ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4719/2003

Asupra recursului în anulare de

față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1511 din 14

octombrie 2002, Judecătoria Deva a condamnat pe inculpatul L.S.M. la 4 ani

închisoare, pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 4 mai 2002, la

zi.

S-a reținut că la 3 mai 2002, prin

violență și amenințare, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea

vătămată J.M.

Tribunalul Hunedoara și Curtea de

Apel Alba Iulia, prin deciziile penale nr. 14 din 16 ianuarie 2003 și respectiv

141 din 13 martie 2003, au respins apelul și recursul declarat de inculpat.

Împotriva menționatelor hotărâri,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I

pct. 4, teza a II–a C. pen., susținând că prin omisiunea aplicării pedepsei

complimentare a interzicerii unor drepturi, soluțiile pronunțate de cele trei

instanțe sunt nelegale, aplicarea în cauză a acestei pedepse fiind obligatorie.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 65 C. pen., pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa

principală stabilită este închisoarea de cel puțin doi ani și instanța constată

că față de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de

persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor

drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Condiția menționată în alin. (1), cu

privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită, însă și în

cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute de acel alineat este obligatorie.

Rezultă, așadar că, atunci când lege

prevede pedeapsa complimentară, aplicarea acesteia este obligatorie, cu

condiția ca pedeapsa stabilită să fie de cel puțin doi ani închisoare.

Cum pentru infracțiunea prevăzută de

art. 197 alin. (1) C. pen., legiuitorul a prevăzut și pedeapsa complimentară a

interzicerii unor drepturi, iar pentru comiterea acesteia inculpatul L.S.M. a

fost condamnat de către instanța de fond la 4 ani închisoare, aplicarea

dispozițiilor art. 65 C. pen., era obligatorie.

În consecință, recursul în anulare

fiind întemeiat, urmează a fi admis, a se casa hotărârile pronunțate numai cu

privire la omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor

drepturi.

Conform art. 65 C. pen., se va

aplica inculpatului L.S.M., pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după

executarea pedepsei principale de 4 ani închisoare aplicată în cauză.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 1511 din 14 octombrie 2002 a

Judecătoriei Deva, deciziei penale nr. 14/ A din 16 ianuarie 2003 a Tribunalului

Hunedoara și deciziei penale nr. 141 din 13 martie 2003 a Curții de Apel Alba

Iulia, privind pe inculpatul L.S.M.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor

drepturi.

Conform art. 65 C. pen., aplică

inculpatului L.S.M. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

principale.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Onorariul de avocat, în sumă de

400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 octombrie 2003.