ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 318/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 316 din 8

iulie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul M.I. la 15 ani

închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de

omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Pe latură civilă, conform art. 14 și

art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată A.I. nu s-a constituit

parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 26 februarie 2002, A.R.,

persoană fără adăpost și trăind din mila publică, aciuit prin zona comunei

Hulubești din județul Dâmbovița, a participat la o înmormântare, aici el

cunoscându-l pe M.I., la care, seara, s-a dus pentru a dormi.

Între cei doi, fără un motiv

determinat, intervenind o ceartă, inculpatul, utilizând un topor și un cuțit,

l-a lovit pe A.R. peste tot corpul, l-a doborât la pământ și după ce a

constatat că decedase, a continuat să-l lovească, după care i-a târât trupul

într-o magazie. Aici, a secționat cadavrul și a îngropat diferite segmente fie

în curtea casei lui, fie pe un teren viran din apropiere sau chiar în

interiorul locuinței.

Astfel, cercetarea zonelor amintite

a evidențiat existența, într-un loc viran, a unui braț, într-o groapă din

curtea casei inculpatului, a trunchiului și capului, a unei părți din piciorul

drept și, în interiorul locuinței, între un perete și sobă, a părții inferioare

a piciorului stâng.

Mare parte din fragmentele

menționate aveau urme de rosături făcute de câini și de alte animale.

Actele medico-legale de expertizare

a fragmentelor de corp uman, au evidențiat existența mai multor lovituri în

zone vitale, respectiv cap, față, membre, torace, au lezat inima și plămânii.

Raportul medico-legal de autopsie a

înscris că plăgile tăiate-înțepate, unele penetrante în zona cordului, s-au

produs prin lovirea cu un corp tăietor-înțepător de genul cuțitului, iar că

modalitatea de aplicare, din față laterala stânga-dreapta, spate, ele fiind în

legătură directă și necondiționată cu decesul victimei.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivul invocat în această cale de atac fiind netemeinicia

pedepsei aplicată, considerată a fi fost individualizată prin neluarea în

considerare a sincerității și regretului manifestat de el încă din faza

urmăririi penale.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 473 din 29 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

Nemulțumit și de hotărârea

pronunțată de instanța de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat

recurs, cazul de casare invocat, fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată, în

raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În altă ordine de idei, art. 52 din

același cod prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Ca atare, privind pedeapsa de 15 ani

închisoare aplicată inculpatului, se reține că instanța, orientându-se spre

acest cuantum, aflat între minimul și maximul prevăzut de lege, a considerat

pericolul social grav al faptei, aceasta, prin modul de comitere, denotând o

periculozitate deosebită, împrejurările în care a fost săvârșită, respectiv

prin lovirea victimei de mai multe ori cu cuțitul și cu toporul, de asemenea,

prin secționarea cadavrului pentru a se ascunde rezultatul faptei, dar și

persoana inculpatului, cooperant pe parcursul desfășurării procesului penal.

Executarea pedepsei în regim de

privare de libertate corespunde și scopului ei, astfel cum prevede art. 52 C.

pen.

În baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat nefiind fondat, va

fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.I., împotriva deciziei penale nr. 473 din 29 octombrie

2003 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 1 martie 2003, la 20 ianuarie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 ianuarie 2004.