ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 563/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

20978 din 10 decembrie 1998 la Judecătoria sectorului 2 București reclamanta O.M.

a chemat în judecată pe pârâții N.I., M.T. și M.(D.).A. solicitând să fie

obligați să-i restituie suma de 11.000 $ plus dobândă.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că la data de 9 iunie 1997 l-a împrumutat pe pârâtul N.I. cu suma de

11.000 $ pe care acesta s-a obligat să o restituie după șase luni, obligație

nerespectată.

Au mai precizat reclamanții că

restituirea împrumutului a fost garantată de pârâții M.T. și M.A.

Judecătoria sectorului 2 București,

prin sentința civilă nr. 8361 din 8 iunie 1999, în temeiul art. 2 lit. b) C.

proc. civ., a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Pârâții M.T. și M.A. au formulat

întâmpinare prin care au invocat, în condițiile art. 1662 și art. 1663 C. civ.,

beneficiul de discuție și au precizat că nu s-au obligat solidar cu pârâtul N.I.

să restituie împrumutul.

Tribunalul București, secția a IV a

civilă, prin sentința civilă nr. 417 din 11 aprilie 2000 a admis acțiunea și a

obligat pe pârâți să restituie reclamantei suma de 11.000 $ plus dobânda de 5%.

S-a reținut că la data de 9 iunie

1997 reclamanta O.M. a împrumutat pârâtului N.I. suma de 11.000 $ pe care

acesta s-a obligat să o restituie după 12 luni precum și că pârâții M.T. și D.(M.A.)

au garantat cu bunurile lor restituirea sumei.

Curtea

de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia civilă nr. 642 din 25

octombrie 2000 a respins ca nemotivat apelul declarat de pârâtul N.I. și ca nefondat

apelul declarat de pârâții M.T. și M.A. împotriva sentinței civile nr. 417 din

11 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția a IV a civilă.

S-a reținut că prin art. 1663 C.

civ. a fost consacrat, în materia contractului de fidejusiune, principiul

potrivit căruia, în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate

să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea creanței.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 2126 din 29 mai 2002 a admis recursurile declarate

de pârâții N.I., M.T. și M.A. împotriva deciziei civile nr. 642 din 25

octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, pe care a

casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor

reținând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâtul debitor.

După casare, prin decizia civilă nr.

527 din 17 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a III a civilă, a

admis apelul declarat de pârâții M.T. și M.A., împotriva sentinței civile nr.

417 din 11 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, pe care

a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea față de aceștia.

Apelul declarat de pârâtul N.I.

împotriva aceleiași sentințe a fost respins.

S-a reținut că pârâții M.T. și M.A.,

în calitate de fidejusori, s-au obligat să garanteze cu bunurile lor împrumutul

contractat de pârâtul N.I.

S-a considerat însă că, potrivit art.

1663 C. civ. fidejusorii au beneficiul de discuție și în faza de judecată nu

numai în faza executării silite.

În termen legal, împotriva deciziei

civile nr. 527 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a

civilă, a declarat recurs reclamanta O.M. solicitând casarea în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că instanța de apel a făcut o

greșită interpretare a dispozițiilor art. 1662 și art. 1663 C. civ. întrucât

fidejusorii nu pot invoca beneficiul de discuțiune decât în faza de executare

silită.

Recursul urmează a fi admis ca

fondat pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond și de apel au

stabilit corect situația de fapt și anume că reclamanta O.M. a împrumutat

pârâtului N.I. suma de 11.000 $ precum și că pârâții M.T. și M.A. s-au obligat

să garanteze restituirea sumei cu bunurile lor.

Potrivit art. 1652 C. civ., cel ce

garantează o obligație se leagă către creditor a îndeplini însăși obligația pe

care debitorul nu o îndeplinește.

Art. 1653 – 1657 C. civ.

reglementează obligațiile pentru care fidejusiunea poate exista, limitele și

condițiile sub care aceasta poate fi dată în raport cu datoria principală și

accesoriile acesteia.

Creditorul poate să ceară să se

stabilească validitatea contractului de fidejusiune și întinderea obligației

fidejusorului fie pe cale de acțiune separată fie, cum este cazul în speța, alăturat

capătului de cerere având ca obiect constatarea întinderii creanței în raport

cu debitorul principal.

Instanța de apel a considerat greșit

că fidejusorii pot invoca beneficiul de discuție în litigiu de fond.

Astfel, potrivit art. 1663 C. civ.

creditorul nu este dator să discute (să urmărească) averea debitorului

principal, dacă garantul nu o cere de la cele dintâi lucrări (acte de

executare) îndreptate contra sa.

Din dispozițiile legale menționate

rezultă că titularul dreptului de creanță poate să urmărească direct bunurile

garantului precum și că, în faza de executare silită, garantul poate să ceară

creditorului să execute mai întâi cererea debitorului principal.

Ca atare, instituția beneficiului de

discuțiune se aplică fazei de executare a creanței.

Față de considerentele menționate

Curtea va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de

apel pe care o va casa și va respinge apelul declarat de pârâții M.T. și M.A.

împotriva sentinței Tribunalului.

Împotriva deciziei civile nr. 527

din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, a

declarat recurs pârâtul N.I. solicitând casarea potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând că greșit i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei

pentru lipsă de apărare.

Acest recurs urmează să fie anulat

ca netimbrat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar

atunci când acestea nu s-au plătit în momentul înregistrării acțiunii, instanța

pune în vedere recurentului să achite suma datorată până la primul termen de

judecată.

Deși recurentul N.I. a fost citat cu

mențiunea timbrării recursului cu suma de 8530160 lei acesta nu s-a conformat

obligației de plată.

Cum potrivit art. 3 al art. 20 din

Legea nr. 46/1997 prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la

termenul stabilit se sancționează cu nulitatea, Curtea urmează să anuleze

recursul din acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recusul declarat de

reclamanta O.M. împotriva deciziei nr. 527/A din 17 decembrie 2002 a Curții de

Apel București, secția a III a civilă pe care o casează în parte în sensul că

respinge apelul declarat de pârâții M.T. și M.A.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

atacate cu recurs.

Anulează ca netimbrat recursul

declarat de pârâtul N.I. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe pârâții N.I., M.T. și M.A.

la plata sumei de 13.580.160 lei cheltuieli de judecată față de recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.