ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 508/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Primăria Municipiului București a chemat în judecată pe pârâta, S.C. S.R. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 247.342 dolari S.U.A., reprezentând suma minim garantată, și a sumei de 3.921.930.622 lei penalități de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanta susține că prin contractul de asociere s-a înțeles cu pârâta să construiască și să exploateze o rețea de stații de carburanți. Pârâta, a beneficiat de folosința terenurilor puse la dispoziție de primărie, însă nu a plătit locația stabilită conform art. 4 din contract. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 14866 din 6 decembrie 2002, a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel București, având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. Prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulată, pârâta a evocat excepția autorității de lucru judecat, față de sentința civilă nr. 51, din 30 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, iar pentru suma de 31.119 dolari S.U.A. plătită, aceasta trebuie restituită, întrucât reclamanta nu a îndeplinit obligația de predare a celor 12 terenuri în termen de 60 zile de la semnarea contractului. Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 69, din 26 iunie 2003, a admis excepția autorității lucrului judecat pentru suma de 121.863 dolari S.U.A., reprezentând suma minim garantată pe anul 2001 și suma de 3.141.225.559 lei penalități, a respins acțiunea pentru suma de 125.506 dolari S.U.A.

rest de plată a sumei minim garantată pentru anul 2002 și pentru penalitățile aferente, a admis cererea reconvențională, obligând reclamanta la restituirea sumei de 31.119 dolari S.U.A., sumă plătită și nedatorată, și la plata sumei de 150.849.297 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond, a reținut, în esență, că sentința civilă 51/2002 a Curții de Apel București întrunește condițiile triplei identități de obiect, cauză și părți cu acțiunea prezentă, pentru pretențiile în sumă de 121.863 dolari S.U.A. și penalități aferente anului 2001; iar pentru cota minimă de profit și penalitățile pe anul 2002 a apreciat neîndeplinită obligația reclamantei de a pune la dispoziție cele 12 terenuri. În privința cererii reconvenționale, instanța a considerat că plățile efectuate prin ordinele de plată din lunile ianuarie-aprilie 2002 apar ca nedatorate, nerelevantă fiind contabilitatea separată pentru fiecare locație.

Împotriva sentinței astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține inexistența autorității de lucru judecat, față de situația că sentința civilă 51/2002 nu este irevocabilă, iar pe fond greșit, s-a reținut neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Art. 1.4 din contract stabilea posibile amplasamente, care puteau fi înlocuite, iar din 12 suprafețe de teren, reclamanta a predat 10, așa încât pârâta nu poate fi exonerată de plata obligațiilor pentru exploatarea stațiilor de carburanți funcționale, cu atât mai mult cu cât plata nu era condiționată de existența unui profit (art. 4.2). Critica hotărârii atacate se referă și la lipsa dovezilor privind absența profitului, în condițiile în care urmărirea rezultatelor financiare pentru fiecare locație nu era posibilă, întrucât pârâta avea contabilitate unică pe toate stațiile de carburanți, contrar prevederilor art. 4.5 din contract.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Capitolul II al Codului comercial stabilește modalitățile și condițiile de ființarea asociațiilor, drepturile și obligațiile părților, precum și raporturile dintre acestea. Asocierea apare astfel ca o participațiune în beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni, prin care participanții au numai dreptul de a li se restitui lucrurile ce au fost aduse sau la reparațiunea daunelor, când restituirea nu s-ar putea face, și de a li se da cont de beneficii și pierderi. Obiectul contractului nr. 2225/1996 îl constituia construirea și exploatarea unei rețele de stații de carburanți, amplasate pe terenurile identificate în anexa 1, ce vor fi predate în maxim 60 zile de la semnarea contractului.

Obligația Consiliului Local era să elibereze 12 terenuri de orice sarcini și să le predea în termenul stabilit, în timp ce pârâta se obliga să finanțeze programul de investiții, să aprovizioneze stațiile, să întocmească documente contabile pentru activitățile din cadrul asocierii, să plătească suma de 30.000 dolari S.U.A. anual, pentru fiecare locație, în total 360.000 dolari S.U.A. Contestând numai caracterul irevocabil al sentinței civile 51/2002, pronunțată de Curtea de Apel București, recurenta nu a obiectat asupra celorlalte elemente ale lucrului judecat: obiect, cauză și părți. Însă caracterul irevocabil a fost stabilit odată cu respingerea recursului declarat împotriva acelei hotărâri judecătorești, prin decizia 4389, din 13 noiembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, critica sentinței atacate privind soluționarea excepției autorității lucrului judecat, apare nefondată. În legătură cu neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, aceasta este recunoscută, nepredarea a două din terenurile ce făceau obiectul contractului. Iar pierderile generate pârâtei au fost evidențiate, pe perioada 1998- 2001, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pierderi pentru care pârâta a formulat cererea reconvențională și pentru perioada ulterioară acelei judecăți. Asocierea în participațiune este un contract de participare la beneficii și pierderi, iar probele administrate, stabilesc culpa exclusivă a reclamantei, și, mai mult, primirea unor plăți nedatorate.

Contractul este, indiscutabil, legea părților, pacta sunt servanda , conferind drepturile fiecăruia în raport cu stipulațiile convenite (969 C. civ.). Pe de altă parte, însă, când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă (art. 983 C. civ.). Iar dispozițiile art. 4.2 și 5.2.6 din contract apar neconcordante și evidențiază faptul că întocmirea documentelor contabile pentru venituri și cheltuieli, legate de activitatea din cadrul asocierii, va fi asigurată de pârâtă. Fără alte precizări, clauza contractuală a fost corect interpretată de instanța de fond: profitul și pierderile se calculează la nivelul asociației. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 69, din 26 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței nr. 69, din 26 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2004.