- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 22 septembrie 2004
Decizia nr. 7079/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la această instanță, la 19 decembrie 2003, reclamanta M.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 5600 din 28 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii sale, reclamanta arată că tatăl său s-a refugiat în anul 1942, din localitatea Josani, în localitatea Zece Hotare, iar în 1943, după ce s-a născut ea, s-a refugiat și mama, cu ea, fapt dovedit cu martorii B.I.
și S.T. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 70/CA/P din 2 februarie 2004, a admis acțiunea. Considerând hotărârea, nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamanta nu s-a născut la intervalul de maxim 300 de zile de la data la care începe perioada de strămutare a părinților, arătând că potrivit Codului familiei, perioada concepției este cuprinsă între a 180-a zi și a 300-a zi dinaintea nașterii copilului. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal instanța a reținut că la sfârșitul lunii septembrie 1943, după nașterea reclamantei, mama acesteia s-a refugiat cu ea, în localitatea Zece Hotare unde era refugiat soțul ei, din 1942 și s-au reîntors din refugiu, în luna martie 1945. În consecință, având în vedere că reclamanta s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 70/CA/P din 2 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2004.