ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3674/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 547 din 6 iunie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., a achitat pe inculpatul V.S.I., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și conform art. 91 din același cod, a aplicat acestuia o amendă administrativă de 10.000.000 lei. A constatat că inculpatul a fost arestat de la 15 aprilie 2003, la zi, și în baza art. 350 alin. (2) C. pen., a dispus punerea deîndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că inculpatul, la data de 15 aprilie 2003, a deposedat-o prin violență pe partea vătămată D.S.

de un telefon mobil în valoare de aproximativ 3.000.000 lei. La scurt timp după comiterea faptei, inculpatul a fost imobilizat de organele de poliție și cu ocazia percheziției corporale efectuate, asupra sa s-a găsit bunul sustras, care a fost restituit părții vătămate. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 565 din 24 septembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, motivând că la aplicarea art. 18 1 C. pen., prima instanță a apreciat în mod corect toate circumstanțele, respectiv împrejurările în care s-a săvârșit fapta și în special circumstanțele legate de persoana inculpatului, care este un element tânăr, în vârstă de 18 ani, elev în clasa a XII, cu o bună conduită anterioară, caracterizat de diriginta sa ca fiind un elev cuminte, care nu a creat probleme.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, susținând că fapta comisă de inculpat, prin modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, așa încât, dispozițiile art. 18 1 C. pen., au fost greșit aplicate în cauză. Recursul declarat de procurorul este întemeiat, motivul de casare fiind cel prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. Potrivit art. 18 1 alin. (1) C. pen., „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”.

Prin alin. (2) al aceluiași articol de lege, se mai prevede că, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Or, fapta inculpatului care în timp ce se afla în stația R.A.T.B. Piața Romană a profitat de neatenția părții vătămate D.S. și, prin exercitarea de acțiuni repetate de smulgere, a sustras de la gâtul acesteia un telefon mobil, cu scopul declarat, dar nedovedit, de a plăti o „taxă de protecție” unor colegi din școala unde era elev, nu poate fi considerată prin modul în care a fost săvârșită și conținutul ei concret, că este în mod vădit lipsită de importanță.

Numai lipsa antecedentelor penale și faptul că elev fiind a avut o comportare anterioară bună, singurele date pozitive dintre criteriile de apreciere reținute de instanțe în favoarea inculpatului, nu sunt de natură să ducă la concluzia lipsei de pericol social a faptei săvârșite, aceste aspecte constituind însă circumstanțe atenuante, în sensul prevăzut de art. 74 C. pen., urmând a fi considerate cu ocazia individualizării pedepsei. În consecință, recursul declarat de procuror este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare, reținându-se în favoarea sa și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 din același cod.

Totodată, se va face și aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. Din pedeapsă se va computa timpul arestării preventive de la 15 aprilie la 6 iunie 2003 și se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 565/ A din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul V.S.I. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 547 din 3 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală și în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., condamnă pe inculpatul V.S.I. la un an închisoare. Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Compută din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 15 aprilie 2003 la 6 iunie 2003. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2004.