SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 4259/98 și 42603/98 prezentate de Mustafa SARI și Sibel glaolak împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află în februarie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta J. Casadevall, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Bîrsan, W. Thomassen, R. Maruste, judecători și M. O grefier de secțiune Având în vedere art. 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor de la … De fapt, reclamanții, dl Sibel Céolak și logodnica sa, dl Mustafa Sari, sunt cetățeni turci, născuți în 1977 și, respectiv, 1973. La momentul faptelor ei erau studenți. În fața Curții, aceștia sunt reprezentați de dl Engül Céatak, avocat în barou d'Ankara.
Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 noiembrie 1997, la ora 23:45, reclamanții au fost arestați și reținuți de către polițiștii de la Hotărârea de Securitate D Ulterior, în aplicarea articolului 16 din Legea nr. 2845, a fost prelungită, în primul rând, până la 21 noiembrie 1997, cu aprobarea procurorului republicii în apropierea instanței de securitate a statului Ankara ( La sfârșitul custodiei lor, și anume 24 noiembrie 1997, reclamanții au fost audiați de procuror; cu toate acestea, au fost duși în fața unui judecător numai a doua zi. Acesta a ordonat eliberarea dnei Setolak în timpul procedurii și a arestării provizorii a dlui Sar La 8 noiembrie 1997, procurorul i-a acuzat pe reclamanți în fața Curții de Securitate a Statului, care le-a reproșat că sunt membri ai unei bande armate, a cerut aplicarea art. 168 alin. (2) din Codul Penal.
Prin hotărârea din 22 aprilie 1999, Curtea de Securitate a statului, după recalificarea faptelor, a declarat reclamanții vinovați de trimiterea la o bandă armată, reprimată prin art. 169 din Codul Penal, și i-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni, precum și la o interdicție a funcției publice pentru o perioadă de trei ani. Reclamanții s-au asigurat împotriva acestei hotărâri. Procedura este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație.
GRIEF Reclamanții se plâng în primul rând de durata excesivă a custodiei care le-a fost impusă în cadrul procedurii în fața Curții de Securitate a statului și declară o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție, Reamintind faptul că au fost ținuți în secret timp de opt zile, reclamanții denunță, de asemenea, o astfel de măsură în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 2845, modificată de Legea nr. 4229, potrivit căreia, în cazul unei infracțiuni colective comise în afara regiunii de stare de urgență, reținerea unei persoane arestate poate fi prelungită doar până la 7 zile. În plus, reclamanții se plâng că nu li s-a permis, pe întreaga durată a custodiei lor, să intre în contact cu familiile lor.
Aceasta consideră că cei care provin din custodia persoanelor interesate și din interdicția de a intra în contact cu familiile lor în timpul detenției lor solicită o apreciere sub aspectul art. 5 alin. (1) și respectiv 8 din Convenție. Cu toate acestea, în statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor doleanțe și nici cu privire la măsura în care a fost formulată cauza pe teren a articolului 5 alineatul (3) în ceea ce privește durata excesivă a custodiei la vedere impuse în speță. Prin urmare, Comisia consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său de procedură.
5 alin. (2) din Convenție, pe baza faptului că inculpații nu ar fi fost informați în mod corespunzător cu privire la motivele arestării lor, Curtea constată că părțile interesate au fost informate cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestui aspect. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască această afirmație, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DE A CONSIDERA cererile Adăugănd obiecțiile reclamanților, formulate pe teren în temeiul art. 1, 3 și 8 din Convenție, întemeiate pe durata și lacuna custodiei impuse în speță, precum și pe dreptul celor interesați de a intra în contact cu familiile lor în timpul detenției lor; DECLARĂ RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Elisabeth Palm Moduleer Președinte
des requêtes nos 42596/98 et 42603/98 présentées par Mustafa SARI et Sibel ÇOLAK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 1 février 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M. J. Casadevall, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. C. Bîrsan, M me W. Thomassen, M. R. Maruste, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section ; Vu l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales ; Vu les requêtes introduites le 3 avril 1998 par Mustafa Sari et Sibel Çolak contre la Turquie et enregistrées le 5 août 1998 sous les nos de dossier 42596/98 et 42603/98 ; Vu le rapport prévu à l’article 49 du règlement de la Cour ; Après en avoir délibéré ; Rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M lle Sibel Çolak et sa fiancée M. Mustafa Sarı, sont des ressortissants turcs, nés en 1977 et 1973 respectivement.
A l’époque des faits ils étaient étudiants. Devant la Cour, ils sont représentés par M e Engül Çıtak, avocate au barreau d’Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. 1. L’arrestation et la garde à vue Le 17 novembre 1997, à 23 h 45, les requérants furent arrêtés puis placés en garde à vue par les policiers de la Direction de sûreté d’Ankara, dans le cadre d’une enquête menée contre l’organisation illégale THKP/C Dev Yol – Devrim Hareketi . Par la suite, en l’application de l’article 16 de la loi n° 2845, la garde à vue des requérants fut prolongée, d’abord, jusqu’au 21 novembre 1997, sur autorisation du procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara («le procureur » – «la Cour de sûreté de l’Etat »), ensuite, jusqu’au 23 novembre 1997 (inclus), par ordonnance d’un juge assesseur de la juridiction précitée.
Au terme de leur garde à vue, à savoir le 24 novembre 1997, les requérants furent entendus par le procureur ; Ils furent toutefois traduits devant un juge que le lendemain. Celui-ci ordonna la libération de M lle Çolak pendant la procédure et la mise en détention provisoire de M. Sarı. 2. L’action publique Le 8 novembre 1997, le procureur mit les requérants en accusation devant la Cour de sûreté de l'État. Leur reprochant d’être membres d’une bande armée, il requit l’application de l’article 168 § 2 du code pénal. A l’issue de l’audience du 9 juin 1998, les juges du fond ordonnèrent la mise en liberté provisoire de M. Sarı. Par un arrêt du 22 avril 1999, la Cour de sûreté de l'État, après avoir requalifié les faits, déclara les requérants coupable d’assistance à une bande armée, réprimée par l’article 169 du code pénal, et les condamna à une peine d’emprisonnement de trois ans et 9 mois ainsi qu’à une interdiction de la fonction publique pour une durée de 3 ans.
Les requérants se pourvurent contre ce jugement. La procédure est encore pendante devant la Cour de cassation. GRIEFS Les requérants se plaignent en premier lieu de la durée excessive de la garde à vue qui leur a été imposée dans la procédure devant la Cour de sûreté de l'État et allèguent une violation de l’article 5 § 3 de la Convention, Rappelant qu’ils ont été détenus au secret pendant 8 jours, les requérants dénoncent également l’irrégularité de pareille mesure au regard de l’article 16 § 2 de la loi n° 2845, tel que modifiée par la loi n° 4229, selon lequel, en cas de délit collectif commis en dehors de la région d’état d’urgence, la garde à vue d’une personne arrêtée n’est susceptible d’être prolongée que jusqu’à 7 jours.
Les requérants se disent en outre victime d’une violation de l’article 5 § 2, parce qu’ils n’auraient pas été dûment informés du contenu des accusations portées contre eux. De plus, les requérants se plaignent de n’avoir pas été autorisés, pendant toute la durée de leur garde à vue, à entrer en contact avec leurs familles. EN DROIT La Cour a examiné les griefs présentés par les requérants. Elle considère d’emblée que ceux tirés de l’irrégularité de la garde à vue des intéressés et de l’interdiction pour eux d’entrer en contact avec leurs familles pendant leur détention appellent une appréciation sous l’angle des articles 5 § 1 et 8 respectivement de la Convention. Cependant, en l’état du dossier devant elle, la Cour estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces doléances ni sur celle du grief formulé sur le terrain de l’article 5 § 3 relativement à la durée excessive de la garde à vue imposée en l’espèce.
Elle juge donc nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement. Quant à l’allégation de violation de l’article 5 § 2 de la Convention, fondée sur le fait que les requérants n’auraient pas dûment été informés des raisons de leur arrestation, la Cour constate que les intéressés ont été informés des obstacles éventuels à la recevabilité de ce grief. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de cette allégation, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
les requêtes ; AJOURNE l’examen des griefs des requérants, formulés sur le terrain des article 5 §§ 1, 3 et 8 de la Convention, tirés de la durée et de l’irrégularité de la garde à vue imposée en l’espèce ainsi que de l’impossibilité pour les intéressés d’entrer en contact avec leurs familles pendant leur détention ;
pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente