ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 318/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 316 din 8 iulie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul M.I. la 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. Pe latură civilă, conform art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată A.I. nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 26 februarie 2002, A.R., persoană fără adăpost și trăind din mila publică, aciuit prin zona comunei Hulubești din județul Dâmbovița, a participat la o înmormântare, aici el cunoscându-l pe M.I., la care, seara, s-a dus pentru a dormi.

Între cei doi, fără un motiv determinat, intervenind o ceartă, inculpatul, utilizând un topor și un cuțit, l-a lovit pe A.R. peste tot corpul, l-a doborât la pământ și după ce a constatat că decedase, a continuat să-l lovească, după care i-a târât trupul într-o magazie. Aici, a secționat cadavrul și a îngropat diferite segmente fie în curtea casei lui, fie pe un teren viran din apropiere sau chiar în interiorul locuinței. Astfel, cercetarea zonelor amintite a evidențiat existența, într-un loc viran, a unui braț, într-o groapă din curtea casei inculpatului, a trunchiului și capului, a unei părți din piciorul drept și, în interiorul locuinței, între un perete și sobă, a părții inferioare a piciorului stâng.

Mare parte din fragmentele menționate aveau urme de rosături făcute de câini și de alte animale. Actele medico-legale de expertizare a fragmentelor de corp uman, au evidențiat existența mai multor lovituri în zone vitale, respectiv cap, față, membre, torace, au lezat inima și plămânii. Raportul medico-legal de autopsie a înscris că plăgile tăiate-înțepate, unele penetrante în zona cordului, s-au produs prin lovirea cu un corp tăietor-înțepător de genul cuțitului, iar că modalitatea de aplicare, din față laterala stânga-dreapta, spate, ele fiind în legătură directă și necondiționată cu decesul victimei. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat în această cale de atac fiind netemeinicia pedepsei aplicată, considerată a fi fost individualizată prin neluarea în considerare a sincerității și regretului manifestat de el încă din faza urmăririi penale.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 473 din 29 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Nemulțumit și de hotărârea pronunțată de instanța de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat, fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În altă ordine de idei, art. 52 din același cod prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Ca atare, privind pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului, se reține că instanța, orientându-se spre acest cuantum, aflat între minimul și maximul prevăzut de lege, a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta, prin modul de comitere, denotând o periculozitate deosebită, împrejurările în care a fost săvârșită, respectiv prin lovirea victimei de mai multe ori cu cuțitul și cu toporul, de asemenea, prin secționarea cadavrului pentru a se ascunde rezultatul faptei, dar și persoana inculpatului, cooperant pe parcursul desfășurării procesului penal.

Executarea pedepsei în regim de privare de libertate corespunde și scopului ei, astfel cum prevede art. 52 C. pen. În baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat nefiind fondat, va fi respins. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I., împotriva deciziei penale nr. 473 din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 1 martie 2003, la 20 ianuarie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2004.