ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8504/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău reclamanta N.G. a contestat, în contradictoriu cu SC D.P. SA Buzău, decizia nr. 30 din 15 septembrie 2004 prin care i s-a respins cererea de acordare de despăgubiri, constând în diferența dintre prețul de piață și despăgubirile primite în baza Legii 112/1995 pentru imobilul situat în Buzău. În motivarea contestației s-a arătat că mama reclamantei, I.M.L. a primit despăgubiri în temeiul Legii 112/1995 pentru imobil și că după apariția Legii 10/2001 a formulat, în calitate de moștenitoare, cerere pentru acordarea despăgubirilor constând în diferența dintre valoarea încasată și prețul real al imobilului, însă unitatea deținătoare, respectiv pârâta SC D.P.

SA a respins această cerere prin decizia contestată. Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 665 din 17 noiembrie 2004 a respins contestația reținând că potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea 10/2001 persoana care a primit despăgubiri în condițiile Legii 112/1995 poate opta doar pentru restituirea în natură a imobilului cu condiția să ramburseze despăgubirea primită actualizată cu indicele de inflație. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta N.G. susținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (2) teza a doua din Legea 10/2001. De asemenea, imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură întrucât pârâta 1-a demolat, edificând pe teren un nou imobil de utilitate publică ce constituie sediul acesteia.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 207 din 15 februarie 2005 a respins apelul ca nefondat reținând, ca și instanța de fond, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea 10/2001. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta N.G., reiterând motivele de apel. Recurenta nu a indicat expres temeiul juridic al recursul, însă criticile formulate pot fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. La termenul din 4 aprilie 2006 recurenta a depus o precizare a motivelor de recurs, prin care a învederat că dacă autoarea sa a cerut ceea ce legea nu îi dădea dreptul, intimata deținătoare a imobilului trebuia să îi acorde ceea ce legea impunea, respectiv restituirea în natură a imobilului conform art. 20 din lege.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin notificarea nr. 182/2001 autoarea reclamantei, I.M.L. a solicitat, conform dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea 10/2001, acordarea de despăgubiri constând în diferența dintre prețul de piață și despăgubirile primite în temeiul Legii 112/1995 pentru imobilul situat în Buzău, construcție cu 1722 mp teren aferent care a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 și care înainte de naționalizare a avut destinația de casă de locuit. În cuprinsul notificării (fila 7 a dosarului de fond) semnatara acesteia a recunoscut că potrivit Deciziei Consiliului Județean Buzău nr. 251/1997 a primit despăgubiri în temeiul Legii 112/1995 de 104.082.720 lei, suma fiind reactualizată la data încasării la 225.000.000 lei.

Prin Decizia nr. 30 din 19 septembrie2004 intimata SC D.P. SA Buzău a respins notificarea potrivit art. 19 alin. (l) din Legea 10/2001. Din analiza lucrărilor dosarului s-a constatat că după naționalizare imobilul a trecut, în baza Deciziei nr. 367 din 15 octombrie 1971 în administrarea Direcției de D.P. Buzău, iar în prezent constituie sediul intimatei SC D.P. SA conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria BZ nr. 0028 din 3 iunie 2004. Construcția inițială edificată pe terenul de 1722 mp a fost demolată, în locul ei intimata edificând un nou imobil de utilitate publică. Art. 19 alin. (2) din Legea 10/2001 [în prezent art. 20 alin. (2)] impune două condiții pentru acordarea diferenței dintre valoarea încasată și valoarea de piață a imobilului, respectiv imobilul să fi fost vândut cu respectarea Legii 112/1995, iar persoana îndreptățită să fi primit despăgubiri.

În speță, prima condiție nu este îndeplinită, întrucât imobilul nu a fost vândut în condițiile Legii 112/1995 și nici nu putea face obiectul unui astfel de contract de vânzare cumpărare deoarece după naționalizare nu a mai avut destinația de casă de locuit. Motivul de recurs inserat în cuprinsul precizărilor depuse de recurentă la termenul din 4 aprilie 2006 nu se va mai analiza întrucât a fost formulat tardiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 303 C. proc. civ. Ca atare, nefiind întrunite cumulativ cele două condiții stipulate de art. 19 alin. (2) al Legii 10/2001, recurenta nu poate beneficia de despăgubirile solicitate, iar recursul se va respinge. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.G. împotriva deciziei civile nr. 207 din 15 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 octombrie 2006.