ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2861/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15 din 15

ianuarie 2003, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea

condamnatului N.Ș.F., deținut în Penitenciarul Ploiești, județul Prahova,

privind întreruperea executării pedepsei de 20 de ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 276 din 30 octombrie 1999 a aceleiași instanțe, definitivă

prin decizia penală nr. 3405 din 15 septembrie 2000 a Curții Supreme de

Justiție și l-a obligat la plata sumei de 500.000 lei, cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că motivul socio-familial invocat de condamnat, acela că

membrii familiei sale nu au unde să locuiască, întrucât imobilul este degradat,

nu a fost dovedit, anchetele sociale efectuate la adresele indicate de

condamnat, respectiv comuna Gornet Cricov și comuna Chiojdeanca, județul

Prahova, arată că familia condamnatului respectiv N.A. și copiii minori, nu

domiciliază pe raza localităților indicate.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 100 din 26 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul

declarat de condamnat împotriva sentinței sus-menționate.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs condamnatul, reiterând susținerile din cerere.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum s-a arătat în expunerea

situației de fapt, obiectul cererii din dosarul cauzei este existența

situației, prevăzută de art. 453 lit. c) C. proc. pen., iar în cazul dat,

singurul temei pentru aprecierea dacă executarea imediată a pedepsei închisorii

ar avea grave consecințe pentru familia condamnatului, astfel cum petiționarul

a susținut, este concluzia anchetei sociale, incumbând, deci, condamnatului să

indice domiciliul familiei sale.

Ori, nu numai că petiționarul

condamnat nu a indicat domiciliul familiei sale, pentru ca instanțele să

verifice, prin efectuarea unei anchete sociale, dacă executarea imediată a

pedepsei închisorii ar putea avea consecințe pentru familia sa, dar nici nu a

putut indica vreo probă în dovedirea cererii sale.

Nefăcând dovada cererii sale, în mod

just ambele instanțe au respins această cerere.

Pe baza celor sus-învederate,

recursul condamnatului este nefondat și se respinge ca atare, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul N.Ș.F., împotriva deciziei penale nr. 100 din 26

februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent la plata sumei de

650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 iunie 2003.