ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele.

Prin sentința penală nr. 263 din 16

octombrie 2002 a Tribunalului Mehedinți a fost respinsă cererea formulată de

condamnatul B.G. ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

B.G. a fost condamnat la pedeapsa de

10 ani închisoare prin sentința nr. 94 din 11 iunie 1997 a Tribunalului

Mehedinți pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de

art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen.

S-a mai reținut că motivul invocat

de condamnat pentru revizuirea sentinței penale mai sus-arătate și anume că nu

este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, nu este

prevăzut de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., ce reglementează calea

extraordinară de atac a revizuirii.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 557 din 5 decembrie 2002, a respins apelul formulat de revizuient,

apel ce vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii de condamnare.

Împotriva acestor hotărâri

condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în cererea

introductivă și în apel.

Recursul este fondat, însă pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 6 C. proc. pen.,

dreptul la apărare este garantat oricărei persoane care este parte în procesul

penal în tot cursul acestuia, intenția de judecată având obligația să asigure

deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege.

Totodată, organele judiciare au obligația să asigure inculpatului, respectiv

persoanei condamnate, posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.

Acest text de lege nu a fost

respectat de instanța de fond.

Așa cum rezultă din actele aflate în

dosarul nr. 6407/2002 al Tribunalului Mehedinți, cererea de revizuire formulată

de condamnat a fost primită la data de 2 septembrie 2002, președintele

instanței dispunând și citarea condamnatului.

Instanța de judecată a amânat cauza

de 2 ori, la termenele din 18 septembrie 2002 și 2 octombrie 2002, pentru lipsa

petiționarului, însă la data de 16 octombrie 2002 a judecat dosarul deși

condamnatul nu a fost prezent personal, pentru el răspunzând avocatul din

oficiu.

La fel a procedat și instanța de

apel, care a judecat apelul la primul termen de judecată, deși condamnatul a

solicitat prin memoriul scris să fie prezent pentru a-și susține cererea de

revizuire.

Întrucât, prin nerespectarea

dispozițiilor legale referitoare la drepturile persoanei arestate s-a adus, în

mod evident, condamnatului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin

casarea hotărârilor pronunțate, urmează ca recursul declarat să fie admis, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. c) C. proc. pen. și să se trimită

cauza pentru rejudecare la instanța de fond, pentru ca persoana condamnată să

fie nu numai citată cu mențiunea de a nu fi adus ci să fie prezentă personal și

să și susțină cererea formulată.

Onorariul apărătorului din oficiu va

fi plătit din fondul Ministerului Justiției, conform art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

revizuientul condamnat B.G. împotriva deciziei penale nr. 557 din 5 decembrie

2002 a Curții de Apel Craiova.

Casează hotărârea atacată și

sentința penală nr. 263 din 16 octombrie 2002 a Tribunalului Mehedinți și

trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Mehedinți.

Onorariul pentru apărarea din

oficiu, în sumă de 150.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

martie 2003.