ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.04.2004

ÎCCJ, Decizia nr. 141/2004

HOTĂRÂRE
26.04.2004
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 141/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 861 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul B.E.  a fost condamnat la 10 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 176 lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut că, în seara zilei de 17 iunie 2001, în timp ce se afla în vizită la P.D. din comuna Chiajna, inculpatul l-a înjunghiat pe acesta cu un cuțit, în zona feței și a gâtului, după care l-a înjunghiat cu același cuțit, în partea stângă a gâtului, pe S.G., pe care l-a întâlnit atunci când a ieșit din casă.

Prin leziunile cauzate victimelor, inculpatul le-a pus viața în primejdie.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 717 din 12 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Recursul declarat de inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 4359 din 9 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Împotriva ultimei decizii, condamnatul B.E. a formulat contestație în anulare, aceasta fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 178 din 13 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea că temeiurile invocate nu se încadrează în cazurile de contestație prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Condamnatul a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând să fie audiați martori în vederea elucidării împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Recursul nu este admisibil.

Potrivit art. 392 alin. (4) C. proc. pen., prin care sunt reglementate căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor ce se pronunță asupra contestației în anulare, „sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului”.

Din această prevedere neechivocă a legii rezultă, astfel, că decizia dată în recurs, asupra contestației în anulare, nu este supusă nici unei căi de atac.

Așa fiind și cum decizia atacată a fost pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță de recurs, recursul declarat în cauză, nefiind prevăzut de lege, este inadmisibil.

În consecință, urmează ca recursul să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea condamnatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul B.E. împotriva deciziei nr. 178 din 13 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe condamnat să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 26 aprilie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 178/2004
un cuțit în zona gâtului, producându-le leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale (pentru P.D.) și 25-35 zile (pentru S.G.), punându-le viața în primejdie. Împotriva acestei hotărâri a dec
ÎCCJ 2005-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1193 din 27 septembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de co
ÎCCJ 2006-04-10
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 124/2006
. - leziunile produse părții vătămate S.G. au necesitat 25 - 30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei. La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere gradul ridicat de pericol social concret al infracț
ÎCCJ 2004-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5216/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 642/ F din 12 mai 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 2
ÎCCJ 2004-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5510/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția penală a Tribunalului Constanța, prin sentința nr. 28 din 10 iunie 2004, în baza art. 393 și urm. C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de reviz
Sursă