I.S.M. În concluzie, Tribunalul a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă la 11 noiembrie 1996, respectiv 13 ianuarie 1997 și s-a împlinit, în ambele cazuri, anterior înregistrării acțiunii la data de 12 octombrie 2004. Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, reclamantul M.R.

a formulat apel, invocând că aceasta este nelegală întrucât prima instanță și-a depășit limitele investirii, făcând o greșită calificare a obiectului cererii introductive și a făcut o greșită aplicație a dispozițiilor privind prescripția extinctivă. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 31 din 22 ianuarie 2008, a respins apelul reclamantului ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, reclamantul M.R. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru judecarea fondului. În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul - recurent susține că decizia atacată, ca și sentința instanței de fond, a fost pronunțată fără temei legal și cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1073 și urm. C. civ.

privind efectele obligațiilor și ale Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Recurentul susține, în esență, că obligațiile civile născute prin convențiile din 11 noiembrie 1996 și 13 ianuarie 1997 nu puteau beneficia de o executare silită în natură, ele devenind eficiente printr-o sancțiune judiciară care a constat în pronunțarea sentinței civile nr. 176 din 1 aprilie 1999, devenită irevocabilă prin decizia nr. 5335 din 9 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție. Drept urmare acțiunea din prezenta cauză, înregistrată la 7 octombrie 2004, a fost formulată în termenul general de prescripție de 3 ani, fiind singura modalitate juridică pentru dezdăunarea reclamantului în urma neexecutării de către pârâți a obligației instituite prin hotărâre judecătorească.

Recurentul mai susține că și dacă termenul prescripției extinctive ar fi început să curgă la data stabilirii raporturilor juridice prin amintitele convenții, cursul acesteia a fost în mod cert întrerupt, în temeiul art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prin exercițiul acțiunii soluționate irevocabil la 9 octombrie 2001 de către instanța supremă. Invocarea intervenirii prescripției executării silite în raport cu data hotărârii din apel din litigiul anterior este neavenită. Reclamantul nu a exercitat o executare silită în natură, întrucât aceasta era imposibil juridic, ci o acțiune în daune, care a urmat încercării de executare silită. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Instanța de apel, ca și instanța de fond, au interpretat și aplicat greșit prevederile Decretului nr. 167/1958 și cele ale art. 1073 - art. 1075 C. civ. atunci când a apreciat ca prescrisă acțiunea reclamantului, pe de o parte în raport de momentul încheierii celor două convenții între părți iar, pe de alta, în subsidiar în raport de momentul rămânerii definitive, prin respingerea apelului, a sentinței nr. 1762/1999, când aceasta a devenit susceptibilă de executare. Prin convenția intervenită între reclamant și pârâtul T.M. ca asociat unic la SC M.I.P.I. SRL la data de 13 ianuarie 1997 pârâtul se obliga ca, în schimbul investiției făcută de reclamant să-i cesioneze acesteia 90 % din capitalul social, obligație pe care ulterior nu a mai respectat-o.

Drept urmare reclamantul M.R., în termenul de prescripție, a formulat acțiune în justiție iar prin sentința nr. 1762 din 1 aprilie 1999 Tribunalul București a admis cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâții T.M. și SC M.I.P.I. SRL și i-a obligat pe pârâți să respecte convenția încheiată cu reclamantul la 13 ianuarie 1997 și să efectueze cuvenitele mențiuni la Registrul Comerțului. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 2915 din 26 noiembrie 1999 a respins apelul pârâților iar sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursurilor pârâților prin decizia nr. 5335 din 9 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție. Întrucât pârâtul nu și-a executat obligația asumată prin convenție și instituită de această dată și printr-un titlu reprezentat de hotărârea judecătorească irevocabilă reclamantul, în temeiul art. 1073, art. 1075 și art. 1082 C. civ.

și în termen de 3 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești a formulat acțiune prin care a solicitat daune pentru neexecutarea obligației. Dreptul la acțiunea în daune pentru neexecutarea obligației de ea face a pârâtului, în temeiul art. 1073 și art. 1075 C. civ. s-a născut pentru reclamant nu la momentul încheierii convenției din 13 ianuarie 1997 ci abia la momentul în care obligația pârâtului a fost sancționată judiciar prin sentința nr. 1762/1999, respectiv la data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri (9 octombrie 2001). Ca atare nu se pune problema prescripției de a cere executarea silită a obligației ci suntem în prezența unui drept la acțiune în dezdăunare, pentru neîndeplinirea de către pârât a obligației sale, întemeiată pe art. 1073 și art. 1075 C. civ.

care se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului, acest moment fiind cel indicat mai sus. Pe de altă parte, deși nu ne aflăm în situația prescripției dreptului de a cere executarea silită ci a unui drept la acțiune, este util de precizat că dreptul de a cere executarea silită nu începe să curgă la data la care hotărârea a rămas definitivă (în cazul de față la data respingerii apelului) ci abia la data la care hotărârea rămâne irevocabilă. Aceasta întrucât atâta timp cât judecata nu este desăvârșită și dreptul câștigat nu este confirmat cu putere de lucru judecat, reclamantul nu are certitudinea dreptului câștigat, siguranță pe care o dobândește abia după epuizarea căilor de atac la care pârâtul este îndreptățit.

Din acest motiv el nu poate fi constrâns să procedeze la executarea silită în baza unui titlu executoriu încă incert pentru că există posibilitatea legală a desființării lui de către instanța de control judiciar. În acest caz starea de pasivitate a reclamantului nu poate fi, în niciun caz, socotită culpabilă și, mai ales, sancționată prin prescrierea dreptului de a cere executarea silită. În concluzie, nici din acest punct de vedere soluția și motivarea ei de către instanța de apel nu este legală. Față de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să admită recursul reclamantului și, având în vedere că litigiul a fost soluționat pe excepția prescripției fără a se intra în cercetarea fondului, să caseze decizia recurată și sentința instanței de fond și să trimită cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe, care va proceda la rejudecare ținând cont de faptul că acțiunea reclamantului împotriva pârâtului T.M.

a fost introdusă în termen, nefiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.R. împotriva deciziei comerciale nr. 31 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia recurată și sentința comercială nr. 9458 din 6 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza Tribunalului București, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.