ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1456/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17 din 10

februarie 2003, Tribunalul Caraș-Severin a dispus condamnarea inculpaților:

- C.N. la 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen. și la 2 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea, de 4 ani închisoare, iar în baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat

la art. 65 alin. (1) și (2) C. pen., instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c)

C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

- G.N. la 3 ani și 4 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și

(5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen., și la

2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea, de 3 ani și 4 luni închisoare, iar în baza art. 53 pct. 2 lit. a) C.

pen., raportat la art. 65 alin. (1) și (2) C. pen., instanța i-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea

pedepsei principale.

Prin aceeași sentință, inculpatul

C.N. a fost obligat la plata sumei de 22.873.000.000 lei, iar inculpatul G.N. a

fost obligat la plata sumei de 7.704.700.000 lei, despăgubiri civile către

M.A.A.P., valoarea acestor despăgubiri urmând să fie actualizată în raport cu

nivelul dobânzilor și rata inflației, la data executării.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că în anii 1999 - 2000, inculpatul C.N., în calitate

de administrator al firmei S.C. R. S.R.L. Bucoșnița, a decontat cupoane

agricole, emise în condițiile ordonanțelor nr. 9/1998 și nr. 32/1999 ale

Guvernului României, în valoare de 22.873.000.000 lei, fără să fi efectuat vreo

livrare sau serviciu în favoarea agricultorilor titulari ai cupoanelor. În

justificarea decontării, inculpatul prezenta instituției bancare, facturi

fiscale false prin care atesta vânzarea de îngrășăminte chimice, cu plata în

cupoane agricole, unor persoane inexistente.

În ce îl privește pe inculpatul

G.N., instanța a reținut în fapt că acesta, în calitate de administrator al

S.C. C. S.R.L. Caransebeș, a decontat în anul 2000, în aceleași condiții,

cupoane agricole în valoare de 7.704.700.000 lei, folosindu-se în justificarea

decontării de actele false întocmite de inculpatul C.N.

Prin decizia penală nr. 339 din 18

septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de partea

civilă M.A.A.P. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a desființat-o în

latura civilă, dispunând obligarea inculpaților la plata despăgubirilor

stabilite de instanța de fond și, în plus, obligarea acestora la plata de

dobânzi legale, începând cu data producerii prejudiciilor și până la achitarea

integrală a despăgubirilor la care au fost obligați.

Prin aceeași decizie au fost

respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs inculpații C.N. și G.N. și partea civilă M.A.A.P.

În susținerea recursurilor lor,

inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru

care au fost condamnați, din art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., în art. 215

alin. (2) C. pen., întrucât nu au provocat părții civile nici un prejudiciu,

iar pe de altă parte și cu aceeași motivare au cerut achitarea pentru

infracțiunile de înșelăciune și de fals în înscrisuri sub semnătură privată. De

asemenea, inculpații au cerut înlăturarea obligării lor la plata despăgubirilor

civile către M.A.A.P.

În motivarea recursurilor,

inculpații au susținut că au desfășurat o activitate de intermediere și că,

dacă s-a produs o deturnare a scopului pentru care au fost instituite cupoanele

agricole, aceasta nu le este imputabilă lor ci agricultorilor care, în loc să

folosească cupoanele agricole pentru plata produselor și a serviciilor

prevăzute în ordonanțele guvernului, au înțeles să le vândă intermediarilor.

Recursurile nu sunt fondate.

În conformitate cu dispozițiile

Ordonanțelor nr. 9/1998 și nr. 32/1999 ale Guvernului României, sistemul de

plată pe bază de cupoane valorice cu finanțare de la bugetul de stat a fost

instituit în vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor

agricole, cupoanele valorice acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiția

să fie folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor și a serviciilor prevăzute

în aceste acte normative.

În cauză, se constată că inculpații

nu sunt agricultori, beneficiari de cupoane valorice, și nici nu au prestat în

favoarea beneficiarilor acestor cupoane serviciile prevăzute în actele

normative menționate, pentru a fi îndreptățiți să le deconteze la instituțiile

bancare abilitate și să încaseze de la bugetul de stat contravaloarea lor.

Inculpații au procurat cupoanele valorice de la intermediari și le-au decontat

la bănci prezentând în acest scop centralizatoare de facturi false din care rezulta

că ar fi vândut îngrășăminte chimice agriculturilor cărora li se acordaseră

gratuit aceste cupoane.

Prin aceste activități inculpații au

obținut foloase bănești și, au provocat, în același timp părții civile o pagubă

în echivalentul cupoanelor decontate la băncile menționate în hotărârea

atacată.

Producerea prejudiciului este certă

dat fiind că sumele de bani încasate de inculpați au ieșit din bugetul statului

fără justificare, adică fără să fi fost folosite în scopul prevăzut de

Ordonanțele nr. 9/1998 și nr. 32/1999, pentru procurarea de către beneficiari a

materialelor și serviciilor prevăzute în aceste acte normative.

În împrejurările cauzei, stabilite

prin actele de control, prin expertiza contabilă și prin celelalte probe,

împrejurări recunoscute, de altfel, de inculpați, aceștia au obținut sumele de

bani mai sus menționate prin prezentarea unor acte false, atestând situații

nereale și anume că ar fi vândut persoanelor prevăzute în facturile și în

centralizatoarele întocmite de ei cantități de îngrășăminte chimice în

cantitățile și la valoarea prevăzute în aceste acte. Or, s-a dovedit, inclusiv

prin declarațiile inculpaților, că aceștia nu au făcut nici una din livrările

prevăzute în actele prezentate băncii spre decontare și că numele așa zișilor cumpărători

erau fictive.

Faptele reținute în sarcina

inculpaților întrunesc trăsăturile constitutive ale infracțiunilor prevăzute de

art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și de art.

290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), așa cum în mod corect s-a reținut

prin hotărârea atacată, astfel că nu există temeiuri pentru a se proceda la

schimbarea încadrării lor juridice în modul solicitat de inculpații recurenți.

Înalta Curte nu poate primi nici

cererea de achitare a inculpaților, având în vedere că vinovăția lor a fost

dovedită, și, pentru considerentele expuse mai sus, nici cererea de exonerare

de plata despăgubirilor civile la care au fost obligați.

În consecință, urmează ca

recursurile declarate de inculpați să fie respinse ca nefondate, cu obligarea

inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Partea civilă M.A.A.P. a susținut în

motivarea recursului declarat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât nu

s-a dispus obligarea inculpaților la penalități de întârziere pentru sumele

datorate și a cerut rejudecarea cauzei și obligarea inculpaților la

penalitățile solicitate.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 10 alin. (2) din

Ordonanța nr. 32/1999 livrarea de către furnizorii bunurilor sau serviciilor

prevăzute în acest act normativ altor persoane decât celor îndreptățite atrage

după sine obligația restituirii de către furnizori a contravalorii cupoanelor

aferente acestora, precum și penalități către bugetul de stat.

În cauza de față situația nu se

încadrează în ipoteza avută în vedere de textul de lege menționat. Inculpații

nu au vândut produse altor persoane decât beneficiarilor îndreptățiți ci, pur

și simplu, nu au vândut nimic, ci au încasat de la bugetul de stat, sumele de

bani arătate în hotărârea instanței, prin înșelăciune. Prejudiciul produs de

inculpați fiind rezultatul unei activități infracționale, la stabilirea

despăgubirilor operează dispozițiile de drept comun, care implică obligarea lor

la plata de dobândă legală începând cu data producerii pagubei.

Având în vedere că prin hotărârea

atacată instanța de apel a calculat corect despăgubirile datorate de inculpați

părții civile, urmează ca recursul acesteia să fie respins ca neîntemeiat, cu

obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă M.A.A.M. și de inculpații C.N. și G.N. împotriva

deciziei penale nr. 339/ A din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurenții să plătească

statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 martie 2004.