ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 916/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 16 februarie 2004 au fost înregistrate la această instanță recursurile declarate de inculpații S.M. și B.M., împotriva încheierii din 13 februarie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș, pronunțată în dosarul nr. 637/P/2003. Recursurile nu au fost motivate în scris. Apărătorul inculpaților a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 160 b C. proc. pen., în raport de dispozițiile art. 24 din Constituție și art. 171 C. proc. pen., în condițiile neincluderii obligativității dreptului la apărare, prelungirea arestării preventive, fiind realizată în condiții nelegale. A solicitat să se constate nulitatea absolută a încheierilor de ședință din 19 ianuarie 2004 și 13 februarie 2004, pronunțate de Curtea de Apel Tg.

Mureș și punerea în libertate a inculpaților. Potrivit art. 12 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, Curtea Constituțională poate fi sesizată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 144 din Constituție. Conform art. 23 din aceeași lege, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei. Prin încheierea din 13 februarie 2004 s-a consemnat desfășurarea procesului în ședința de judecată de la acea dată, fiind respectate dispozițiile art. 305 pct. 1 lit. g) și i) C. proc. pen. Având în vedere cererile procurorului și apărătorului inculpaților, Curtea a amânat cauza și a dispus citarea martorilor pentru termenul din 5 martie 2004. În același timp, având în vedere dispozițiile art. 300 2 C. proc.

pen., a verificat din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, înaintea expirării duratei acesteia, avându-se în vedere că prin încheierea de ședință din 22 decembrie 2003, starea de arest, a celor doi inculpați, a fost menținută. Luând act de susținerile procurorului și apărătorilor inculpaților care au fost consemnate în încheiere, Curtea a menținut starea de arest a inculpaților până la termenul de judecată din 5 martie și nu mai mult de 30 de zile. A respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, cerere formulată de G.V., avocatul inculpatului B.M. La menținerea stării de arest, instanța a respectat dispozițiile art. 300 2 C. proc.

pen., procedând conform art. 160 b și a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. Conform art. 300 1 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține prin încheiere motivată arestarea preventivă.

Dispozițiile art. 159 alin. (3), (4), (5), (7) și (11) se aplică în mod corespunzător. Prin alin. (3) al art. 159 C. proc. pen., se prevede că inculpatul este adus în fața instanței și va fi asistat de apărător. Prin articolul 300 2 C. proc. pen., se reglementează obligația verificării privind arestarea inculpatului în cursul judecății, iar legiuitorul nu a mai considerat necesară reluarea dispozițiilor art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., acestea fiind subînțelese, mai ales că judecata în cauzele în care inculpatul este arestat nu poate avea loc decât în prezența acestuia, așa cum dispozițiile art. 314 alin. (1) și (2) din același cod, o impun. Judecarea cauzei a avut loc cu respectarea dispozițiilor art. 171 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., ambii inculpați fiind asistați de apărători aleși, iar aceștia în contradictoriu cu reprezentantul parchetului au susținut că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive. Apărătorul inculpatului B.M. a solicitat înlocuirea acesteia cu măsura prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc. pen., obligarea de a nu părăsi localitatea. Constituția României consacră în art. 24 garantarea dreptului la apărare, părțile având dreptul în tot cursul procesului să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Aceste dispoziții și-au găsit materializarea în reglementările din titlul IV al Codului de procedură penală privind „măsurile preventive și alte măsuri procesuale art. 136, art. 146, art. 148 – art. 160 și titlu II, judecata în art. 294, art. 300 1 și art. 300 2 și art. 301 C. proc.

pen., care prevăd obligativitatea ca în cursul judecății inculpatul să fie asistat și să poată formula cereri, ridica excepții și pune concluzii. Se constată așadar că, excepția ridicată nu privește o dispoziție din lege (Codul de procedură penală) de care depinde soluționarea cauzei care să fie contrară prevederilor art. 24 din Constituție, motiv pentru care nu se impune sesizarea Curții Constituționale. Față de cele arătate în cele ce preced cu privire la menținerea stării de arest, cele două recursuri, declarate de inculpații S.M. și B.M., fiind nefondate, vor trebui respinse ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpații S.M. și B.M. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M. și B.M. împotriva încheierii din 13 februarie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș, pronunțată în dosarul nr. 637/2003. Obligă inculpații la câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2004.