ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2649/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2144 din 4 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Tulcea

a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, I.S., născut la 12 februarie

1989 și asistat de mama sa C.I. împotriva pârâtului I.V. ce a fost obligat să

plătească reclamantului suma de 16.932.000 lei cu titlu de pensie de

întreținere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a calificat acțiunea reclamantului ca fiind o acțiune de stabilire

valorică a pensiei de întreținere raportată la o sumă fixă de bani, asimilată

ca având caracterul unui venit salarial și nu o acțiune pentru majorarea

pensiei de întreținere.

S-a reținut ca prin sentința civilă

nr. 62 din 11 ianuarie 2002 pronunțată de Judecătoria Tulcea, minorul I.S. a

fost încredințat spre creștere și educare mamei sale C.I. iar pârâtul I.V. a fost

obligat să-i plătească lunar, cu titlu de pensie de întreținere suma de 830.000

lei

Așa cum rezultă din adresa nr.

247/9492 din 31 iulie 2003 emisă de R. S.A. Tulcea, pârâtul a fost

disponibilizat și a încasat suma de 102.885.600 lei, drept plăți compensatorii.

Suma încasată de pârât a fost

considerată ca un venit salarial, ce nu are un caracter personal, ci este

destinat a acoperi necesitățile de trai ale acestuia până își va găsi un alt

loc de muncă. Fiind un venit salarial, această sumă globală încasată de pârât

îl obligă pe acesta conform art. 107 C. fam. să contribuie și la întreținerea

copiilor săi.

Drept urmare acțiunea reclamantului

a fost admisă iar pârâtul a fost obligat să-i plătească acestuia suma de

16.932.000 lei reprezentând 16,6 (cf. art. 94 C. fam.) din suma de 102.885.600

lei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul I.V.

Considerând că recursul îndeplinește

cerințele de formă la care se referă art. 302

1

C. proc. civ.,

introdus prin O.U.G. nr. 58/2003, prin încheierea din data de 12 februarie 2004

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea a fost admisă în

principiu.

Recurentul, în motivarea cererii

sale, consideră nelegală hotărârea judecătoriei prin care greșit a fost obligat

să-i plătească intimatului o sumă globală drept pensie de întreținere. Așadar

se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține de către recurent că prin

„mijloacele” debitorului la care se referă art. 94 C. fam. se înțeleg numai

veniturile cu caracter continuu, periodic și alte sume plătite în temeiul

raporturilor de muncă, ce au caracter de continuitate.

Că în cazul salariaților

disponibilizați, numai indemnizația de șomaj poate fi baza de calcul pentru

pensia de întreținere, nu și plățile compensatorii, ce sunt concepute ca un

ajutor acordat salariatului pentru a face o investiție aducătoare de profit și

care are un caracter personal.

Totodată, se menționează că

obligarea la plata unei sume globale cu titlu de pensie de întreținere pentru

intimat, contravine însuși scopului obligației de întreținere ce este cu

execuție succesivă și are destinația de a acoperi nevoile zilnice de trai ale

beneficiarului.

Se invocă că, însuși plătitorul

compensației nu a diminuat suma, deși exista la unitate hotărârea

judecătorească de obligare a recurentului la plata pensiei de întreținere,

tocmai pentru că nu a considerat compensație ca având caracterul unui venit

salarial.

Recursul declarat de pârât este

nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Este incontestabil că recurentul are

obligație legală de a-i acorda întreținere fiului său în raport de nevoile

acestuia de creștere și educare și potrivit mijloacelor materiale de care

dispune recurentul.

În mod judicios și prin aplicarea și

interpretarea corectă a art. 94 C. fam., instanța de fond a considerat că prin

„mijloacele debitorului” obligației de întreținere se înțeleg atât veniturile

din muncă cu caracter periodic și continuu cât și mijloacele asimilate

veniturilor din muncă cum ar fi indemnizațiile de șomaj și plățile compensatorii,

în cazul desfacerii contractului individual de muncă ca efect al

disponibilizărilor colective.

În sprijinul acestei interpretări

sunt și dispozițiile art. 409 alin. (4) C. proc. civ. ce prevăd că „Ajutoarele

pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în

caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții

legale, precum și sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite

decât pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri

pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă

legea nu dispune altfel”.

În lipsa unei dispoziții contrare

care să statueze că plățile compensatorii au caracter personal, în mod

temeinic, instanța de fond a apreciat că acestea au caracter de venituri

salariale din care se pot deduce și plăti obligațiile de întreținere.

De altfel, compensația are ca bază

de calcul venitul salarial și ca atare aceeași natură juridică.

Va fi înlăturată ca neîntemeiată și

susținerea recurentului referitoare la greșita obligare a sa la plata unei sume

globale cu titlu de pensie de întreținere.

Este dovedit în cauză că recurentul

a încasat compensația de 102.000.000 lei anterior acționării sale în judecată,

astfel că, stabilind obligația de întreținere în limita sumei de 16.932.000 lei

în favoarea intimatului-reclamant (echivalentul cotei legale prevăzute de art.

94 C. fam.) instanța de fond nu l-a obligat la plata anticipată a pensiei.

Din această perspectivă, nu se poate

susține că suma stabilită ca pensie de întreținere este o plată a unei sume

globale ce ar reprezenta plata anticipată a ratelor viitoare de întreținere ce

ar contraveni scopului obligației de întreținere.

Încasând compensația anterior

obligării sale la întreținere pentru intimat, recurentul nu este în

imposibilitate de a efectua plata.

Împrejurarea ca unitatea plătitoare

a compensației nu i-a diminuat suma prin deducerea pensiei de întreținere

stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară, nu înlătură caracterul

de venit salarial al compensației care se include în noțiunea de „mijloacele”

debitorului la care se referă art. 94 C. fam.

Față de cele ce preced, Curtea va

respinge ca nefondat recursul pârâtului și va păstra ca legală hotărârea

instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul I.V. împotriva sentinței civile nr. 2144 din 4 septembrie 2003 a

Judecătoriei Tulcea

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2004.