ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5356/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47 din 14

noiembrie 2003, Curtea de Apel Constanța l-a condamnat pe inculpatul S.V. la 3

ani închisoare, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178

alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. și la 4 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani

închisoare, iar în baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 6

ani. În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 instanța a constatat că pedepsele

aplicate sunt grațiate.

Prin aceeași sentință, inculpatul a

fost obligat să plătească, în solidar cu societatea de asigurare SC I.R.I.C. SA

suma de 12.933.000 lei Spitalului clinic județean Constanța, cu titlu de

cheltuieli de spitalizare a părții vătămate S.I. și suma de 60.000.000 lei

părții civile M.T., reprezentând echivalentul cheltuielilor efectuate cu

înmormântarea victimelor R.T. și A.V. De asemenea, inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile M.T. daune morale în sumă de 100.000.000 lei și

3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de judecată a reținut în fapt, că, în noaptea de 2 noiembrie 2001,

inculpatul S.V. conducea autoturismul proprietate personală pe DN. 3, între

localitățile Ostrov - Lipnița. În autovehicul, pe bancheta din spate se aflau

S.I., A.V. și R.T. La un moment dat, datorită oboselii și a consumului de

alcool, precum și a vitezei neadecvate la condițiile de circulație pe timp de

noapte, inculpatul a pierdut controlul asupra volanului, a acroșat cu partea

laterală din față parapetul metalic al șoselei, după care s-a deplasat pe

contrasens, a ieșit din carosabil și a răsturnat autovehiculul care s-a oprit

după ce s-a izbit puternic de un copac. În urma accidentului au decedat pe loc

R.T. și A.V., iar S.I. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a avut nevoie

de îngrijiri medicale timp de 3 luni.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, partea

responsabilă civilmente SC I.R.I.C. SA și inculpatul S.V.

În recursul parchetului, sentința

instanței a fost criticată pentru următoarele motive:

- instanța a aplicat inculpatului

S.V. pedepse mai mari decât minimul special prevăzut de art. 178 alin. (2) C.

pen. și, respectiv, art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., deși a reținut în

favoarea inculpatului circumstanțe atenuante;

- s-a dispus obligarea nejustificată

a inculpatului și a părții responsabile civilmente SC I.R.I.C. SA la plata

cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate S.I., în condițiile în care,

partea responsabilă civilmente a făcut dovada că a achitat valoarea acestor

cheltuieli în cursul procesului;

- s-a omis să se dispună obligarea

inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul S.V. a cerut casarea

hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, susținând că accidentul s-a produs în

condițiile unui caz fortuit, constând în lovirea imprevizibilă de un corp dur a

basculei dreapta față a autoturismului, cu consecința pierderii stabilității

direcției de mers. Dat fiind că instanța a înlăturat concluziile expertizei

prin care s-a stabilit existența avariei, este necesară trimiterea cauzei la

instanța de apel pentru efectuarea unei noi expertize în același scop.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reducerea pedepsei și a despăgubirilor civile.

Partea responsabilă civilmente SC

I.R.I.C. SA a susținut în motivarea recursului declarat că a fost citată greșit

în această calitate, în loc să fie introdusă în cauză, în calitate, în loc să

fie introdusă în cauză în calitate doar de asigurător, așa cum prevede Legea

nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, iar pe de altă

parte, a fost obligată greșit la despăgubiri și la daune morale, în solidar cu

inculpatul, în baza art. 1000 C. civ. și a cerut în consecință, să se dispună

rejudecarea cauzei.

Recursurile sunt fondate, în sensul

celor ce se vor arăta în continuare.

Prima instanță a reținut vinovăția

inculpatului în producerea accidentului de circulație, cu consecințele arătate,

pe baza declarațiilor acestuia și ale martorilor, din care rezultă că

inculpatul s-a aflat la volan sub influența alcoolului, având o îmbibație

alcoolică în sânge cuprinsă între 0,70 și 1,20 gr %o și într-o stare de

oboseală accentuată, după o zi de lucru și câteva ore petrecute la discotecă

împreună cu persoanele aflate în mașină. În aceste condiții, inculpatul nu a

mai fost capabil să adapteze viteza de deplasare a autoturismului la condițiile

de drum și să aibă un control eficient asupra volanului.

Instanța a înlăturat apărarea inculpatului

care a susținut că accidentul a avut loc ca urmare a unei defecțiuni

imprevizibile produsă înaintea accidentului, care a dereglat sistemul de

direcție al autovehiculului, considerând neconcludente constatările făcute de

expertiza tehnică în acest sens.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

având în vedere această apărare formulată de inculpat, cât și faptul că

expertiza efectuată de expertul tehnic C.G. nu este suficient de concludentă,

constată că se impune admiterea recursului inculpatului, casarea hotărârii

atacate și rejudecarea cauzei de către prima instanță, pentru a se efectua o

nouă expertiză care să stabilească cu certitudine dacă accidentul s-a produs

dintr-o cauză tehnică, în ce mod și în care moment a apărut acea cauză tehnică

în raport cu momentul accidentului; dacă defecțiunea invocată de inculpatul

recurent nu s-a produs în cursul impactului autovehiculului cu parapetul

metalic de pe marginea șoselei sau prin lovirea ulterioară a autovehiculului de

copacul din afara carosabilului sau de alte corpuri dure din zonă.

În examinarea recursului

parchetului, Curtea constată că, într-adevăr, deși s-au luat în considerare

dispozițiile art. 74 și art. 76 lit. d) și e) C. pen., instanța a stabilit

pentru infracțiunea de ucidere din culpă o pedeapsă mai mare decât minimul

special prevăzut de textul de lege care incriminează fapta comisă. Pe de altă

parte, Curtea observă că între considerentele și dispozitivul sentinței, există

o vădită contradicție, în sensul că, în considerente se afirmă că urmează să se

aplice inculpatului o pedeapsă de un an închisoare, pentru infracțiunea de

ucidere din culpă, iar prin dispozitiv, se stabilește pentru infracțiunea

menționată o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Urmează, în consecință, să se admită

și recursul parchetului, iar cu ocazia rejudecării, instanța să stabilească în

mod corect pedeapsa ce se aplică inculpatului, ținând seama de criteriile de

individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. și de dispozițiile

art. 76 C. pen., în cazul în care apreciază că este cazul să rețină în favoarea

inculpatului circumstanțe atenuante. Cu ocazia rejudecării se vor avea, de

asemenea, în vedere, împrejurările invocate în recursul parchetului în ce

privește soluționarea laturii civile.

Referitor la recursul SC I.R.I.C. SA

se constată că instanța a reținut corect calitatea acesteia de parte

responsabilă civilmente, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (3) C.

proc. pen.

Instanța a reținut însă greșit că

repararea pagubei produsă de inculpat se bazează pe dispozițiile Codului civil

(cu consecința reținerii solidarității) în condițiile în care răspunderea

asigurătorului nu are caracterul unei răspunderi civile delictuale, ci se

întemeiază pe contractul de asigurare încheiat cu inculpatul.

Se impune, în consecință, admiterea

și a recursului declarat de partea responsabilă civilmente, urmând ca la

rejudecarea cauzei, instanța să procedeze la stabilirea obligațiilor acesteia

pe baza contractului de asigurare, în condițiile prevăzute de Legea nr.

136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, partea responsabilă civilmente

asigurător SC I.R.I.C. SA București și inculpatul S.V. împotriva sentinței

penale nr. 47/ P din 14 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Casează sentința atacată și trimite

cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 20

octombrie 2004.