ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2861/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2003, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea condamnatului N.Ș.F., deținut în Penitenciarul Ploiești, județul Prahova, privind întreruperea executării pedepsei de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 276 din 30 octombrie 1999 a aceleiași instanțe, definitivă prin decizia penală nr. 3405 din 15 septembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție și l-a obligat la plata sumei de 500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că motivul socio-familial invocat de condamnat, acela că membrii familiei sale nu au unde să locuiască, întrucât imobilul este degradat, nu a fost dovedit, anchetele sociale efectuate la adresele indicate de condamnat, respectiv comuna Gornet Cricov și comuna Chiojdeanca, județul Prahova, arată că familia condamnatului respectiv N.A.

și copiii minori, nu domiciliază pe raza localităților indicate. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 100 din 26 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat împotriva sentinței sus-menționate. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs condamnatul, reiterând susținerile din cerere. Recursul nu este întemeiat. Așa cum s-a arătat în expunerea situației de fapt, obiectul cererii din dosarul cauzei este existența situației, prevăzută de art. 453 lit. c) C. proc. pen., iar în cazul dat, singurul temei pentru aprecierea dacă executarea imediată a pedepsei închisorii ar avea grave consecințe pentru familia condamnatului, astfel cum petiționarul a susținut, este concluzia anchetei sociale, incumbând, deci, condamnatului să indice domiciliul familiei sale.

Ori, nu numai că petiționarul condamnat nu a indicat domiciliul familiei sale, pentru ca instanțele să verifice, prin efectuarea unei anchete sociale, dacă executarea imediată a pedepsei închisorii ar putea avea consecințe pentru familia sa, dar nici nu a putut indica vreo probă în dovedirea cererii sale. Nefăcând dovada cererii sale, în mod just ambele instanțe au respins această cerere. Pe baza celor sus-învederate, recursul condamnatului este nefondat și se respinge ca atare, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.Ș.F., împotriva deciziei penale nr. 100 din 26 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2003.