ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin sentința penală nr. 263 din 16 octombrie 2002 a Tribunalului Mehedinți a fost respinsă cererea formulată de condamnatul B.G. ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare prin sentința nr. 94 din 11 iunie 1997 a Tribunalului Mehedinți pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. S-a mai reținut că motivul invocat de condamnat pentru revizuirea sentinței penale mai sus-arătate și anume că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, nu este prevăzut de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., ce reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 557 din 5 decembrie 2002, a respins apelul formulat de revizuient, apel ce vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii de condamnare. Împotriva acestor hotărâri condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în cererea introductivă și în apel. Recursul este fondat, însă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 6 C. proc. pen., dreptul la apărare este garantat oricărei persoane care este parte în procesul penal în tot cursul acestuia, intenția de judecată având obligația să asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege.

Totodată, organele judiciare au obligația să asigure inculpatului, respectiv persoanei condamnate, posibilitatea pregătirii și exercitării apărării. Acest text de lege nu a fost respectat de instanța de fond. Așa cum rezultă din actele aflate în dosarul nr. 6407/2002 al Tribunalului Mehedinți, cererea de revizuire formulată de condamnat a fost primită la data de 2 septembrie 2002, președintele instanței dispunând și citarea condamnatului. Instanța de judecată a amânat cauza de 2 ori, la termenele din 18 septembrie 2002 și 2 octombrie 2002, pentru lipsa petiționarului, însă la data de 16 octombrie 2002 a judecat dosarul deși condamnatul nu a fost prezent personal, pentru el răspunzând avocatul din oficiu.

La fel a procedat și instanța de apel, care a judecat apelul la primul termen de judecată, deși condamnatul a solicitat prin memoriul scris să fie prezent pentru a-și susține cererea de revizuire. Întrucât, prin nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la drepturile persoanei arestate s-a adus, în mod evident, condamnatului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârilor pronunțate, urmează ca recursul declarat să fie admis, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. și să se trimită cauza pentru rejudecare la instanța de fond, pentru ca persoana condamnată să fie nu numai citată cu mențiunea de a nu fi adus ci să fie prezentă personal și să și susțină cererea formulată.

Onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de revizuientul condamnat B.G. împotriva deciziei penale nr. 557 din 5 decembrie 2002 a Curții de Apel Craiova. Casează hotărârea atacată și sentința penală nr. 263 din 16 octombrie 2002 a Tribunalului Mehedinți și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Mehedinți. Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 150.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2003.