Köroglu împotriva Turciei

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 39446/98 prezentate de Dilek KÖRO Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 23 iulie 1997 și înregistrată la 21 ianuarie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie de a o face pe reclamantă, Dilek Körouilu, este cetățean turc, născut în 1976. La momentul faptei, ea a locuit în Istanbul și a fost studentă. În fața Curții, ea este reprezentată de Özcan K În cadrul unei anchete efectuate împotriva organizațiilor ilegale DHP DAG, reclamanta a fost arestată și arestată la 15 ianuarie 1997, de către polițiști din secția antiterorism a Direcției pentru securitate d'ill.

A doua zi, la cererea Direcției menționate, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a Uniunii Europene din statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana respectivă,

la care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care a La 29 ianuarie 1997, ea a fost ascultată de procuror,

în fața căreia s-a limitat la a respinge faptele reproșate, susținând că declarațiile sale către poliție erau semnate La 3 aprilie 1997, procurorul a respins cererea reclamantei. GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamanta se plânge în primul rând că a fost supus, în timpul arestării sale, Susținând că au denunțat aceste fapte, atât în fața procurorului, cât și a judecătorului judecător, imediat după ce a fost arestată, le reproșează polițiștilor că nu au acționat. În al doilea rând, recurenta susține că arestarea și arestarea sa nu au fost în niciun caz justificate în temeiul articolului 5 alineatul (1) din convenție, în special din cauza faptului că aceste măsuri nu intră sub incidența unei decizii a unui tribunal.

De asemenea, aceasta se declară victima unei încălcări a articolului 5 alineatul (3), din cauza duratei excesive a custodiei sale către și se plânge că a putut beneficia de un mijloc de drept, în sensul articolului 5 alineatul (4), pentru a controla legalitatea acestei măsuri privative de libertate.

Pe de altă parte, recurenta susține că distincția că legislația penală turcească în vigoare la data la care a avut loc faptele a avut loc în ceea ce privește perioadele de luare în custodie publică, în funcție de faptul că infracțiunea reproșată este sau nu de competența cursurilor de securitate ale statului, a încălcat art. 5 alineatul (3), coroborat cu art. 14. În cele din urmă, recurenta se plânge de o dublă încălcare a articolului 6 alineatul (1), care a intrat în izolare sau în legătură cu articolele 13 și/sau 14. Potrivit acesteia, dreptul său la un proces echitabil a fost ignorat, în primul rând pentru că drepturile sale de apărare au fost încălcate în cursul procedurii preliminare a cauzei sale și, în al doilea rând, pentru că Curtea de Securitate a statului în care se află nu putea fi considerată o instanță independentă și imparțială, din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său.

Curtea a examinat obiecțiunile prezentate de reclamantă. Cu toate acestea, în statul în care se află dosarul în fața acesteia, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea obiecțiunilor întemeiate pe art. 5 3 și art. 4 din convenție. Prin urmare, Curtea consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește pretinsa încălcare a articolelor 3, 5 alineatul (1), 6 alineatul (1), 13 și 14 din Convenție, Curtea constată că a fost informată cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască aceste afirmații, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție.

În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJURINE examinarea obiecțiunilor recurentei, formulate pe teren la art. 5 3 și la art. 4 din convenție, în ceea ce privește faptul că, în urma arestării sale, aceasta nu ar fi fost adusă la cunoștința unei autorități judiciare și în ceea ce privește lipsa unei căi de atac care să îi permită să controleze legalitatea custodei la vedere impuse în speță; DECLARĂ RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Michael O.O. Boyle Elizabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 39446/98 présentée par Dilek KÖROĞLU contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M me W. Thomassen, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. C. Bîrsan, M. J. Casadevall, M. R. Maruste, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 23 juillet 1997 et enregistrée le 21 janvier 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, Dilek Köroğlu, est une ressortissante turque, née en 1976. A l’époque des faits, elle résidait à Istanbul et était étudiante.

Devant la Cour, elle est représentée par M e Özcan Kılıç, avocat au barreau d’Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. 1. L’arrestation et la garde à vue Dans le cadre d’une enquête menée contre les organisations illégales DHP et DAG , la requérante fut arrêtée et placé en garde à vue, le 15 janvier 1997, par des policiers de la section anti-terrorisme de la Direction de la sûreté d’Istanbul. Elle était suspecté d’être mêlée à des actions du DHP . Le lendemain, à la demande de ladite Direction, le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul (« le procureur » – « la Cour de sûreté de l’État ») ordonna la prolongation de la garde à vue de la requérante jusqu’au 29 janvier 1997. Le 17 janvier 1997, la requérante fit des déclarations à la police.

Le 29 janvier 1997, elle fut entendu par le procureur, devant lequel elle se borna à repousser les faits reprochés, soutenant que ses déclarations à la police étaient signées « sous la pression », alors qu’elle avaient les yeux bandés. Ensuite, la requérante fut traduite devant le juge assesseur de la Cour de sûreté de l'État, lequel ordonna sa mise en liberté provisoire. 2. L’action publique Le 3 avril 1997, le procureur rendit un non-lieu à l’encontre de la requérante. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, la requérante se plaint en premier lieu d’avoir été l’objet, lors de sa garde à vue, de pressions physiques et psychiques de la part des policiers. Soutenant avoir dénoncé ces faits, devant le procureur ainsi que le juge assesseur, tout de suite après la fin de sa garde à vue, elle reproche à ces derniers de n’avoir pas agi.

La requérante soutient ensuite que son arrestation et son placement en garde à vue ne sauraient en l’espèce passer pour justifiés au regard de l’article 5 § 1 de la Convention, notamment parce que ces mesures ne relevaient pas d’une décision d’un tribunal. Elle se prétend également victime d’une violation de l’article 5 § 3, du fait de la durée excessive de sa garde à et se plaint de n’avoir pu bénéficier d’un moyen de droit, au sens de l’article 5 § 4, pour faire contrôler la légalité de cette mesure privative de liberté.

Par ailleurs, la requérante affirme que la distinction que la législation pénale turque – en vigueur à l’époque des faits – opérait quant aux durées de garde à vue, selon que le délit reproché relève ou non de la compétence des cours de sûreté de l’Etat, a emporté violation de l’article 5 § 3, combiné avec l’article 14. La requérante se plaint enfin d’une double violation de l’article 6 § 1, pris isolement ou en connexion avec les articles 13 et/ou 14. D’après elle, son droit à un procès équitable a été méconnu, d’abord parce que ses droits de défense ont été bafoués lors de l’instruction préliminaire de son affaire et, ensuite, parce que la Cour de sûreté de l'État d’Istanbul qui l’a jugée ne pouvait passer pour un tribunal indépendant et impartial, du fait de la présence d’un juge militaire en son sein.

EN DROIT La Cour a examiné les griefs présentés par la requérante. Cependant, en l’état du dossier devant elle, la Cour estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité des griefs tirés de l’article 5 §§ 3 et 4 de la Convention. Elle juge donc nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement. Quant à l’allégation de violation des articles 3, 5 § 1, 6 § 1, 13 et 14 de la Convention, la Cour constate que l’intéressée a été informée des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de ces allégations, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs de la requérante, formulés sur le terrain de l’article 5 §§ 3 et 4 de la Convention, quant au fait que, suite à son arrestation, elle n’aurait pas été traduite « aussitôt » devant une autorité judiciaire et quant à l’absence d’un recours qui pouvait lui permettre de faire contrôler la légalité de la garde à vue imposée en l’espèce ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente