ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8504/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău

reclamanta N.G. a contestat, în contradictoriu cu SC D.P. SA Buzău, decizia nr.

30 din 15 septembrie 2004 prin care i s-a respins cererea de acordare de

despăgubiri, constând în diferența dintre prețul de piață și despăgubirile

primite în baza Legii 112/1995 pentru imobilul situat în Buzău.

În motivarea contestației s-a arătat că mama

reclamantei, I.M.L. a primit despăgubiri în temeiul Legii 112/1995 pentru

imobil și că după apariția Legii 10/2001 a formulat, în calitate de

moștenitoare, cerere pentru acordarea despăgubirilor constând în diferența

dintre valoarea încasată și prețul real al imobilului, însă unitatea

deținătoare, respectiv pârâta SC D.P. SA a respins această cerere prin decizia

contestată.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 665 din 17

noiembrie 2004 a respins contestația reținând că potrivit dispozițiilor art. 19

alin. (1) din Legea 10/2001 persoana care a primit despăgubiri în condițiile

Legii 112/1995 poate opta doar

pentru

restituirea în natură a imobilului cu condiția să ramburseze despăgubirea

primită

actualizată cu indicele de inflație.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta N.G.

susținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (2) teza a

doua din Legea 10/2001. De asemenea, imobilul în litigiu nu mai poate fi

restituit în natură întrucât pârâta 1-a demolat, edificând pe teren un nou

imobil de utilitate publică ce constituie sediul acesteia.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 207

din 15 februarie 2005 a respins apelul ca nefondat reținând, ca și instanța de

fond, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea

10/2001.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat

recurs reclamanta N.G., reiterând motivele de apel. Recurenta nu a indicat

expres temeiul juridic al recursul, însă criticile formulate pot fi încadrate

în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

La termenul din 4 aprilie 2006 recurenta a depus o

precizare a motivelor de recurs, prin care a învederat că dacă autoarea sa a

cerut ceea ce legea nu îi dădea dreptul, intimata deținătoare a imobilului

trebuia să îi acorde ceea ce legea impunea, respectiv restituirea în natură a

imobilului conform art. 20 din lege.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport

de criticile formulate și

de dispozițiile

legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este

nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin notificarea nr. 182/2001 autoarea reclamantei,

I.M.L. a solicitat, conform dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea 10/2001,

acordarea de despăgubiri constând în diferența dintre prețul de piață și

despăgubirile primite în temeiul Legii 112/1995 pentru imobilul situat în

Buzău, construcție cu 1722 mp teren aferent care a fost naționalizat în baza

Decretului nr. 92/1950 și care înainte de naționalizare a avut destinația de

casă de locuit.

În cuprinsul notificării (fila 7 a dosarului de fond)

semnatara acesteia a recunoscut că potrivit Deciziei Consiliului Județean Buzău

nr. 251/1997 a primit despăgubiri în temeiul Legii 112/1995 de 104.082.720 lei,

suma fiind reactualizată la data încasării la 225.000.000 lei.

Prin Decizia nr. 30 din 19 septembrie2004 intimata SC

D.P. SA Buzău a respins notificarea potrivit art. 19 alin. (l) din Legea

10/2001.

Din analiza lucrărilor dosarului s-a constatat că

după naționalizare

imobilul a trecut, în

baza Deciziei nr. 367 din 15 octombrie 1971 în administrarea Direcției

de

D.P. Buzău, iar în prezent constituie sediul intimatei SC D.P. SA conform

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria BZ nr. 0028 din 3

iunie 2004. Construcția inițială edificată pe

terenul

de 1722 mp a fost demolată, în locul ei intimata edificând un nou imobil

de

utilitate publică.

Art. 19 alin. (2) din Legea 10/2001 [în prezent art.

20 alin. (2)] impune două condiții pentru acordarea diferenței dintre valoarea

încasată și valoarea de piață

a imobilului,

respectiv imobilul să fi fost vândut cu respectarea Legii 112/1995,

iar

persoana îndreptățită să fi primit despăgubiri.

În speță, prima condiție nu este îndeplinită,

întrucât imobilul nu a fost vândut în condițiile Legii 112/1995 și nici nu

putea face obiectul unui astfel de contract de vânzare cumpărare deoarece după

naționalizare nu a mai avut destinația de casă de locuit.

Motivul de recurs inserat în cuprinsul precizărilor

depuse de recurentă la termenul din 4 aprilie 2006 nu se va mai analiza

întrucât a fost formulat tardiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 303 C. proc.

civ.

Ca atare, nefiind întrunite

cumulativ cele două condiții stipulate de art. 19

alin. (2) al Legii 10/2001, recurenta nu poate

beneficia de despăgubirile solicitate, iar recursul se va respinge.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta N.G. împotriva deciziei civile nr. 207 din 15 februarie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 24 octombrie 2006.