ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2907/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul

de lângă Tribunalul Brașov la data de 10 decembrie 2002, a fost trimis în

judecată inculpatul I.A.N., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat,

faptă prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

În fapt, s-a reținut că în seara

zilei de 26 octombrie 2002, inculpatul deținut în Penitenciarul Codlea, a

încercat să-l ucidă pe colegul său de cameră, C.E., pe care l-a lovit cu un

cuțit în zona gâtului, provocându-i o plagă tăiată de 7/05 cm.

Prin sentința penală nr. 182/ S din

22 aprilie 2003, Tribunalul Brașov a dispus achitarea inculpatului în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu

motivarea că din probele testimoniale administrate nu rezultă că inculpatul

este autorul leziunii suferite de partea vătămată și că, pe de altă parte, din

actele medico-legale rezultă că rana ce i-a fost cauzată părții vătămate nu i-a

pus acesteia viața în primejdie.

Prin decizia penală nr. 27 din 28 ianuarie

2004, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov împotriva sentinței primei instanțe, a casat hotărârea

atacată și, rejudecând cauza, a dispus condamnarea inculpatului la 8 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 20, raportat la art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Totodată, tribunalul a dispus contopirea pedepsei principale aplicate

inculpatului cu restul de 3 ani și 7 luni neexecutat din pedeapsa de 6 ani și 6

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 89 din 9 martie 2000 a

Tribunalului Brașov, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de

8 ani închisoare.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut că prima instanță a apreciat greșit probele administrate din

care rezultă cu certitudine că inculpatul I.A.N. l-a lovit pe C.E. cu cuțitul

provocându-i leziunea descrisă în actele medico-legale și că, având în vedere

arma folosită de inculpat și zona corporală vizată prin agresiunea comisă,

fapta acestuia întrunește trăsăturile constitutive ale infracțiunii, prevăzute

de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) și b) C. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul I.A.N. care a cerut casarea hotărârii atacate și

menținerea sentinței de achitare pronunțată de prima instanță.

Recursul nu este fondat.

În cursul procesului, la urmărirea

penală și în faza de judecată, inculpatul a prezentat versiuni diferite ale

incidentului petrecut între el și C.E., în unele declarații susținând că a

ripostat la o agresiune comisă de partea vătămată împotriva sa și că a rănit-o,

în aceste condiții, cu o lamă de bărbierit, pentru ca în alte declarații ca și

în motivarea recursului să susțină că partea vătămată C.E. s-a autoaccidentat

în momentul în care o imobilizase pentru a nu-l lovi cu cuțitul cu care acesta

era înarmat.

Aceste susțineri ale inculpatului

sunt însă contrazise de probele dosarului, din care rezultă că leziunea

suferită de partea vătămată a fost produsă printr-o lovitură de cuțit, armă

care a fost aruncată de inculpat afară, prin fereastra camerei de detenție și a

fost găsită chiar în ziua comiterii infracțiunii, și că inculpatul a acționat

aflându-se față în față cu partea vătămată (împrejurarea stabilită prin actul

de constatare medico-legală), ceea ce exclude versiunea accidentării acesteia

în condiții descrise de inculpat.

Fapta inculpatului I.A.N. a fost

descrisă în detaliu de martorii T.M., R.G. și A.M.A., colegi de cameră, care au

arătat că incidentul s-a produs în legătură cu folosirea unui televizor și că

inculpatul l-a lovit cu cuțitul în zona gâtului pe C.E. În plus, martorul T.M.

a declarat că l-a avertizat pe C.E. că inculpatul îl va lovi, dar că a fost

prea târziu, inculpatul acționând foarte rapid.

Acești martori au revenit asupra

declarațiilor date, în sensul arătat dar, revenirea lor nu este justificată,

iar dinamica evenimentului, descrisă de ei în primele declarații, este

confirmată de datele obiective ale cauzei, privind arma folosită și poziția în

care s-au aflat inculpatul și partea vătămată în momentul agresiunii comise de

inculpat.

În aceste condiții, se constată că instanța de apel

a reținut în mod corect valoarea probatorie a primelor declarații date de

martorii menționați și a înlăturat în mod justificat retractarea acestor

declarații.

În consecință, având în vedere că

vinovăția inculpatului I.A.N. a fost dovedită și că instanța de apel a dispus

condamnarea lui apreciind în mod corespunzător probele administrate, urmează ca

recursul inculpatului să fie respins, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.A.N. împotriva deciziei penale nr. 27/ Ap din 28

ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov.

Constată că inculpatul a fost

arestat în perioada 26 noiembrie 2002 – 22 aprilie 2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 mai 2004.