ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2958/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2565 din 20 septembrie 2001 Judecătoria Ploiești, a condamnat pe inculpata: B.A. la câte 6 luni închisoare, pentru infracțiunile de distrugere și fals în declarații, prevăzute de art. 217 alin. (1) și art. 292 C. pen., pe care le-a constatat grațiate în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997. Totodată, a obligat-o pe inculpată să plătească părții civile SC S.E. SRL Piatra Neamț, suma de 729.428.977 lei reprezentând despăgubiri civile. S-a reținut că, inculpata, prevalându-se de sentința civilă nr. 8679 din 22 mai 1995 a Judecătoriei Piatra Neamț (care era definitivă) a demolat un chioșc aflat în proprietatea părții civile SC S.E.

SRL, deși executarea acesteia era suspendată. De asemenea, la 24 decembrie 1995, inculpata a făcut afirmații nereale în fața notarului, în sensul că a confecționat un chioșc din lemn, în baza acestei declarații obținând un drept de folosință asupra unei suprafețe de teren, în Piața Dărmănești. Tribunalul Prahova prin decizia penală nr. 3 din 7 ianuarie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată. Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 393 din 22 martie 2002 a admis recursurile declarate de procuror și inculpată, a casat în parte, pe latura penală, hotărârile evocate și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Considerând că hotărârile judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea legii, procurorul general a declarat recurs în anulare, solicitând casarea acestora întrucât latura civilă a cauzei nu a fost în mod corect soluționată. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 346 alin. (1) C. proc. pen., în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanța se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile. Totodată, potrivit art. 63 alin. final C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe administrate de organele judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (1), coroborat cu art. 66 alin. (1) din același cod, revine instanței de judecată care, prin exercitarea atribuțiilor în mod activ, în vederea aflării adevărului, își formulează convingerea asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

Printre mijloacele de probă prevăzute de art. 64 C. pen., prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probe, sunt menționate și expertizele dispuse de organele judiciare. În soluționarea justă a infracțiunilor care produc prejudicii, având în vedere că organului de urmărire penală și judecătorilor, nu li se poate cere să posede cunoștințe de specialitate pentru a lămuri personal anumite chestiuni complexe (ca de exemplu indicele de inflație, cursuri valutare, valori tehnice), se apreciază că este preferabil să se apeleze, în condițiile legii, la experți abilitați oficial, ale căror concluzii pot fi probe în proces.

În cauză, instanțele de judecată, soluționând latura civilă, au comis o gravă eroare de fapt cu privire la stabilirea cuantumului prejudiciului creat de inculpata B.A., prin săvârșirea infracțiunii de distrugere, în condițiile în care nu au cenzurat concluziile Raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul B.I., pe de o parte și ale Raportului de expertiză contabilă efectuat de I.O., pe de altă parte. În acest sens, prin încheierea de ședință din 27 septembrie 2000, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize constructor, care să stabilească, pe baza actelor de proprietate și a schiței magazinului de la data preluării de partea vătămată, valoarea de circulație a acestuia în luna noiembrie 1995, precum și valoarea reactualizată.

De asemenea, s-a mai solicitat precizarea contravalorii lipsei de folosință a magazinului, pentru perioadele 1995 – 2000 și 1997 – 2000. În considerentele raportului de expertiză, expertul B.I., printre caracteristicile constructive ale chioșcului, enumără: fundații continue din beton sub pereți, structura de rezistență, pereți portanți din zidărie, pereți exteriori din zidărie, cărămidă tencuit interior și exterior, estimând valoarea de circulație în noiembrie 1995 la 15.123.000 lei, iar suma reactualizată la 165.140.000 lei. Urmare obiecțiunilor formulate de inculpată, expertul a precizat că a stabilit valoarea de circulație a chioșcului în litigiu, iar nu a celui edificat între timp, și a avut în vedere actele existente în dosar, lucrarea neimpunând deplasarea sa în teren, care de altfel a avut drept scop doar prospectarea pieții imobiliare în zonă.

Ori, din adresa nr. 3035 din 27 februarie 1998 emisă de Primăria Municipiului Piatra Neamț, rezultă că magazinul în discuție avea pereți din tablă, aspect confirmat și de conținutul adresei nr. 115 din 27 noiembrie 2000, a SC C. SA Neamț, proprietara chioșcului, din care rezultă că acest chioșc, tip fluture, pe care inculpata l-a avut în locațiune, și care ulterior a devenit proprietatea părții civile, era confecționat din panouri PFL, placat cu melamină și acoperit cu plăci de azbociment, fiind amortizat valoric la 31 decembrie 1986. În acest sens, SC S.E.F.P. SA, a confirmat în adresa nr. 10463 din 27 noiembrie 2000 că, în 1974, a executat pentru actuala SC C. SA, un chioșc „Fluture” din panouri sandvich ramă interioară din cherestea rășinoase cu placaj lego la exterior, PFL melaminat la exterior și cu izolație din PFL poros.

Importante pentru stabilirea exactă a cuantumului prejudiciului sunt și mențiunile din raportul de expertiză tehnică întocmit cu ocazia scoaterii la licitație publică a spațiului comercial în litigiu. Potrivit acestui mijloc de probă, chioșcul avea pereți de cărămidă la exterior și pereți interiori din PAL pe schelet metalic și pardoseala din beton. Așadar, este evident că expertul B.I. a luat în considerare caracteristici tehnice, care în nici un caz nu rezultă din actele dosarului, și care, au determinat o mărire nejustificată a valorii de circulație a construcției. În ceea ce privește operațiunea de cuantificare a beneficiului nerealizat de către partea civilă, expertul I.O. învederează în cuprinsul raportului de expertiză contabilă că, lipsa de folosință a magazinului agroalimentar se stabilește ca diferență între veniturile, pe care le-ar fi obținut SC S.E.

SRL, prin închirierea spațiului și taxa pe terenul închiriat, pe care ar fi plătit-o la SC P.O. SRL Neamț. Ori, pentru a evita situația în care patrimoniul părții vătămate se mărește în detrimentul celui aparținând inculpatei fără temei legal, expertul ar fi trebuit să aibă în vedere, pe lângă taxa pe teren și impozitul pe venit, impozitul pe construcție și orice alte cheltuieli, care i-ar fi incumbat SC S.E. SRL, în calitatea sa de proprietar și care diminuează, în egală măsură, venitul net astfel realizat. În raport de considerentele menționate, se impune efectuarea unor noi expertize, tehnică și contabilă, având ca obiective cele mai sus invocate, în raport de concluziile cărora să se poată stabili prejudiciul efectiv suferit de partea civilă și, în consecință, soluționarea corectă a laturii civile a cauzei.

Cererea inculpatei privind extinderea efectelor recursului în anulare și asupra laturii penale a cauzei nu poate fi luată în considerare, în raport de prevederile art. 412 1 C. proc. pen., potrivit cărora „judecând recursul în anulare, instanța examinează cauza, prin extindere, și cu privire la părțile la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără a crea acestor părți o situație mai grea”, ceea ce, în speță, nu este cazul. Verificând, însă, din oficiu, hotărârile atacate, potrivit art. 410 alin. (3) C. proc. pen., sub aspectul tuturor motivelor de casare, prevăzute de art. 410 C. proc. pen., nu s-au găsit motive care să ducă la casarea hotărârilor atacate sub alte aspecte decât cele invocate de procurorul general, privind latura civilă a cauzei.

În raport de cele expuse, Curtea va admite recursul în anulare astfel cum a fost formulat, casa hotărârile atacate și trimite cauza, spre rejudecare, la instanța de fond, Judecătoria Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței penale nr. 2565 din 20 septembrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, deciziei penale nr. 3 din 7 ianuarie 2002 a Tribunalului Prahova și deciziei penale nr. 393 din 22 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpata B.A., astfel cum a fost formulat. Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Ploiești. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2003.