ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2255/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 47 din 14 noiembrie 2003, Curtea de Apel Constanța a condamnat pe inculpatul S.V., la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., și la 4 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen., pe un termen de încercare de 6 ani. Totodată, s-a constatat că pedepsele sunt grațiate potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002. Inculpatul a fost obligat la daune morale despăgubiri civile și cheltuieli de spitalizare, potrivit dispozitivului sentinței sus-menționate.

S-au reținut, în esență, următoarele: În noaptea de 2 noiembrie 2001, inculpatul S.V. conducea autoturismul proprietate personală pe DN 3, între localitățile Ostrov – Lipnița. În autovehicol, pe bancheta din spate, se aflau S.I., A.V. și R.T. La un moment dat, din cauza oboselii și consumului de alcool, precum și a vitezei neadecvate la condițiile de circulație pe timp de noapte, inculpatul a pierdut controlul asupra volanului, a acroșat cu partea laterală, din față, parapetul metalic al șoselei, după care s-a deplasat pe contrasens, a ieșit din carosabil și a răsturnat autovehicolul, care s-a oprit, după ce s-a izbit puternic de un copac. În urma accidentului, au decedat pe loc R.T. și A.V., iar S.I.

a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 3 luni. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 5356 din 20 octombrie 2004, admițând recursurile parchetului, inculpatului și părții responsabile civilmente, a casat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Constanța, pentru a se efectua o nouă expertiză, care să stabilească, cu certitudine, dacă accidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice, așa cum a susținut inculpatul, apărare neverificată de către instanță.

Cu ocazia rejudecării, s-a efectuat o nouă expertiză tehnică, iar prin sentința penală nr. 43/ P din 13 iulie 2005, Curtea de Apel Constanța a condamnat pe inculpatul S.V., la un an și 10 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), raportat la art. 76 lit. d) C. pen., și la 4 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), raportat la art. 76 lit. e) C. pen. În baza art. 33 alin. (1) lit. b) – art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și 10 luni închisoare.

În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 10 luni, timp în care inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., și va respecta obligațiile prevăzute de art. 86 3 alin. (3) lit. a), e) și f) C. pen. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-au constatat grațiate pedepsele aplicate de un an și 10 luni și 4 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 14 și art. 17 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., art. 44 și art. 49 din Legea nr. 136/1995, a obligat pe inculpat, în solidar cu I.R.I.C.

SA București, în calitate de asigurator de răspundere civilă, la plata sumei de 6.000 RON, despăgubiri materiale, cu indicele de inflație la data achitării, către partea civilă M.T. Totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON, daune morale, către partea civilă M.T. S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părții civile Spitalul Clinic județean Constanța. Reținând aceeași stare de fapt, instanța a analizat suplimentar constatările și concluziile expertizei tehnice efectuate, iar apoi, a înlăturat apărarea inculpatului, care a invocat incidența în cauză a cazului fortuit. Astfel, în considerente, instanța, preluând din raportul de expertiză tehnică, a motivat că „defecțiunea constatată, respectiv deformarea basculei inferioare, s-a datorat impactului violent cu un obstacol aflat accidental pe carosabil care a provocat deformarea puternică a basculei inferioare și, implicit, a unghiurilor de direcție.

Pierderea controlului direcției autoturismului s-a datorat exclusiv modificării geometriei roților directoare, ca urmare a deformării basculei inferioare dreapta față. Forța perturbatoare a apărut în momentul impactului cu obstacolul aflat pe carosabil. Cauza accidentului s-a datorat modificării geometriei direcției și a imposibilității controlului deplasării, determinată de impactul violent și imprevizibil cu obstacole de pe carosabil. Examinând apoi declarațiile inculpatului și ale martorilor G.S. și S.I., instanța a motivat că, din datele cauzei „nu rezultă că existența unui obiect pe carosabil ar fi putut constitui o împrejurare imprevizibilă” și că, deci, inculpatul are culpă, pentru că nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, el putând și trebuind să prevadă „posibilitatea existenței pe șosea a unor obiecte, dată fiind zona în care circula”.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., arătând că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, cazul fortuit, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei sub minimul special, prin reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare și aplicarea art. 81 C. pen. Totodată, a solicitat înlăturarea obligării la plata daunelor morale și materiale, întrucât instanța de fond nu a stabilit caracterul cert și întinderea acestora. Recursul inculpatului este fondat. În urma analizei întregului material probator existent în cauză, se constată că instanța a înlăturat apărarea inculpatului referitoare la incidența cazului fortuit, fără să aibă în vedere răspunsurile și explicațiile Biroului de Expertize, prin raportul de la dosarul cauzei.

Astfel, privitor la posibilitatea inculpatului de a sesiza obstacolul și de a-l ocoli, experții au precizat că această imposibilitate a fost constatată încă din faza de cercetare penală, la prima expertiză tehnică efectuată, care, în „cap. II pct. 4 lit. b) pag. 7 a arătat că obstacolul nu putea fi detectat în condițiile de deplasare pe timp de noapte și la lumina farurilor”. În același raport, experții au arătat că această imposibilitate au constatat-o și ei personal, adăugând că „un obiect de culoare închisă, aflat pe carosabil, poate fi perceput și evitat de conducătorul auto numai în condițiile în care viteza de deplasare este mai mică de 30 km/h, limită care nu se impune în condițiile respectării regulilor de circulație (constatare din buletinul informativ „Expertiza tehnică” nr. 20, pag.

9, editat de Corpul Experților tehnici din România). Or, aceste date și elemente de ordin științific nu au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea hotărârii atacate. Aceste date și elemente examinate în raport de împrejurările concrete în care a avut loc accidentul, trebuiau să determine constatarea imposibilității de prevedere de către inculpat a obiectului respectiv, aflat accidental pe calea de rulare a unui drum național, destinat desfășurării normale și nepericuloase a circulației rutiere. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatului să fie admis, să fie casată sentința atacată numai privitor la latura penală și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., reținându-se incidența cazului fortuit, inculpatul să fie achitat, pentru cele două infracțiuni. Restul dispozițiilor sentinței atacate vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat S.V. împotriva sentinței penale nr. 43/ P din 13 iulie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția penală. Casează sentința penală atacată numai cu privire la latura penală și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., și de art. 184 alin. (2) și (4), cu aplicarea art. 74 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 76 lit. e) C. pen. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2006.