ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 56/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.399 din 8 mai 2002 a Tribunalului București a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i și alin.3 lit.f și de art.276 alin.1 și 3 C.pen., reținându-se în fapt că a sustras 6 perechi eclise de fier de la joantele mecanice care asigurau continuitatea șinelor de cale ferată pe distanța Rudeni–Chiajna. Împotriva acestei hotărâri, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5648 din 18 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, condamnatul a formulat cerere de revizuire susținând că instanțele au dat o greșită încadrare juridică infracțiunii de furt, reținându-se forma calificată, în loc de cea simplă și că pedeapsa aplicată este prea severă.

După efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a sesizat această instanță, cu concluzii de respingere ca neîntemeiată a cererii de revizuire. Tribunalul București, secția I-a penală prin sentința penală nr.776 din 26 august 2003, a respins ca nefondată cererea condamnatului, apreciind că motivul de revizuire invocat, respectiv greșita încadrare juridică dată infracțiunii de furt pentru care a fost condamnat, nu se regăsește în cazurile reglementate de dispozițiile art.394 C.proc.pen. Curtea de Apel București, secția II-a penală prin decizia penală nr.587 din 2 octombrie 2003 a respins apelul declarat de condamnat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată cererea formulată în sensul că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de furt este prea severă.

Astfel, instanța de control judiciar a reținut că motivul de revizuire invocat al greșitei încadrări cu consecința aplicării unei pedepse severe, nu se regăsește în dispozițiile art.394 C.proc.pen. și că astfel, soluția primei instanțe este corectă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.M., susținând că cererea de revizuire a fost greșit respinsă, că execută o pedeapsă prea mare pentru furtul săvârșit. Recursul declarat este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art.393 alin.1 C.proc.pen.

hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă iar cazurile de revizuire sunt prevăzute de art.394 alin.1 lit.a - e din același cod, respectiv descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță, denaturarea unor elemente de probă prin mijlocirea unor activități infracționale sau reaua credință a organelor judiciare precum și existența unor hotărâri care nu se pot concilia. Or, din examinarea cererii de revizuire formulată de petiționar rezultă că acesta, nu a invocat vreun caz din cele arătate de dispozițiile legale evocate ce reglementează respectiva cale extraordinară de atac ci a formulat critici referitoare la pedeapsa aplicată, în baza unei încadrări juridice considerată greșită, printr-o hotărâre având autoritate de lucru judecat.

Așa fiind soluția instanțelor de respingere a cererii de revizuire formulată de condamnatul C.M. este corectă, împrejurări în care, recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat în baza art.385 15 pct.1 lit.b C.proc.pen. Se va dispune potrivit art.192 alin.2 din același cod, obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul-revizuient C.M. împotriva deciziei penale nr.587/A din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.