ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3674/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 547 din 6

iunie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) și art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., a achitat pe inculpatul

V.S.I.,

pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c)

C. pen. și conform art. 91 din același cod, a aplicat acestuia o amendă

administrativă de 10.000.000 lei.

A constatat că inculpatul a fost

arestat de la 15 aprilie 2003, la zi, și în baza art. 350 alin. (2) C. pen., a

dispus punerea deîndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în

altă cauză.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că inculpatul, la data de 15 aprilie 2003, a deposedat-o

prin violență pe partea vătămată D.S. de un telefon mobil în valoare de

aproximativ 3.000.000 lei.

La scurt timp după comiterea faptei,

inculpatul a fost imobilizat de organele de poliție și cu ocazia percheziției

corporale efectuate, asupra sa s-a găsit bunul sustras, care a fost restituit

părții vătămate.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 565 din 24 septembrie 2003, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, motivând că la

aplicarea art. 18

1

C. pen., prima instanță a apreciat în mod corect

toate circumstanțele, respectiv împrejurările în care s-a săvârșit fapta și în

special circumstanțele legate de persoana inculpatului, care este un element

tânăr, în vârstă de 18 ani, elev în clasa a XII, cu o bună conduită anterioară,

caracterizat de diriginta sa ca fiind un elev cuminte, care nu a creat

probleme.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, susținând că fapta

comisă de inculpat, prin modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și

urmarea produsă, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, așa

încât, dispozițiile art. 18

1

C. pen., au fost greșit aplicate în

cauză.

Recursul declarat de procurorul este

întemeiat, motivul de casare fiind cel prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

1

C. proc. pen.

Potrivit art. 18

1

alin.

(1) C. pen., „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă

prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin

conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni”.

Prin alin. (2) al aceluiași articol

de lege, se mai prevede că, la stabilirea în concret a gradului de pericol

social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul

urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau

care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Or, fapta inculpatului care în timp

ce se afla în stația R.A.T.B. Piața Romană a profitat de neatenția părții

vătămate D.S. și, prin exercitarea de acțiuni repetate de smulgere, a sustras

de la gâtul acesteia un telefon mobil, cu scopul declarat, dar nedovedit, de a

plăti o „taxă de protecție” unor colegi din școala unde era elev, nu poate fi

considerată prin modul în care a fost săvârșită și conținutul ei concret, că

este în mod vădit lipsită de importanță.

Numai lipsa antecedentelor penale și

faptul că elev fiind a avut o comportare anterioară bună, singurele date

pozitive dintre criteriile de apreciere reținute de instanțe în favoarea

inculpatului, nu sunt de natură să ducă la concluzia lipsei de pericol social a

faptei săvârșite, aceste aspecte constituind însă circumstanțe atenuante, în

sensul prevăzut de art. 74 C. pen., urmând a fi considerate cu ocazia

individualizării pedepsei.

În consecință, recursul declarat de procuror este

întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate

și a condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an

închisoare, reținându-se în favoarea sa și circumstanțele atenuante prevăzute

de art. 74 din același cod.

Totodată, se va face și aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

Din pedeapsă se va computa timpul

arestării preventive de la 15 aprilie la 6 iunie 2003 și se vor menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 565/ A

din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul V.S.I.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 547 din 3 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a

penală și în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 –

art. 76 C. pen., condamnă pe inculpatul V.S.I. la un an închisoare.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Compută din pedeapsa aplicată,

durata arestării preventive de la 15 aprilie 2003 la 6 iunie 2003.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iulie 2004.