ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2649/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2144 din 4 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Tulcea a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, I.S., născut la 12 februarie 1989 și asistat de mama sa C.I. împotriva pârâtului I.V. ce a fost obligat să plătească reclamantului suma de 16.932.000 lei cu titlu de pensie de întreținere. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a calificat acțiunea reclamantului ca fiind o acțiune de stabilire valorică a pensiei de întreținere raportată la o sumă fixă de bani, asimilată ca având caracterul unui venit salarial și nu o acțiune pentru majorarea pensiei de întreținere. S-a reținut ca prin sentința civilă nr. 62 din 11 ianuarie 2002 pronunțată de Judecătoria Tulcea, minorul I.S.

a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale C.I. iar pârâtul I.V. a fost obligat să-i plătească lunar, cu titlu de pensie de întreținere suma de 830.000 lei Așa cum rezultă din adresa nr. 247/9492 din 31 iulie 2003 emisă de R. S.A. Tulcea, pârâtul a fost disponibilizat și a încasat suma de 102.885.600 lei, drept plăți compensatorii. Suma încasată de pârât a fost considerată ca un venit salarial, ce nu are un caracter personal, ci este destinat a acoperi necesitățile de trai ale acestuia până își va găsi un alt loc de muncă. Fiind un venit salarial, această sumă globală încasată de pârât îl obligă pe acesta conform art. 107 C. fam. să contribuie și la întreținerea copiilor săi. Drept urmare acțiunea reclamantului a fost admisă iar pârâtul a fost obligat să-i plătească acestuia suma de 16.932.000 lei reprezentând 16,6 (cf. art. 94 C. fam.) din suma de 102.885.600 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I.V. Considerând că recursul îndeplinește cerințele de formă la care se referă art. 302 1 C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 58/2003, prin încheierea din data de 12 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea a fost admisă în principiu. Recurentul, în motivarea cererii sale, consideră nelegală hotărârea judecătoriei prin care greșit a fost obligat să-i plătească intimatului o sumă globală drept pensie de întreținere. Așadar se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține de către recurent că prin „mijloacele” debitorului la care se referă art. 94 C. fam. se înțeleg numai veniturile cu caracter continuu, periodic și alte sume plătite în temeiul raporturilor de muncă, ce au caracter de continuitate.

Că în cazul salariaților disponibilizați, numai indemnizația de șomaj poate fi baza de calcul pentru pensia de întreținere, nu și plățile compensatorii, ce sunt concepute ca un ajutor acordat salariatului pentru a face o investiție aducătoare de profit și care are un caracter personal. Totodată, se menționează că obligarea la plata unei sume globale cu titlu de pensie de întreținere pentru intimat, contravine însuși scopului obligației de întreținere ce este cu execuție succesivă și are destinația de a acoperi nevoile zilnice de trai ale beneficiarului. Se invocă că, însuși plătitorul compensației nu a diminuat suma, deși exista la unitate hotărârea judecătorească de obligare a recurentului la plata pensiei de întreținere, tocmai pentru că nu a considerat compensație ca având caracterul unui venit salarial.

Recursul declarat de pârât este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Este incontestabil că recurentul are obligație legală de a-i acorda întreținere fiului său în raport de nevoile acestuia de creștere și educare și potrivit mijloacelor materiale de care dispune recurentul. În mod judicios și prin aplicarea și interpretarea corectă a art. 94 C. fam., instanța de fond a considerat că prin „mijloacele debitorului” obligației de întreținere se înțeleg atât veniturile din muncă cu caracter periodic și continuu cât și mijloacele asimilate veniturilor din muncă cum ar fi indemnizațiile de șomaj și plățile compensatorii, în cazul desfacerii contractului individual de muncă ca efect al disponibilizărilor colective.

În sprijinul acestei interpretări sunt și dispozițiile art. 409 alin. (4) C. proc. civ. ce prevăd că „Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale, precum și sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel”. În lipsa unei dispoziții contrare care să statueze că plățile compensatorii au caracter personal, în mod temeinic, instanța de fond a apreciat că acestea au caracter de venituri salariale din care se pot deduce și plăti obligațiile de întreținere.

De altfel, compensația are ca bază de calcul venitul salarial și ca atare aceeași natură juridică. Va fi înlăturată ca neîntemeiată și susținerea recurentului referitoare la greșita obligare a sa la plata unei sume globale cu titlu de pensie de întreținere. Este dovedit în cauză că recurentul a încasat compensația de 102.000.000 lei anterior acționării sale în judecată, astfel că, stabilind obligația de întreținere în limita sumei de 16.932.000 lei în favoarea intimatului-reclamant (echivalentul cotei legale prevăzute de art. 94 C. fam.) instanța de fond nu l-a obligat la plata anticipată a pensiei. Din această perspectivă, nu se poate susține că suma stabilită ca pensie de întreținere este o plată a unei sume globale ce ar reprezenta plata anticipată a ratelor viitoare de întreținere ce ar contraveni scopului obligației de întreținere.

Încasând compensația anterior obligării sale la întreținere pentru intimat, recurentul nu este în imposibilitate de a efectua plata. Împrejurarea ca unitatea plătitoare a compensației nu i-a diminuat suma prin deducerea pensiei de întreținere stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară, nu înlătură caracterul de venit salarial al compensației care se include în noțiunea de „mijloacele” debitorului la care se referă art. 94 C. fam. Față de cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului și va păstra ca legală hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul I.V. împotriva sentinței civile nr. 2144 din 4 septembrie 2003 a Judecătoriei Tulcea Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2004.