ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2255/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47 din 14

noiembrie 2003, Curtea de Apel Constanța a condamnat pe inculpatul S.V., la 3

ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., și la 4 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74

– art. 76 C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani

închisoare, în condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen., pe un

termen de încercare de 6 ani.

Totodată, s-a constatat că pedepsele

sunt grațiate potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Inculpatul a fost obligat la daune

morale despăgubiri civile și cheltuieli de spitalizare, potrivit dispozitivului

sentinței sus-menționate.

S-au reținut, în esență,

următoarele:

În noaptea de 2 noiembrie 2001,

inculpatul S.V. conducea autoturismul proprietate personală pe DN 3, între

localitățile Ostrov – Lipnița. În autovehicol, pe bancheta din spate, se aflau

S.I., A.V. și R.T. La un moment dat, din cauza oboselii și consumului de

alcool, precum și a vitezei neadecvate la condițiile de circulație pe timp de

noapte, inculpatul a pierdut controlul asupra volanului, a acroșat cu partea

laterală, din față, parapetul metalic al șoselei, după care s-a deplasat pe contrasens,

a ieșit din carosabil și a răsturnat autovehicolul, care s-a oprit, după ce s-a

izbit puternic de un copac.

În urma accidentului, au decedat pe

loc R.T. și A.V., iar S.I. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a avut

nevoie de îngrijiri medicale timp de 3 luni.

Ulterior, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin decizia nr. 5356 din 20 octombrie 2004, admițând

recursurile parchetului, inculpatului și părții responsabile civilmente, a

casat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Constanța,

pentru a se efectua o nouă expertiză, care să stabilească, cu certitudine, dacă

accidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice, așa cum a susținut

inculpatul, apărare neverificată de către instanță.

Cu ocazia rejudecării, s-a efectuat

o nouă expertiză tehnică, iar prin sentința penală nr. 43/ P din 13 iulie 2005,

Curtea de Apel Constanța a condamnat pe inculpatul S.V., la un an și 10 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 alin. (1), raportat la art. 76 lit. d) C. pen., și la 4

luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C.

pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), raportat la art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. b) – art.

34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și 10 luni închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui

termen de încercare de 3 ani și 10 luni, timp în care inculpatul se va supune

măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a) – d)

C. pen., și va respecta obligațiile prevăzute de art. 86

3

alin. (3) lit.

a), e) și f) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002,

s-au constatat grațiate pedepsele aplicate de un an și 10 luni și 4 luni.

S-a atras atenția inculpatului

asupra nerespectării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 14 și art. 17 C. proc. pen.,

raportat la art. 998 C. civ., art. 44 și art. 49 din Legea nr. 136/1995, a obligat

pe inculpat, în solidar cu I.R.I.C. SA București, în calitate de asigurator de

răspundere civilă, la plata sumei de 6.000 RON, despăgubiri materiale, cu

indicele de inflație la data achitării, către partea civilă M.T.

Totodată, a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 10.000 RON, daune morale, către partea civilă M.T.

S-a constatat acoperit prejudiciul

cauzat părții civile Spitalul Clinic județean Constanța.

Reținând aceeași stare de fapt,

instanța a analizat suplimentar constatările și concluziile expertizei tehnice

efectuate, iar apoi, a înlăturat apărarea inculpatului, care a invocat

incidența în cauză a cazului fortuit.

Astfel, în considerente, instanța,

preluând din raportul de expertiză tehnică, a motivat că „defecțiunea

constatată, respectiv deformarea basculei inferioare, s-a datorat impactului

violent cu un obstacol aflat accidental pe carosabil care a provocat deformarea

puternică a basculei inferioare și, implicit, a unghiurilor de direcție.

Pierderea controlului direcției

autoturismului s-a datorat exclusiv modificării geometriei roților directoare,

ca urmare a deformării basculei inferioare dreapta față.

Forța perturbatoare a apărut în

momentul impactului cu obstacolul aflat pe carosabil. Cauza accidentului s-a

datorat modificării geometriei direcției și a imposibilității controlului

deplasării, determinată de impactul violent și imprevizibil cu obstacole de pe

carosabil.

Examinând apoi declarațiile

inculpatului și ale martorilor G.S. și S.I., instanța a motivat că, din datele

cauzei „nu rezultă că existența unui obiect pe carosabil ar fi putut constitui

o împrejurare imprevizibilă” și că, deci, inculpatul are culpă, pentru că nu a

adaptat viteza la condițiile de trafic, el putând și trebuind să prevadă

„posibilitatea existenței pe șosea a unor obiecte, dată fiind zona în care

circula”.

Împotriva acestei sentințe,

inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., arătând că

există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, cazul fortuit, iar, în

subsidiar, reducerea pedepsei sub minimul special, prin reținerea unor

circumstanțe atenuante judiciare și aplicarea art. 81 C. pen. Totodată, a

solicitat înlăturarea obligării la plata daunelor morale și materiale, întrucât

instanța de fond nu a stabilit caracterul cert și întinderea acestora.

Recursul inculpatului este fondat.

În urma analizei întregului material

probator existent în cauză, se constată că instanța a înlăturat apărarea

inculpatului referitoare la incidența cazului fortuit, fără să aibă în vedere

răspunsurile și explicațiile Biroului de Expertize, prin raportul de la dosarul

cauzei.

Astfel, privitor la posibilitatea

inculpatului de a sesiza obstacolul și de a-l ocoli, experții au precizat că

această imposibilitate a fost constatată încă din faza de cercetare penală, la

prima expertiză tehnică efectuată, care, în „cap. II pct. 4 lit. b) pag. 7 a

arătat că obstacolul nu putea fi detectat în condițiile de deplasare pe timp de

noapte și la lumina farurilor”.

În același raport, experții au

arătat că această imposibilitate au constatat-o și ei personal, adăugând că „un

obiect de culoare închisă, aflat pe carosabil, poate fi perceput și evitat de

conducătorul auto numai în condițiile în care viteza de deplasare este mai mică

de 30 km/h, limită care nu se impune în condițiile respectării regulilor de

circulație (constatare din buletinul informativ „Expertiza tehnică” nr. 20,

pag. 9, editat de Corpul Experților tehnici din România).

Or, aceste date și elemente de ordin

științific nu au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea

hotărârii atacate.

Aceste date și elemente examinate în

raport de împrejurările concrete în care a avut loc accidentul, trebuiau să

determine constatarea imposibilității de prevedere de către inculpat a

obiectului respectiv, aflat accidental pe calea de rulare a unui drum național,

destinat desfășurării normale și nepericuloase a circulației rutiere.

Pentru aceste considerente, urmează

ca recursul inculpatului să fie admis, să fie casată sentința atacată numai

privitor la latura penală și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. e) C. proc. pen., reținându-se incidența cazului fortuit,

inculpatul să fie achitat, pentru cele două infracțiuni.

Restul dispozițiilor sentinței

atacate vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurentul inculpat S.V. împotriva sentinței penale nr. 43/ P din 13 iulie 2005

a Curții de Apel Constanța, secția penală.

Casează sentința penală atacată

numai cu privire la latura penală și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 74 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., și

de art. 184 alin. (2) și (4), cu aplicarea art. 74 alin. (1) C. pen., cu

referire la art. 76 lit. e) C. pen.

Menține restul dispozițiilor

sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

aprilie 2006.