CASE OF SARI AND ÇOLAK v. TURKEY [Extracts]
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 5-3;Not necessary to examine Art. 5-1-c;Violation of Art. 8;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - domestic proceedings;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF SARI AND ÇOLAK v. TURKEY [Extracts] (CtEDO, 2006)
Reclamanții, dl Sarı și dna Çolak, s-au născut în 1973 și, respectiv, 1977. La 17 noiembrie 1997, la ora 11.45, reclamanții au fost arestați și arestați în custodie de poliție de către ofițeri ai poliției de securitate din Ankara în legătură cu o anchetă asupra organizației ilegale THKP-C Dev Yol – Devrim Hareketi (Partiul Popular Turc de Eliberare-Front – Calea Revoluționară – Mișcarea Revoluționară). În conformitate cu art. 16 din Legea nr. 2845 (a se vedea punctul 17 de mai jos), în primul rând până la 21 noiembrie 1997 privind autorizarea procurorului public la Curtea Națională de Securitate din Ankara, și ulterior până la 23 noiembrie 1997 (inclusiv) prin ordonanță de judecător al instanței respective. 10. Înainte de sfârșitul perioadei lor de custodie a poliției, la 23 noiembrie 1997 la 11.45 p.m., reclamanții au fost interogați de procuror. Ei nu au fost aduse la judecător până la dimineața următoare, adică la 24 noiembrie 1997. Judecătorul a ordonat eliberarea dnei Çalak pentru durata procedurii și a retras dl Sarı în custodie. 11. Prin un proiect de inculpare din 8 decembrie 1997, procurorul public a angajat reclamanții să fie judecați în fața Curții de Securitate Națională. El a solicitat condamnarea lor, în conformitate cu art. 168 § 2 din Codul Penal, cu acuzația de a aparține unei bande armate. 12. În urma unei audieri la 9 iunie 1998 înaintea unei instanțe de judecată, dl Sarı a primit eliberarea provizorie. 13. Într-o hotărâre din 22 aprilie 1999, după reclasificare a infracțiunii, Curtea Națională de Securitate a constatat că reclamanții au fost vinovați de ajutor și de a apăra o bandă înarmată, o infracțiune pedepsită în temeiul articolului 169 din Codul Penal. Acesta le-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare, fiecare, și le-a interzis să dețină biroul public timp de trei ani. 14. În hotărârea din 23 februarie 2000, Curtea de Casație a anulat hotărârea din cauza unei clasificări eronate a infracțiunii. 16. Curtea de Securitate Națională, în hotărârea din 7 noiembrie 2001, a amânat decizia privind cazul reclamanților. 17. În temeiul articolului 9 litera (a) din Legea nr. 2845 privind procedura în instanța de securitate națională, infracțiunile prevăzute în temeiul articolelor 125, 168 și 169 din Codul Penal intră sub jurisdicția exclusivă a acestor instanțe. În momentul material, art. 16 din această Lege prevedea că orice persoană arestat în legătură cu una dintre aceste infracțiuni trebuie să fie adusă la judecător în termen de 48 de ore, sau, dacă infracțiunea a fost în comun comisă în afara regiunii sub regulă de urgență, în termen de șapte zile, fără a include timpul necesar pentru a transmite prizonierul la judecător. 18. art. 128 al patrulea paragraf din Codul de Procedință Penală prevede că orice persoană care a fost arestat sau a cărui perioadă de custodie a poliției a fost prelungită pe ordinea unui procuror public, are dreptul de a contesta această măsură în fața judecătorului adecvat, în vederea asigurării eliberării imediate. O astfel de cerere poate fi, de asemenea, depusă de avocatul, reprezentantul juridic, rudele sau soțul apropiat. art. 128 al treilea paragraf din Codul de Procedură Penală, modificat prin Legea nr. 4744 din 6 februarie 2002 citește următoarele: „După arestarea, și după decizia procurorului public, [autoritățile] informează imediat un rude sau o altă persoană desemnată de persoana arestată, că el sau ea a fost arestat sau că perioada de custodie a poliției a fost prelungită.”