ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1145/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1145/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 339 din 5 iunie 2002 a Judecătoriei Câmpina a fost condamnat inculpatul C.A. la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul după ce permisul de conducere i-a fost anulat. De asemenea, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 701/2001 a Judecătoriei Câmpina, pedeapsă ce a fost grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003. Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 14 iunie 2002, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoutilaj deși permisul categoria C îi fusese reținut din data de 3 mai 2001 și ulterior anulat de către lucrătorii de poliție rutieră.
Fapta a fost descoperită cu ocazia producerii unui accident de circulație în timpul conducerii autoutilajului respectiv. Apelul declarat de inculpat, a fost admis de către Tribunalul Prahova prin decizia nr. 831 din 7 august 2003, sentința atacată casată în parte, redusă pedeapsa de la 2 ani închisoare la un an închisoare, și a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare la cât a fost condamnat prin sentința nr. 701/2001 a Judecătoriei Câmpina, pe care a grațiat-o condiționat potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 modificată prin O.U.G. nr. 18/2003. Împotriva acestor hotărâri, inculpatul a declarat recurs care prin decizia nr. 952 din 1 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești a fost respins.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare pe motiv că instanțele au pronunțat soluții contrare legii, deoarece au dispus grațierea unei pedepse deși inculpatul este recidivist. Recursul este fondat.
Din actele dosarului rezultă că în anul 2001 prin sentința nr. 701 a Judecătoriei Câmpina, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere corespunzător prevăzute de art. 37 alin. (1) și respectiv de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 a cărui executare a fost suspendată pe durata termenului de încercare de 4 ani, care expiră la 2 noiembrie 2005. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 543/2002 nu beneficiază de dispozițiile acestui act de clemență cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și cei care sunt recidiviști prin condamnări anterioare.
Infractor recidivist este persoana care după o primă condamnare săvârșește o nouă infracțiune, în condițiile cerute de lege pentru existența infracțiunii. Așadar, starea de recidivă care determină calitatea de recidivist ia naștere în momentul săvârșirii celei de a doua infracțiuni. Pe de altă parte, exceptarea recidiviștilor de la grațiere vizează pe toți condamnații care au dobândit calitatea de recidiviști până în momentul intrării în vigoare a actului de clemență. În funcție de această calitate și de momentul apariției sale va fi analizată vocația condamnatului la beneficiul actului de clemență pentru toate pedepsele anterioare.
Chiar dacă la data săvârșirii uneia dintre infracțiunile anterioare, condamnatul se afla la prima încălcare a legii, vocația sa la grațiere este apreciată în raport cu condițiile în care se găsește în momentul la care se face aprecierea și care evidențiază evoluția sa ulterioară, pericolul social sporit pe care l-a dobândit persoana în cauză, ca urmare a activității sale infracționale după comiterea primei fapte penale. În concluzie selecția legiuitorului cu privire la persoanele care urmează să beneficieze de clemență, se face la data adoptării respectivului act normativ de clemență în raport cu situația existentă în acel moment, unicul determinant în stabilirea sferei de aplicare a acestuia.
Infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită în interiorul termenului de încercare, astfel încât prima instanță în mod corect a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare și constatând că inculpatul este recidivist să dea eficiență prevederilor legale aplicabile în această situație, art. 37 – art. 39 C. pen. În consecință, prima instanță era obligată să dispună executarea pedepsei anterioare alături de cea de un an închisoare aplicată în prezenta cauză. Ca atare, recursul în anulare urmează să fie admis, hotărârile atacate casate numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 pe care le va înlătura.
Se vor anula mandatele vechi de executare a pedepsei pentru a se emite de către instanța de executare a unuia nou corespunzător prezentei decizii. Urmează, de asemenea, ca din pedeapsa rezultantă să fie computate pedepsele executate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 339 din 5 iunie 2003 a Judecătoriei Câmpina, deciziei nr. 831 din 7 august 2003 a Tribunalului Prahova și deciziei nr. 952 din 1 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul C.A. Casează hotărârile atacate numai cu privire la greșita aplicare a Legii de grațiere nr. 543/2002. Înlătură dispozițiile art. 1 din legea menționată, și dispune ca pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru care s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei să fie executată alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul C.A.
urmând să execute în total 3 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Anulează vechile mandate de executare a pedepselor și dispune emiterea de către instanța de executare a unui nou mandat corespunzător prezentei decizii. Compută din pedeapsa rezultantă pedepsele executate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.