ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2882/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 110 din 26

ianuarie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul C.S. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e)

și i) și alin. (3) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37

lit. a) C. pen.

În temeiul art. 61 alin. (1) C.

pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de

1674 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare

aplicată acestuia prin sentința penală nr. 280 din 3 februarie 1998 a

Judecătoriei sectorului 5 București.

A contopit restul de 1674 zile

închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză și a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 14, raportat la art.

346 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă

exercitată de partea civilă S.C. R.C.S. S.A.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

a dispus confiscarea specială de la inculpat a două șurubelnițe și a patentului

tip electronist, folosite la comiterea infracțiunii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în perioada 17 decembrie 2002 – 4 februarie 2003, inculpatul

C.S. a sustras un număr de 11 amplificatoare semnal TV, precum și

distribuitoarele și mufele de conectare, toate aflate în proprietatea S.C.

R.C.S. S.A., prin forțarea sistemelor de închidere a 11 cutii de distribuție,

montate în imobile aflate pe raza teritorială a sectorului 3 București,

folosindu-se de o șurubelniță și un patent.

Inculpatul a fost surprins de mai

mulți salariați ai părții civile menționate, în data de 4 februarie 2003, în

jurul orei 14,30, în timp ce încerca să deschidă o cutie de distribuție, prin

forțare în modalitatea arătată.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 188/ A din 15 martie 2004, a admis apelul

declarat de inculpatul C.S. împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat

în parte sentința atacată și, în fond, a redus pedeapsa aplicată inculpatului

de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În motivarea acestei decizii,

instanța de control judiciar a apreciat că se impune modificarea pedepsei sub

aspectul cuantumului, având în vedere limitele speciale ale pedepsei prevăzute

de legea penală, gradul de pericol social al faptei, datele care

circumstanțiază persoana inculpatului, cu referire la nivelul mediu de

pregătire, antecedente penale, motivul care l-a determinat să săvârșească

fapta.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, întemeiat pe

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

S-a susținut că fapta, prin

conținutul ei concret și împrejurările în care a fost săvârșită, prezintă un

grad ridicat de pericol social.

Ca atare, aplicarea unei pedepse

orientate spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare nu corespunde

unei juste individualizări a pedepsei, respectiv nu este în măsură a asigura

realizarea rolului preventiv-educativ al acesteia.

În concluzie, procurorul a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond, menținerea

hotărârii primei instanțe.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit

principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală trebuie

înfăptuită diferențiat, în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și de

persoana infractorului.

Din dispozițiile art. 72 C. pen.,

rezultă că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

Părții generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială a aceluiași cod, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de

persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Criteriile de individualizare a

pedepsei, prin raportare la dispozițiile art. 52 C. pen., vizează adecvarea

pedepsei pentru a asigura realizarea funcțiilor de constrângere, exemplaritate

și reeducare.

În cauză, norma incriminatoare

prevede o pedeapsă între 4 și 8 ani închisoare.

Instanța de control judiciar, pentru

motivele expuse, a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 5 ani închisoare.

Această pedeapsă, orientată spre

minimul special al normei incriminatoare, nu este just individualizată, pe de o

parte pentru că nu ține cont de criteriile referitoare la gradul de pericol

social al faptei săvârșite și la persoana infractorului, iar pe de altă parte

prin reținerea unor împrejurări, ca elemente de circumstanțiere a pedepsei

între limitele legale, cărora le-a atribuit eronat semnificația ușurătoare.

Astfel, pericolul social concret al

faptei săvârșite apare ca fiind ridicat, avându-se în vedere forma continuată a

infracțiunii și numărul mare de acte materiale.

Pe de altă parte, primul act

material de sustragere a fost comis la numai 10 luni de la data liberării condiționate,

ceea ce dovedește perseverența infracțională a inculpatului și nerealizarea

scopului educativ al primei pedepse.

Or, dacă aplicarea unei pedepse de

10 ani închisoare nu a fost în măsură a schimba poziția inculpatului față de

ordinea normativă, cu atât mai mult o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut

de norma incriminatoare corespunzătoare unui tratament nejustificat de blând,

în raport de pericolul social concret al faptei și făptuitorului, precum și

bogata activitate infracțională anterioară, ilustrată de condamnări pentru

infracțiuni de furt calificat, perversiuni sexuale și viol, nu este aptă a

realiza funcția educativă a pedepsei și reinserția socială a făptuitorului

menționat.

Pe de altă parte, săvârșirii faptei

datorită lipsei de mijloace materiale în mod greșit i s-a acordat semnificația

de element în circumstanțiere atenuant.

Totodată, nivelul mediu de pregătire

a inculpatului reținut în același sens de către instanța de control judiciar nu

poate avea semnificația dată, cu referire la conștientizarea afectării

raporturilor sociale privitoare la proprietate.

Așadar, pentru motivele arătate,

criticile formulate de procuror privitoare la greșita individualizare a

pedepsei se constată a fi întemeiate, așa încât apelul declarat de inculpat apare

ca fiind greșit admis. Așa fiind, hotărârea atacată este supusă cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat în

recurs.

Împotriva aceleiași decizii a

declarat recurs și inculpatul, fără a-l motiva în scris.

La termenul din 27 mai 2004,

inculpatul, aflat în stare de arest, prezent în instanță, a declarat că retrage

recursul, conform art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen., cu referire la

art. 369 din același cod.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea

va admite recursul declarat de procuror, va casa hotărârea atacată și va

menține hotărârea primei instanțe.

Totodată, constatând retragerea

recursului de către inculpat cu respectarea condițiilor prevăzute de legea

procesuală penală, Curtea va lua act de retragerea recursului și, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul-inculpat, conform

dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

188 din 15 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul C.S.

Casează decizia atacată și menține sentința nr. 110

din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Ia act că inculpatul C.S. și-a

retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 188 din 15 martie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Compută din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive de la data de 15 februarie 2003 la zi.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 mai 2004.