ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4233/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4233/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Sibiu sub nr. 5600/2003 creditoarea SC I.A.G. SRL a chemat în judecată pe

debitoarea P.D. și terțul poprit SC G.A.S SRL, solicitând instanței obligarea

terțului poprit la plata sumei de ⅓ din veniturile prezente și viitoare

ale debitoarei, până la concurența sumei de 588.664.000 lei, amendarea terțului

poprit, în temeiul art. 460 alin. (3) C. proc. civ. și obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a

arătat că prin sentința civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu și decizia

nr. 127/A/2000 a Curții de Apel Alba Iulia, debitoarea a fost obligată la plata

sumei de 588.664.000 lei și în temeiul acestor titluri executorii s-a început

executarea silită în dosar nr. 87/2000 al executorului C.I., dar, pentru că, pe

calea executării silite mobiliare nu s-a putut recupera creanța, în data de 17

aprilie 2003, executorul judecătoresc a comunicat terțului poprit adresa de

poprire, însă, acesta, nici în prezent, nu s-a conformat adresei de poprire.

În drept, s-au invocat prevederile art. 274

și art. 460 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, debitoarea a invocat

excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția perimării, iar, pe

fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, întrucât, nu există titlu

executoriu, pentru suma de 588.664.000 lei, și nu se respectă dispozițiile

legale în materia executării silite.

În drept, s-au invocat dispozițiile

art. 373

1

, art. 379, art. 389, art. 390 și art. 274 C. proc. civ.

Terțul poprit a formulat și el întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală și

obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivareaa întâmpinării sale,

terțul poprit a arătat că nu s-a conformat adresei de poprire, pentru că aceasta

nu era însoțită de încuviințarea prealabilă a instanței.

Judecătoria Sibiu, prin sentința

civilă nr. 897 din 9 februarie 2004, a admis excepția perimării executării

silite și a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea SC I.A.G.

SRL, în contradictoriu cu debitoarea P.D. și terțul poprit SC G.A.S SRL,

dispunând desființarea popririi din dosarul execuțional nr. 87/2000 al Biroului

executorului judecătoresc C.I.

Instanța a respins, ca nedovedită,

cererea termenului poprit de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de

judecată.

S-a reținut din probatoriul

administrat că:

Prin sentința civilă nr. 762/C/1999

a Tribunalului Sibiu debitoarea a fost obligată să înceteze fabricarea

produselor din sticlă care imită produsele fabricate de creditoare, iar în caz

de refuz, să plătească suma de 300.000 lei, daune cominatorii, începând cu data

de 19 mai 1998, până la executarea obligației. De asemenea, debitoarea a fost

obligată să retragă de pe piață toate produsele din sticlă fabricate prin imitarea

produselor creditoarei și să plătească acesteia cheltuieli de judecată în sumă

de 2.102.500 lei.

Prin decizia civilă nr. 127/A/2000 a

Curții de Apel Alba Iulia a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva

hotărârii primei instanțe.

La data rămânerii definitive a

hotărârii judecătorești, potrivit art. 377 pct. 2 C. proc. civ, respectiv 4

februarie 2000, s-a născut dreptul de a cere executarea silită.

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Sibiu sub nr. 385 din 17 februarie 2000 și în registrul de executare

silită sub nr. 87/2000, creditoarea a solicitat executarea silită a hotărârii

judecătorești, investită cu formulă executorie.

În aceste condiții, față de

dispozițiile art. 405 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de prescripție

pentru a cerere executarea silită, nu s-a îndeplinit, astfel că, prin

încheierea de ședință din 19 ianuarie 2004, instanța a respins această

prescripție.

La dosarul cauzei, au fost depuse

copiile actelor de executare întocmite în condițiile reglementării existente

înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.

Din succesiunea acestor acte de

executare și din cuprinsul adresei nr. 78/2000 din 27 noiembrie 2003 a Biroului

executorului judecătoresc C.I., rezultă că ultimul act de executare silită,

înainte de cererea de înființare a popririi este datat la 17 aprilie 2000 și

reprezintă proces verbal de sechestrare definitivă.

Ulterior, la data de 14 aprilie

2003, creditoarea s-a adresat cu o nouă cerere executorului judecătoresc,

solicitând continuarea executării silite mobiliare și imobiliare, cât și

poprirea conturilor debitoarei.

S-a emis adresa de poprire, în

condițiile art. 451 C. proc. civ. și s-a făcut dovada că debitoarea este

angajată a terțului poprit SC G.A.S. SRL.

Deși creditoarea a susținut că a manifestat

diligența necesară și stăruință în continuarea executării silite, nu a făcut

dovada că în perioada 17 aprilie 2000 – 11 aprilie 2003 a efectuat vreun act

care să întrerupă termenul de perimare.

Având în vedere dispozițiile art. 389

C. proc. civ. și faptul că de la data de 17 aprilie 2000, dată la care s-a

îndeplinit ultimul act de executare, instanța urmează să admită excepția

perimării executării silite și să respingă cererea de validare a popririi,

desființând poprirea în dosarul execuțional nr. 87/2000 al Biroului

executorului judecătoresc C.I.

Deși terțul poprit SC G.A.S. SRL a

solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată nu a făcut

dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel că cererea va fi respinsă, ca

nedovedită.

Împotriva aceste sentințe a formulat

apel creditoarea SC I.A.G. SRL, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii

atacate și rejudecându-se cauza în fond să se pronunțe o nouă hotărâre, în

sensul admiterii cererii apelantei de validare a popririi, cu obligarea

intimatelor la plata cheltuielilor de judecată suportate de ambele instanțe.

Curtea de Apel de Apel Alba Iulia, secția

civilă, prin decizia nr. 1194/A/2004 din 2 septembrie 2004 a admis, ca fondat,

apelul formulat de către creditoarea SC I.A.G. SRL împotriva sentinței civile

nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu și, în consecință.

A anulat sentința atacată și,

procedând, la judecata cauzei, a solicitat poprirea înființat în dosarul

execuțional nr. 87/2000 al Biroului executorului judecătoresc C.I.

A respins cererea privind amendarea

terței lui poprit.

A obligat pe debitoarea P.D. să

plătească creditoarei apelante SC I.A.G. SRL suma de 16.627.500 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată la fond și apel.

S-a reținut că apelul este fondat

pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În baza titlului executor din 4

februarie 2000, la data de 17 februarie 2000, se formulează cererea pentru

executarea silită mobiliară și imobiliară asupra bunurilor debitorilor.

La prima cerere de executare silită s-a

formulat contestație de către debitoarea intimată urmărită, contestația fiind

soluționată irevocabil, la data de 8 martie 2002.

Întrucât debitoarea urmărită era

insolvabilă, contestatoarea a formulat o nouă cerere de executare silită prin

poprire, asupra conturilor acesteia.

În data de 8 aprilie 2003, cererea

de executare silită prin poprire a fost înregistrată la dosarul executorului

judecătoresc.

În data de 16 aprilie 2003 se

comunică debitoarei P.D. adresa de poprire, iar terțul poprit este înștiințat

la data de 17 aprilie 2003.

În data de 15 iulie 2003 se

introduce la instanța de judecată cererea de validare a popririi datorită

faptului că terțul poprit a refuzat să se conformeze adresei de poprire.

În data de 9 februarie 2004, cererea

de validare a popririi este respinsă prin sentința apelată.

Instanța de fond nu a observat

faptul că în baza aceluiași titlu executoriu au fost pornite mai multe

executări silite, respectiv s-a solicitat inițial executarea silită mobiliară

și imobiliară asupra bunurilor debitorilor prin cererea promovată la data de 17

februarie 2000 și, ulterior, prin cererea de poprire.

Raționamentul primei instanțe este

contradictoriu, considerând că executarea silită nu este prescrisă, însă,

anulează pretențiile creditoarei cu motivarea că a intervenit perimarea.

Față de cele arătate, instanța în

baza art. 297 alin. (1) C. proc. pen. va anula hotărârea atacată și, evocând

fondul cauzei, să valideze poprirea înființată în dosarul execuțional nr. 87/2000

al Biroului executorului judecătoresc C.I. și să se respingă cererea de

amendare a terțului poprit, nefiind făcută dovada relei credințe.

Debitoarea P.D. va fi obligată, în

baza art. 274 C. proc. civ., la 16.627.500 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs debitoarea P.D., invocând încălcarea, în mod evident,

a dispozițiilor legale prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Constând în admiterea apelului fără

o motivare și ignorarea necesității de a se pronunța asupra excepției perimării

executării silite și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în lipsa de temei

legal, a soluției, pronunțate, cu încălcarea flagrantă a legii.

În dezbaterea motivelor de recurs,

se arată în primul rând că deși reține cronologic succesiunea actelor de

executare, motivează pueril că “ instanța de fond nu a observat că în baza

aceluiași titlu executoriu, au fost pornite mai multe executări silite“.... și

nu precizează aspectul esențial, și anume, acela că ultimul act de executare a

creditoarei a fost în data de 17 aprilie 2000, urmat de cererea de înființare a

popririi, în data de 8 aprilie 2003,dată la care, prima cerere era perimată,

conform art. 389 C. proc. pen.

În ce privește al doilea motiv de

recurs debitoarea arată că și-a executat obligația stabilită prin sentința

civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, până la 17 aprilie 2000, încât cu

rea-credință s-a trecut la executarea daunelor cominatorii, prin executarea

perimată și prin cea de-a doua cerere, făcută după aproape 3 ani, fără vreun

motiv.

La recursul debitoarei, a introdus

întâmpinare creditorul susținând că acesta este nefondat deoarece, în speță, au

fost acte de executare succesive, la 8 aprilie 2003, cerere de poprire, la 16

aprilie 2003, comunicarea către debitoare, a adresei de poprire, la 17 aprilie

2003, adresa de înștiințare a terțului poprit, la 15 iulie 2003, cererea de

validare a popririi, cerere, respinsă la 9 februarie 2004. Că, între toate

aceste acte succesive, nu există întreruperi mai mari de 6 luni, pentru a opera

perimarea.

Greșeala de apreciere a recurentei

debitoare ca de altfel și a instanței de fond, se bazează pe eronata apreciere

a termenului de la care ar curge perimarea, considerând, ca ultim act de

executare, procesul verbal de sechestru din 17 aprilie 2000. Nu s-a observat

ori nu se acceptă faptul că în baza aceluiași titlu executoriu, au fost pornite

mai multe executări silite, respectiv, s-a solicitat inițial executarea silită

mobiliară și imobiliară asupra bunurilor, la data de 17 februarie 2000, în baza

titlului pus în executare și, ulterior, cererea de precizare.

Pe cale de consecință, în noua

cerere de executare silită prin poprire, calcularea termenului de perimare a

popririi nu trebuia să fie raportat la data unui act de executare îndeplinit

într-o modalitate de executare silită.

Chiar dacă între cele două cereri de

executare silită a trecut un termen mai mare de 6 luni, perimarea privește

exclusiv, cererea primă de executare silită imobiliară rămasă în nelucrare și

nu noua noastră cerere de executare silită prin poprire, mai cu seamă că sub

rezerva nepopririi, titlul executoriu, se poate executa, prin facerea unei noi

cereri.

Cu referire la al doilea motiv de

recurs invocat de debitoare, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., constând în aceea că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a

fost dată cu încălcarea ori cu aplicarea greșită a legii, în întâmpinare, se

apreciază că netemeinicia acestuia este vădită, atâta timp cât toate apărările

debitoarei recurente, cu privire la valabilitatea titlului și la întinderea

acestuia trebuiau valorificate în cadrul unei contestații la executare și

nicidecum în dosarul cererii de validare a popririi, deoarece instanța nu a

fost investită în acest sens, atribuțiile acesteia rezumându-se, în cazul de

față, la a verifica, dacă terțul poprit datorează sume de bani debitoarei și,

în caz afirmativ, să valideze poprirea, potrivit art. 460 C. proc. civ.

Mai mult, chiar dacă s-ar pune în

discuție întinderea titlului, devin incidente prevederile art. 371

2

alin. (2) C. proc. civ., care arată că “ în cazul în care prin titlul

executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost

stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare,

potrivit legii, chiar dacă, potrivit art. 379 alin. (4) C. proc. civ., pentru

acesta, ar fi nevoie de o deosebită socoteală“, așa încât executorul

judecătoresc a avut, în speță, deplina competență de a calcula suma totală a

daunelor și de a o reactualiza, potrivit legii.

Întâmpinarea conchide, în sensul

respingerii recursului.

Analizând criteriile formulate prin

recurs, ca și obiecțiunile părții intimate, în raport de probele dosarului,

Curtea de Apel constată că recursul declarat de debitoarea P.D. împotriva

deciziei nr. 1194/A din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia este

fondat, impunându-se casarea acesteia și respingerea apelului SC I.A.G. SRL

împotriva sentinței civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu.

Astfel, instanța de recurs, constată

că, în speță, pentru soluționarea corectă a cauzei, interesează nu existența

vreunui termen de peste 6 luni scris între actele de procedură făcute în cadrul

procedurii de executare a titlului prin procedura popririi, începută, la mai

mult de 3 ani, de la devenirea executorie a sentinței civile nr. 762/C/1999 a

Tribunalului Sibiu, ceea ce ar atrage perimarea acestei proceduri, ci, așa cum

a stabilit prima instanță, dacă este ori nu, perimată, prima procedură de

executare, începută de creditor, în funcție de existența ori neexistența

perimării acestei proceduri, fiind prescris ori nu dreptul de executare a

creanței prevăzută de titlul executoriu.

Or, din dosarul cauzei, rezultă cu

certitudine că sentința civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, ce se

invocă a fi titlul de executat, a rămas definitivă, dobândind forță executorie,

de la data pronunțării de către Curtea de Apel Alba Iulia a deciziei civile nr.

127/A din 4 februarie 2000, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul

debitoarei.

În raport cu data de 4 februarie

2000, la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită, cererea de

executare silită făcută de creditoare, la 17 februarie 2000, a fost introdusă

în termen.

Pe baza cererii de executare a

titlului și în executarea acestuia, la data de 17 aprilie 2000, s-a

instrumentat un proces verbal de sechestru definitiv, proces verbal ce

constituie ultim act de executare, până la data de 11 aprilie 2003, dată la

care creditoarea s-a adresat cu o nouă cerere executorului judecătoresc, pentru

continuarea executării, inclusiv, prin poprire.

Lăsarea în nelucrare, a cererii de

executare, în perioada 17 aprilie 2000 – 11 aprilie 2003, face ca prima cerere

de executare să fie perimată în temeiul art. 389 alin. (1) C. proc. civ.,

încât, actele de executare făcute în acea executare silită, nu-și mai pot

produce vreun efect juridic.

Practic, actele de executare, la

care ne-am referit, fiind perimate, sunt ca și inexistente, încât, aceasta

determină ca cererea de continuare a executării silite, făcută de creditor, la

11 aprilie 2003, trebuia tratată de instanța de apel, ca o cerere independentă,

verificându-se, dacă la data introducerii ei, executarea titlului nu era

prescrisă.

O astfel, de verificare ar fost de

natură să arate că sentința civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu,

definitivă, prin decizia civilă nr. 127/A din 4 februarie 2000 putea fi

executată silit, până la 4 februarie 2003 și că cererea introdusă la 11 aprilie

2003 pentru continuarea executării mobiliare și imobiliare cât și prin poprire,

se situează, în timp, după împlinirea termenului de prescripție a executării

civile.

Rezultă astfel, că în mod greșit,

prin decizia pronunțată, Curtea de Apel de Apel Alba Iulia a admis apelul

creditorului, al cărui titlu executoriu era prescris.

De altfel, deși, n-a spus-o expres,

calculând greșit termenul de prescripție, de la primul act de executare și nu

de la nașterea dreptului de executare silită, prima instanță a intuit

nelegalitatea cererii de poprire, făcute în continuarea executării perimate, a

respins, în mod corect, cererea de validare a popririi, dispunând desființarea

popririi, în dosarul execuțional, soluție, ce se impune, a fi menținută.

În consecință, așa cum s-a arătat,

Curtea va admite recursul declarat de debitoarea P.D. împotriva deciziei nr.

1194/A din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia pe care o va casa și

va respinge apelul formulat de creditorul SC I.A.G.SRL împotriva sentinței

civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor de judecată, Curtea de Apel va trebui să oblige pe intimata

creditoare la cheltuieli solicitate și dovedite, de către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de debitoarea P.D.

împotriva deciziei nr. 1194/A din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel Alba

Iulia, pe care o casează și respinge apelul formulat de creditoarea SC I.A.G. SRL

împotriva sentinței civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu.

Obligă pe intimata creditoare SC I.A.G. SRL

să plătească 30.645.000 lei recurentei debitoare P.D., cu titlu de cheltuieli

de judecată în apel și în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.