ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2882/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 110 din 26 ianuarie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.S. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) și i) și alin. (3) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 1674 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 280 din 3 februarie 1998 a Judecătoriei sectorului 5 București.

A contopit restul de 1674 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. În temeiul art. 14, raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. R.C.S. S.A. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a două șurubelnițe și a patentului tip electronist, folosite la comiterea infracțiunii. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în perioada 17 decembrie 2002 – 4 februarie 2003, inculpatul C.S. a sustras un număr de 11 amplificatoare semnal TV, precum și distribuitoarele și mufele de conectare, toate aflate în proprietatea S.C.

R.C.S. S.A., prin forțarea sistemelor de închidere a 11 cutii de distribuție, montate în imobile aflate pe raza teritorială a sectorului 3 București, folosindu-se de o șurubelniță și un patent. Inculpatul a fost surprins de mai mulți salariați ai părții civile menționate, în data de 4 februarie 2003, în jurul orei 14,30, în timp ce încerca să deschidă o cutie de distribuție, prin forțare în modalitatea arătată. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 188/ A din 15 martie 2004, a admis apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat în parte sentința atacată și, în fond, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a apreciat că se impune modificarea pedepsei sub aspectul cuantumului, având în vedere limitele speciale ale pedepsei prevăzute de legea penală, gradul de pericol social al faptei, datele care circumstanțiază persoana inculpatului, cu referire la nivelul mediu de pregătire, antecedente penale, motivul care l-a determinat să săvârșească fapta. Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, întemeiat pe art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. S-a susținut că fapta, prin conținutul ei concret și împrejurările în care a fost săvârșită, prezintă un grad ridicat de pericol social. Ca atare, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare nu corespunde unei juste individualizări a pedepsei, respectiv nu este în măsură a asigura realizarea rolului preventiv-educativ al acesteia.

În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond, menținerea hotărârii primei instanțe. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală trebuie înfăptuită diferențiat, în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și de persoana infractorului. Din dispozițiile art. 72 C. pen., rezultă că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiași cod, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispozițiile art. 52 C. pen., vizează adecvarea pedepsei pentru a asigura realizarea funcțiilor de constrângere, exemplaritate și reeducare. În cauză, norma incriminatoare prevede o pedeapsă între 4 și 8 ani închisoare. Instanța de control judiciar, pentru motivele expuse, a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 5 ani închisoare. Această pedeapsă, orientată spre minimul special al normei incriminatoare, nu este just individualizată, pe de o parte pentru că nu ține cont de criteriile referitoare la gradul de pericol social al faptei săvârșite și la persoana infractorului, iar pe de altă parte prin reținerea unor împrejurări, ca elemente de circumstanțiere a pedepsei între limitele legale, cărora le-a atribuit eronat semnificația ușurătoare.

Astfel, pericolul social concret al faptei săvârșite apare ca fiind ridicat, avându-se în vedere forma continuată a infracțiunii și numărul mare de acte materiale. Pe de altă parte, primul act material de sustragere a fost comis la numai 10 luni de la data liberării condiționate, ceea ce dovedește perseverența infracțională a inculpatului și nerealizarea scopului educativ al primei pedepse. Or, dacă aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare nu a fost în măsură a schimba poziția inculpatului față de ordinea normativă, cu atât mai mult o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de norma incriminatoare corespunzătoare unui tratament nejustificat de blând, în raport de pericolul social concret al faptei și făptuitorului, precum și bogata activitate infracțională anterioară, ilustrată de condamnări pentru infracțiuni de furt calificat, perversiuni sexuale și viol, nu este aptă a realiza funcția educativă a pedepsei și reinserția socială a făptuitorului menționat.

Pe de altă parte, săvârșirii faptei datorită lipsei de mijloace materiale în mod greșit i s-a acordat semnificația de element în circumstanțiere atenuant. Totodată, nivelul mediu de pregătire a inculpatului reținut în același sens de către instanța de control judiciar nu poate avea semnificația dată, cu referire la conștientizarea afectării raporturilor sociale privitoare la proprietate. Așadar, pentru motivele arătate, criticile formulate de procuror privitoare la greșita individualizare a pedepsei se constată a fi întemeiate, așa încât apelul declarat de inculpat apare ca fiind greșit admis. Așa fiind, hotărârea atacată este supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat în recurs.

Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și inculpatul, fără a-l motiva în scris. La termenul din 27 mai 2004, inculpatul, aflat în stare de arest, prezent în instanță, a declarat că retrage recursul, conform art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 369 din același cod. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de procuror, va casa hotărârea atacată și va menține hotărârea primei instanțe. Totodată, constatând retragerea recursului de către inculpat cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală, Curtea va lua act de retragerea recursului și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe recurentul-inculpat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 188 din 15 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul C.S. Casează decizia atacată și menține sentința nr. 110 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Ia act că inculpatul C.S. și-a retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 188 din 15 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Compută din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 15 februarie 2003 la zi. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2004.