ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5040/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 625 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului Z.M., pentru comiterea infracțiunilor de: luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2), cu art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 lit. d) C. pen., la 10 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de un an și 4 luni închisoare.

S-a făcut aplicația art. 71 și art. 64 C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive începând din 15 august 2002 la zi. În baza art. 254 alin. ultim C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000.000 lei. În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 2.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul Z.M. a fost angajat în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secția Cluj din anul 1991. 1. În data de 9 februarie 2001, inculpatul Z.M., împreună cu martorul B.V., colegul său, comisar la Garda Financiară, secția Cluj, au efectuat un control la SC L.F.I.E.

SRL Gilău, societate care are ca principal obiect de activitate recondiționarea și exportul pieselor de mobilier vechi, urmărind verificarea documentelor de proveniență pentru mobilierul existent în gestiune, registrul de casă pentru perioada 20 ianuarie 2001 până la zi, existența și conducerea fișelor de magazie și formularelor cu regim special, inventarierea generală a patrimoniului pe anul 2000. Cu această ocazie, s-au constatat deficiențe în ce privește inventarierea generală a patrimoniului pe anul 2000, evidența formularelor cu regim special și de asemenea s-a constatat depășirea plafonului de casă. Inculpatul Z.M. i-a comunicat părții vătămate M.N., administratorul societății verificate că primele două deficiențe se sancționează cu amendă de minim 2.000.000 lei, iar cea de-a treia cu amendă de minim 10.000.000 lei.

La un moment dat, când a rămas singur cu inculpatul, partea vătămată i-a cerut acestuia să îl ajute, în sensul de a nu mai aplica amenda de minim 10 milioane lei. La cererea părții vătămate, pentru a nu mai aplica sancțiunea respectivă, inculpatul i-a solicitat acestuia suma de 5 milioane lei. Partea vătămată a fost de acord și a intrat în biroul său în care se afla martora M.D.F., directoarea economică a societății, împreună cu martorul B.V., căreia i-a cerut discret să-i dea suma de 5 milioane lei, aceasta conformându-se. În continuare, partea vătămată a ieșit din acel birou și i-a înmânat inculpatului Z.M. suma de 5 milioane lei pentru a nu mai aplica sancțiunea respectivă. Ulterior, după ce a primit banii, inculpatul a discutat și cu colegul său, care nu avea cunoștință despre cele întâmplate, și în final sancțiunea respectivă nu a mai fost aplicată, fiind aplicate doar două sancțiuni cu amendă a câte 2 milioane lei pentru celelalte două nereguli constatate.

Partea vătămată i-a comunicat apoi martorei M.D.F., că a dat suma de 5 milioane lei inculpatului pentru a nu mai aplica sancțiunea amenzii de minim 10 milioane lei. Martora conducea o evidență proprie, foarte exactă a tuturor cheltuielilor efectuate, evidență în care a menționat și suma de 5 milioane lei pe care partea vătămată M.N. a dat-o ca mită, inculpatului. S-a reținut că, inculpatul Z.M. nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că nu a primit nimic de la partea vătămată. Susținerile fiind înlăturate însă de declarațiile părții vătămate menținute și cu ocazia confruntării, de declarațiile martorei M.D.F. Declarațiile părții vătămate și ale martorei sunt confirmate de mențiunile din evidențele acesteia din urmă și se coroborează și cu mențiunile din registrul de evidență a controalelor.

2. În data de 26 aprilie 2002 și apoi în seara aceleiași zile, inculpatul Z.M. a consumat o importantă cantitate de băuturi alcoolice, după care, în jurul orelor 1,00, a urcat la volanul autoturismului său marca Opel Vectra, pe care l-a condus pe drumurile publice din Cluj Napoca, respectiv pe str. Islazului din apropierea Complexului U. pe str. Mehedinți, cu intenția de a se deplasa până pe str. Negoiu. În momentul în care a ajuns la intersecția str. Mehedinți cu str. Retezat din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, inculpatul nu a mai reușit să conducă autoturismul, moment în care a fost depistat de lucrători din cadrul Poliției mun. Cluj Napoca, aceștia conducându-l la I.M.L.

Cluj Napoca, unde i-au fost recoltate probe biologice. Din buletinul de analiză toxicologică, alcoolemie nr. 362 din 7 mai 2002 al I.M.L. Cluj Napoca, rezultă că potrivit primei probe recoltate la ora 1,30, inculpatul Z.M. avea o alcoolemie de 2,85 gr o /oo, iar potrivit probe recoltate la ora 2,30, acesta avea o alcoolemie de 2,70 gr o /oo. Acest rezultat denotă faptul că la ora la care a condus autoturismul, inculpatul avea o alcoolemie superioară celei de 2,85 gr o /oo. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpatul Z.M.

criticând soluția instanței de fond sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, în sensul că modalitatea de executare a pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 este prea severă, apreciind că aplicarea unei modalități a suspendării condiționate a executării pedepsei va fi în măsură să contribuie la reinserția sa socială, iar cu privire la infracțiunea de luare de mită nu se consideră vinovat de săvârșirea acesteia și nu există probe la dosar din care să rezulte cu certitudine că ar fi săvârșit această faptă. Prin decizia penală nr. 24 din 12 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat de inculpat și a redus pedepsele aplicate, urmând ca acesta să execute ca urmare a aplicării art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Pentru a pronunța astfel s-a reținut, cu privire la fapta de luare de mită, că sunt probe din care rezultă că în data de 9 februarie 2001, cu ocazia unui control la SC L.F.G., inculpatul Z.M. a pretins și primit suma de 5.000.000 lei de la M.N., pentru a nu aplica o sancțiune contravențională societății comerciale la care acesta era administrator. Cu privire la pedeapsă, instanța a apreciat că în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, o pedeapsă mai mică poate satisface cerințele art. 52 C. pen. Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul Z.M.

Parchetul a crtiticat decizia sub aspectul individualizării pedepsei, susținând că pedeapsa aplicată, de 6 luni închisoare, nu reflectă pericolul social concret al faptelor comise. Inculpatul a criticat decizia sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., susținând că nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, solicită în concluzie achitarea potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Totodată, atât Parchetul cât și inculpatul au solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 cu privire la pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 lit. d) C. pen.

Examinând cauza în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea constată că recursul Parchetului este fondat atât sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 cu privire la grațierea pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 328/1966 cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., cât și cu privire la individualizarea pedepsei. Recursul formulat de parchet cu privire la individualizarea pedepsei este fondat întrucât, astfel cum corect au reținut instanțele, au existat temeiuri care să justifice aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., însă pedeapsa aplicată în apel nu-și atinge scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispozițiile art. 52 C. pen., fiind mult prea blândă, urmând a fi menținută pedeapsa aplicată de instanța de fond.

Recursul inculpatului nu este fondat, dat fiind că, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declarația părții vătămate, procesul verbal de confruntare, declarațiile martorilor M.D.F. și B.V., procesul-verbal de constatate a contravenției; mențiunile din raportul de evidență a controalelor și a mențiunilor din evidența proprie și cheltuielilor efectuate de către angajații societății, inclusiv de către partea vătămată M.N., rezultă că la data de 9 februarie 2001, inculpatul, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secția Cluj, a primit suma de 5.000.000 lei de la partea vătămată pentru a nu aplica o sancțiune contravențională societății comerciale la care partea vătămată era administrator.

Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, va respinge recursul declarat de inculpat, pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei nr. 24 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatul Z.M. Casează integral decizia atacată și parțial sentința nr. 625 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Cluj, pentru neaplicarea Legii 543/2002. Înlătură dispozițiile art. 33 și art. 34 C. pen., descontopește pedeapsa rezultantă de un an și 4 luni închisoare în pedepsele componente și anume un an și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen. și de 10 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 lit. d) C. pen.

Menține pedepsele aplicate prin sentință și potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată grațiată pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 lit. d) C. pen. Conform art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. Inculpatul urmează să execute pedeapsa de un an și 4 luni închisoare aplicată în baza art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. Respinge recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 15 august 2002, la 17 februarie 2003. Obligă pe recurentul inculpat, să plătească statului 1.00.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 noiembrie 2003.