ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 285/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 285/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 105 din 24

mai 2001, pronunțată de Tribunalul Sibiu, inculpatul L.M. a fost condamnat după

cum urmează:

- 6 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 C. pen., art. 28 alin.

(1) lit. c) și art. 29 din Legea nr. 12/1974;

- 3 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni

închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe termenul de

încercare de 2 ani și 6 luni.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut că inculpatul L.M. a transportat două persoane în zona

lacurilor aparținând de S.C. P. S.A. Sibiu, firma M. Aici, după ce a descărcat

uneltele de pescuit, inculpatul a constatat că paznicii fermei se aflau într-o

acțiune de control. Inculpatul a pornit mașina și s-a deplasat fără să oprească

la barajul format de paznici. În această situație partea vătămată V.C. s-a

urcat pe mașină cu intenția de a-l împiedica pe inculpat să se sustragă

controlului.

Inculpatul a circulat pe un drum

sinuos, pe o porțiune de 3 km cu viteza de 60 km/h, timp în care partea

vătămată se afla pe portbagajul autoturismului. Când inculpatul a oprit, partea

vătămată a coborât în șanț, luxându-și piciorul stâng. Raportul de expertiză a

stabilit că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 17-18 zile

îngrijiri medicale.

A concluzionat instanța că fapta

inculpatului de a-l ajuta pe coinculpatul S.G. (condamnat în această cauză) în

încercarea de a pescui puiet și reproducători de pește, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 20

C. pen., cu art. 28 alin. (1) lit. c) și art. 29 din Legea nr. 12/1974.

Cu privire la infracțiunea de

tentativă la omor calificat cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, instanța

a constatat că fapta inculpatului prin care s-au produs vătămări unuia dintre

paznici nu poate fi încadrată în tentativă la omor calificat ci în infracțiunea

de vătămare corporală din culpă, dispunând schimbarea încadrării juridice.

A motivat instanța că din probele administrate

rezultă că vătămarea paznicului V.C. nu s-a produs în timpul cât inculpatul a

transportat victima pe capota autoturismului. Prin urmare, în cauză lipsește

intenția de a pune în primejdie viața victimei, inculpatul făcându-se vinovat

de infracțiunea de vătămare corporală din culpă, întrucât putea să prevadă că

victima s-ar putea răni coborând de pe mașină.

Apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Sibiu, prin care a fost criticată schimbarea încadrării

juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de

vătămare corporală din culpă, a fost admis prin decizia penală nr. 4 din 15

ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Prin decizia sus-menționată, a fost

desființată în parte sentința atacată și s-a dispus condamnarea inculpatului L.M.

la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) și i) C. pen.

În urma contopirii acestei pedepse

cu pedeapsa de 6 luni aplicată de instanța de fond, s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

Instanța de apel, pe baza probelor

administrate a reținut că victima a fost obligată, pentru a evita accidentul,

să sară de pe capota autoturismului condus de inculpat, susținându-se cu

mâinile de portbagajul metalic.

Deși avea cunoștință de existența

părții vătămate pe capota autoturismului susținându-se de portbagajul metalic,

inculpatul a condus autoturismul în zig-zag și cu viteză, cu intenția vădită de

a scăpa de persoana paznicului și de consecințele unui eventual control

efectuat de acesta.

Prin urmare, inculpatul a creat o

stare de pericol pentru viața victimei, prevăzând și acceptând posibilitatea

uciderii acesteia.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs criticând-o cu privire la reținerea greșită în sarcina sa a

infracțiunii de tentativă la omor calificat și a solicitat casarea acesteia și

menținerea sentinței penale pronunțate de instanța de fond.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia nr. 2228 din 26 aprilie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat

de inculpat.

A motivat instanța de recurs că

situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost temeinic și legal stabilite

de instanța de apel.

Recurentul inculpat a avut

reprezentarea pericolului creat pentru viața victimei și a acceptat producerea

rezultatului letal, prin aruncarea acesteia de pe capota mașinii.

Acest lucru rezultă din

circumstanțele în care s-a produs accidentul, inculpatul circulând cu

autoturismul în mod sinuos, cu viteză de 60 km/h, împrejurări în care

alunecarea victimei de pe capotă era mai mult decât posibilă, numai rezistența

fizică a părții vătămate făcând ca rezultatul letal să nu se producă.

Partea vătămată s-a aruncat pe

capota autoturismului condus de inculpat pentru a încerca să-l oprească, în

îndeplinirea atribuțiilor sale de control, iar gestul inculpatului de a nu opri

l-a surprins, fiind nevoit să se agațe de portbagajul mașinii.

A concluzionat instanța de recurs că

hotărârea atacată este legală și temeinică sub toate aspectele și nu se impune

modificarea ei.

Prin decizia nr. 3813 din 17

septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție a fost admisă contestația în

anulare formulată de condamnatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 2228 din 26

aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

A fost desființată sus-menționata

decizie și s-a fixat termen la 10 decembrie 2002, pentru soluționarea

recursului declarat de inculpat.

Examinând recursul declarat de

inculpat prin care invocă că greșit s-a reținut vinovăția sa pentru

infracțiunea de tentativă la omor calificat și a solicitat achitarea, instanța

de recurs reține următoarele:

Concluzia la care a ajuns instanța

de apel când a reținut vinovăția inculpatului pentru tentativă la omor calificat

este rezultatul aprecierii greșite a probelor administrate care a dus la

reținerea unei situații de fapt care nu are suport probator.

În cauză nu se contestă că în ziua

de 9 noiembrie 1999, în jurul orei 19,00, inculpatul a transportat cu

autoturismul său pe coinculpatul S.G. și o altă persoană rămasă neidentificată

la iazul aparținând S.C. P. S.A. Sibiu, pentru a pescui cu setcă, deținută de

coinculpat fără autorizație.

S.G. a scos setca și barca din

portbagajul autoturismului cu intenția de a o introduce în iaz, constatând însă

la o anume distanță prezența paznicilor iazului care se aflau într-o acțiune de

control.

Pe partea cealaltă a lacului se

aflau și 3 lucrători de poliție, îmbrăcați civil.

În sarcina inculpatului L.M. corect

s-a reținut infracțiunea prevăzută de art. 26 combinat cu art. 20 C. pen.,

raportate la art. 28 alin. (1) lit. c) și art. 29 din Legea nr. 12/1974, iar

pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată a fost just individualizată.

Probatoriul administrat la urmărirea

penală și instanță confirmă că, sesizând prezența paznicilor, inculpatul a scos

plăcuța din spate a autoturismului cu numărul de înmatriculare și, în intenția

de a nu fi identificat, a plecat cu autoturismul.

Întrucât drumul de acces către șosea

fusese blocat de paznici cu 2 autoturisme la o distanță de circa 50 m de locul

unde se afla inculpatul, în momentul în care inculpatul s-a deplasat cu

autoturismul și a ajuns în dreptul blocajului, paznicii au lovit cu pumnii în

mașină, iar V.N. (fratele părții vătămate) avea în mână un cuțit, lovind mașina

cu acest obiect.

Edificatoare pe aceste aspecte sunt

declarațiile martorilor M.N., unul dintre paznici „Inculpatul venea spre noi,

avea 2-3 km la oră, i-am făcut semn să oprească, dar nu a oprit. Noi toți am

vrut să-i reținem mașina, am dat cu toții cu pumnii în mașină. V.N. avea un

cuțit cu care speria oamenii”; N.C. „V.N. avea în mână un cuțit cu care lovea

în mașină”.

În împrejurările arătate și în

condițiile în care inculpatul a refuzat să oprească autoturismul, partea

vătămată V.C., în dorința de a-l imobiliza pe inculpat, a sărit pe capota

mașinii, s-a agățat de portbagajul metalic, apoi s-a urcat pe acest portbagaj

și a stat culcat pe plafonul mașinii ținându-se de portbagajul metalic și cu

picioarele pe parbriz.

După parcurgerea unei distanțe

scurte de circa 50 m, în momentul în care a intrat pe drumul asfaltat cu

direcția de mers spre Ocna Sibiului, inculpatul a redus viteza, invitând partea

vătămată să coboare, dar aceasta a refuzat.

În urmărirea inculpatului care se

deplasa cu viteză de până la 60 km/h s-au angajat două autoturisme, unul al lucrătorilor

de poliție și altul al paznicilor, care au reușit să-l blocheze pe inculpat

după parcurgerea a circa 3 km pe drumul asfaltat.

În aceste împrejurări inculpatul a

oprit autoturismul refugiindu-se către un chioșc. Partea vătămată, după ce

autoturismul a oprit, s-a dat jos de pe mașină și ulterior, în intenția de a-l imobiliza

pe inculpat, a vrut să-i pună o piedică acestuia, fracturându-și glezna stângă,

așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală.

Aspectele reținute sunt confirmate

de declarațiile părții vătămate V.C., declarațiile inculpatului și nu sunt

combătute de celelalte probe administrate în cauză.

Pe acest aspect partea vătămată V.C.

declară: „Ai mei colegi au urmărit autovehicolul, au reușit să-i blocheze

drumul, moment în care cel care era la volan a deschis ușa și a fugit într-un

chioșc. Eu am sărit de pe capotă ca să-l împiedic, moment în care la piciorul

stâng mi s-a produs o entorsă”; „Este adevărat că după ce a intrat pe drumul

asfaltat, inculpatul a încetinit mașina și mi-a spus să mă dau jos, eu însă

i-am spus că nu vreau, voiam să-l urmăresc cine e și ce are la el.

După ce inculpatul a oprit mașina și

a fugit, m-am dat jos de pe mașină, era un șanț și era piatră și mi-am luxat

piciorul. Revin și arăt că eu am coborât și când am vrut să-i pun piedică

inculpatului ca să nu fugă, am făcut entorsă la piciorul stâng”.

La rândul său, inculpatul în

declarațiile de la urmărirea penală și instanță a redat constant: „Când am

ajuns la ieșirea în drumul județean, am oprit și i-am spus să se dea jos,

lăsând geamul de la portieră jos și strigând la el să coboare, dar a refuzat”.

Așa cum s-a mai arătat, celelalte

probe administrate în cauză nu confirmă împrejurări care să conducă la

reținerea unei alte situații de fapt.

Pe acest material probator, greșit

instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului vinovăția pentru tentativă

la omor calificat, constând în aceea că partea vătămată s-a aflat în pericol de

a fi accidentată și pentru a evita acest lucru a fost obligată să sară pe capota

autoturismului condus de inculpat, prinzându-se cu mâinile de portbagajul

metalic.

Concluzia instanței de apel pe acest

aspect a avut la bază un fragment din declarația părții vătămate dată la

urmărirea penală „Ca să nu fiu prins între autoturism și TV, am fost nevoit să

sar pe capota acestuia”, făcând abstracție de declarațiile părții vătămate în

instanță și a celorlalți martori oculari audiați.

Nu se poate contesta că partea

vătămată a acționat cu intenția de a-l imobiliza pe inculpat care a refuzat să

oprească autoturismul și, profitând de împrejurarea că acesta conducea

autoturismul cu o viteză redusă de circa 2 km/h, s-a aruncat pe capotă

susținându-se de portbagajul metalic și de aici pe plafonul autoturismului. Cu

aceeași intenție partea vătămată a acționat și când a coborât, în timp ce

autoturismul staționa, angajându-se în urmărirea inculpatului. Încercând să-i

pună o piedică inculpatului, partea vătămată a suferit o entorsă la piciorul

stâng.

Fapta inculpatului de a circula cu

autoturismul pe șosea pe o distanță de 3 km, cu o viteză de circa 60 km/h, în

condițiile în care partea vătămată se afla deasupra plafonului autoturismului

ținându-se de portbagajul metalic, victima ajungând în această postură din proprie

inițiativă și refuzând să coboare la solicitarea inculpatului, nu îndeplinește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Pentru existența tentativei este

necesar ca inculpatul să săvârșească acte materiale ce constituie elemente ale

conținutului infracțiunii de omor calificat.

În cauză nu există nici un act

material săvârșit de inculpat care să demonstreze că a acționat cu intenția de

a ucide partea vătămată sau că a acceptat producerea acestui rezultat.

Prezența părții vătămate pe plafonul

autoturismului se datorează acțiunii acesteia de a-l împiedica pe inculpat să

se sustragă, asumându-și riscul de a se accidenta, ceea ce nu s-a întâmplat,

întrucât a avut posibilitatea să se susțină fără probleme de portbagajul

metalic.

Eventualul pericol potențial, pe

care victima și l-a asumat prin aceea că la solicitarea inculpatului a refuzat

categoric să coboare de pe plafonul autoturismului, nu caracterizează

infracțiunea de omor rămasă în faza de tentativă.

De asemenea, inculpatul nu este nici

autorul accidentării părții vătămate, datorate acțiunii acesteia de a pune

piedică inculpatul, în intenția de a-l împiedica să se sustragă.

În raport de cele reținute recursul

declarat de inculpat este fondat, urmând a fi admis în conformitate cu art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Dispunând casarea deciziei penale

atacate se va dispune achitarea inculpatului în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) și i) C. pen.

Se va constata că inculpatul a

executat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în cauză prin arest preventiv

în perioada 20 ianuarie 2000 – 27 martie 2000 și prin executarea pedepsei prin

mandat definitiv emis în prezenta cauză, cu începere de la 23 mai 2002, până în

prezent.

Se va dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Admite recursul declarat de

inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 15 ianuarie 2002 a

Curții de Apel Alba-Iulia.

Casează decizia penală atacată cu

privire la condamnarea inculpatului L.M. pentru infracțiunea de tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art.

175 lit. f) și i) C. pen.

Înlătură dispozițiile art. 34 lit.

b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul L.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit.

f) și i) C. pen.

Constată că inculpatul a executat

pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 26

raportat la art. 20 cu referire la art. 28 alin. (1) lit. c) și art. 29 din

Legea nr. 12/1974 prin arest preventiv de la 20 ianuarie 2000, la 27 martie

2000 și prin executarea cu mandat definitiv emis în prezenta cauză cu începere

de la 23 mai 2002 până în prezent.

Dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului aflat în executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni

închisoare, conform mandatului de executare nr. 138 din 14 mai 2002 emis de

Tribunalul Sibiu, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 ianuarie 2003.