ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1110/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 874 din 30

septembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat

inculpatul P.M.A. la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

și art. 109 C. pen.

S-au aplicat art. 71 și art. 64 C.

pen.

Pe latură civilă, în temeiul art. 14

raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu

partea responsabilă civilmente T.M., la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de

despăgubiri civile către partea civilă I.E.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului

de la 28 aprilie 2002 la zi.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt.

În ziua de 27 aprilie 2002

inculpatul întâlnindu-se cu partea vătămată I.E., pe care o cunoștea din

vedere, locuind în același cartier, l-a întrebat dacă dorește să cumpere un

telefon mobil marca Nokia 3310.

După ce s-au înțeles ca prețul de

vânzare a telefonului să fie 1.000.000 lei, inculpatul a propus părții vătămate

să meargă împreună la persoana care deținea telefonul său lăsat garanție pentru

un împrumut în sumă de 500.000 lei. Partea vătămată a acceptat să meargă cu

inculpatul în strada I.A., respectiv în interiorul unui imobil, unde acesta

susținea că locuiește persoana care deține telefonul mobil.

Pe drum partea vătămată s-a întâlnit

cu martorul R.N. pe care l-a rugat să-l însoțească relatându-i faptul că

dorește să cumpere un telefon mobil de la inculpat.

Ajunși în incinta blocului indicat,

inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i arate dacă deține banii necesari

cumpărării telefonului, fapt care a determinat-o pe aceasta să scoată din

buzunar trei bacnote de câte 100.000 lei, timp în care inculpatul i le-a smuls

din mână și a fugit.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza declarațiilor părții vătămate, a

martorului R.N., cât și a declarației de recunoaștere a inculpatului.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei, considerată ca fiind prea aspră în raport de

valoarea modică a prejudiciului și circumstanțele sale personale favorabile,

solicitând reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub limita

minimă prevăzută de lege.

Prin decizia penală nr. 715 din 4

noiembrie 2002, Curtea de Apel București secția a II-a penală, a admis apelul

inculpatului, a desființat în parte sentința și pe fond a făcut aplicarea art.

74 și art. 76 lit. d) C. pen., reducând pedeapsa aplicată acestuia de la 2 ani

și 6 luni la un an și 6 luni închisoare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care invocând

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut

că pedeapsa aplicată inculpatului a fost în mod nejustificat coborâtă sub

minimul legal, că greșit s-au recunoscut circumstanțele atenuante și s-a

solicitat înlăturarea acestora și majorarea pedepsei prin admiterea recursului

și casarea hotărârii atacate.

Recursul declarat este neîntemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama între

altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Potrivit art. 74 C. pen., pot fi

considerate circumstanțe atenuante conduita bună a infractorului înainte de

săvârșirea infracțiunii precum și atitudinea sa după comiterea faptei rezultând

din prezentarea în fața autorităților și comportarea sinceră în cursul

procesului.

Or, din examinarea actelor dosarului

se constată că instanța, evaluând corect datele pozitive ce caracterizează

persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și vârsta deosebit

de tânără, comportarea anterioară general bună în familie și societate,

recunoașterea și regretul manifestat pentru fapta săvârșită, a considerat că se

impune angajarea unei răspunderi penale atenuante a făptuitorului.

Prin urmare, pedeapsa de un an și 6

luni închisoare aplicată inculpatului P.M.A., în baza art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 99 din același cod, prin reținerea incidenței

circumstanțelor atenuante personale, a fost stabilită cu respectarea

criteriilor prevăzute de textele de lege evocate.

Totodată, se mai constată că această

pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

În consecință, pedeapsa fiind corect

individualizată nu se justifică înlăturarea circumstanțelor atenuante și a

efectelor acestora, astfel cum s-a solicitat în recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București.

Întrucât motivul de casare invocat

este neîntemeiat, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București.

Se va deduce din pedeapsa aplicată,

timpul arestării preventive a inculpatului de la 28 aprilie 2002 la 5 martie

2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr. 715/A din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, privind pe inculpatul P.M.A.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 28 aprilie 2002 la 5 martie 2003.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

5 martie 2003.