ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2246/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta U.M. Constanța a acționat în judecată pe

pârâta SC P.C. SA Târgu Mureș și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei

de 10.161 dolari S.U.A. cu titlu de contravaloare reperații chiuloasă, taxe

percepute în portul Istambul și cheltuieli de staționare în port a navei, proprietatea

pârâtei, timp de 3 zile.

Prin sentința nr. 49/MF din 27 februarie 2001,

Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe

pârâtă la plata sumelor de 3.750 dolari S.U.A., reprezentând reparații, 3.411 dolari

S.U.A. taxe percepute în portul Istambul și 2.513,77 dolari S.U.A. cheltuieli

ocazionate de staționarea navei în același port.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a

reținut că s-a defectat chiulasa navei N., proprietatea pârâtei, în termenul de

garanție de trei luni, iar limitarea răspunderii nu poate fi opusă reclamantei,

întrucât certificatul de garanție este emis de pârâtă, așadar, este un act

unilateral.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

Constanța, secția maritim-fluvială, prin decizia nr. 52/MF din 5 iunie 2001,

reținându-se că, în mod corect, instanța de fond a constatat că, în cauză, sunt

aplicabile dispozițiile art. 969 și 970 C. civ., precum și cele ale art. 1073

și 1082 C. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC P.C.

SA Târgu Mureș a declarat recurs și a solicitat modificarea acestei decizii,

întrucât:

- nu s-a ținut seama de solicitarea pârâtei de a se

dispune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care ar fi fost

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;

- nu a luat în considerare certificatul de garanție a

lucrării efectuate care ar fi clarificat întinderea răspunderii.

În drept, pârâta și-a întemeiat cererea de recurs pe

prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Recursul pârâtei este neîntemeiat.

Analizând motivele recursului pârâtei, raportat la

considerentele hotărârii recurate, aceste critici se privesc a fi nefondate.

În primul său motiv de recurs, pârâta a susținut că,

în mod nejustificat, nu a fost admisă cererea sa privind efectuarea unei

expertize hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Lucrările dosarului infirmă critica de mai sus.

Astfel, în ședința de judecată din 24 ianuarie 2001,

instanța de fond a pus în discuția părților efectuarea unei expertize tehnice,

dar s-a apreciat că această expertiză nu este posibil a se realiza întrucât chiulasa,

care face obiectul pricinii, nu mai există în fapt.

Nici ultimul motiv de recurs nu este de natură a

schimba hotărârea instanței de apel.

Acest motiv s-a constituit și în motiv de apel, care

a fost deja analizat de instanța de apel, ocazie cu care s-a pronunțat, în mod

corect, că limitarea sa de răspundere nu poate fi opusă reclamantei, cât timp

certificatul de garanție emis de pârâtă este un act unilateral, o astfel de

cauză neregăsindu-se și în contractul părților.

În contextul celor ce preced, recursul pârâtei se

privește, ca nefondat, și, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins cu

această mențiune.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

P.C. SA Târgu Mureș, împotriva deciziei nr. 52/FM din 5 iunie 2001 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11 aprilie

2003.