ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1602/2012

Asupra recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 193 din 10 mai 2011, pronunțată în Dosar nr. 2826/117/2011 al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul Z.M. din infracțiunea de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea, art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de complicitate la dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000. A fost condamnat inculpatul Z.M., pentru comiterea infracțiunilor de: - trafic de influență prevăzut și pedepsit de art. 257 alin. (1) C. pen.

cu art. 6 Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare; - complicitate la dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 26 raporatat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea acestor pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicațiunea prevederilor art. 64 lit. a), b) și 71 C. pen. În temeiul art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-au stabilit inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86 4 C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Z.M., dacă nu este arestat în altă cauză. Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 17 martie 2011 până la data punerii în libertate. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească 3.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, alături de un alt inculpat, inculpatul Z.M., pentru săvârșirea infracțiunii trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut, în esență, faptu că în perioada 10-16 martie 2011, inculpatul Z.M. a pretins și primit de la denunțătorul A.C.A. suma de 12.000 euro, sumă din care a reținut pentru sine 8.000 euro, lăsând să se creadă față de acesta că are influență pe lângă un funcționar public cu funcție de conducere din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în sensul că-l poate determina să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu și, totodată, să intervină pe lângă inspectorii vamali care efectuau un control la SC R.I.

SRL, în scopul întocmirii unui act de control favorabil acestei societăți comerciale. S-a mai reținut că la data de 16 martie 2011 inculpatul a remis celuilalt inculpat suma de 4.000 euro, pentru ca acesta din urmă, în calitate de funcționar vamal, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu referitoare la urmărirea, controlul și verificarea lucrărilor și activităților desfășurate de personalul din subordine, să se implice în încheierea unui act de control favorabil SC R.I. SRL Cluj-Napoca. La data de 3 mai 2011, inculpatul Z.M., în fața instanței, s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., și a recunoscut săvârșirea în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, fără a solicita alte probe.

Instanța de fond a încuviințat cererea inculpatului și a procedat la judecarea acestuia pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul și Ie-a însușit. Astfel, faptele fiind stabilite și existând suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. S-a reținut că starea de fapt și învinuirea ce i se aduce inculpatului Z.M.

sunt probate cu următoarele mijloace de probă: denunț și declarații A.C.A.; proces verbal de consemnare acte premergătoare; declarații inculpat Z.M.; proces verbal de consemnare a seriilor bancnotelor puse la dispoziție denunțătorului și planșa foto; proces-verbal de percheziție domiciliară și planșa foto; procese verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental la 14 martie 2011 și 16 martie 2011 și planșă foto; procese verbale de redare a convorbirilor telefonice; declarație martor C.D.M.; declarație martor P.I.; declarație martor N.M.D.; declarație martor M.V.; declarație martor S.V.; declarație martor C.T.; declarație martor P.A.; alte acte. Aspectul supus discuției de către prima instanță a fost acela privind corecta încadrare juridică a faptelor comise de către inculpatul Z.M.

Instanța de fond a reținut că inculpatul Z.M. a comis infracțiunea de trafic de influență în concurs real cu infracțiunea de complicitate la dare de mită întrucât a rezultat faptul că acesta a pretins și primit de la denunțător suma de 12.000 euro pentru pretinsa influență asupra inculpatului-funcționar vamal; faptul că o parte din banii primiți i-a reținut pentru sine nu are influență asupra încadrării juridice în infracțiunea de trafic de influență. Referitor la acțiunea inculpatului Z.M., încadrată prin rechizitoriu ca fiind infracțiunea de dare de mită, s-a reținut că acțiunea din infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen. constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase și poate fi săvârșită direct sau indirect.

Astfel, în primul caz, acțiunea este săvârșită chiar de către mituitor, iar în al doilea caz, prin intermediul unei alte persoane, așa acum s-a întâmplat în speța de față de către inculpatul Z.M. Acest inculpat a fost persoana interpusă și a înfăptuit prin activitatea sa, chiar acțiunea incriminată, astfel că va răspunde în calitate de complice la infracțiunea de dare de mită, deoarece, dacă potrivit legii autorul poate săvârși fapta și în mod direct, intermediarul, care acționează în numele său și cu intenția de a-l ajuta, nu poate avea decât calitatea de complice. În temeiul art. 334 C. proc. pen., instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul Z.M.

din infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. cu art. 6 Legea nr. 78/20005 în infracțiunea de complicitate la dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind reținute în sarcina inculpatului Z.M. infracțiunile de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și complicitate la dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapte comise în condițiile art. 33 lit. a) C. pen. Procedând la individualizarea pedepselor, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

și de prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și inculpatul Z.M., criticându-se sentința penală apelată ca fiind nelegală și netemeinică. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a solicitat desființarea sentinței instanței de fond și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor descrise în actul de sesizare și să se dispună ca executarea pedepsei rezultante să se realizeze prin privare de libertate. În motivarea apelului s-a arătat că probele administrate în cauză nu reliefează faptul că inculpatul Z.M.

i-ar fi înlesnit sau l-ar fi ajutat pe denunțător să îi ofere suma de 4.000 euro lui inculpatului M.A. Sa învederat că inculpatul Z.M. s-a opus categoric unei întâlniri dintre denunțător și inculpatul M.A., că inculpatul Z.M. și-a reținut suma de 8.000 euro, prețul influenței sale asupra lucrătorului vamal, și apoi i-a dat suma de 4.000 euro inculpatului M.A. pentru ca acesta să-și încalce atribuțiile de serviciu, iar sub aspect subiectiv denunțătorul nu a avut reprezentarea faptului că el dă mită inculpatului M.A. În raporturile cu inculpatul M.A., atâta vreme cât inculpatul Z.M. nu a acționat ca un reprezentant al denunțătorului atâta timp cât susnumitul a fost cel care a stabilit ce sumă de bani va remite funcționarului cu titlu de mită.

Cu privire la netemeinicia sancțiunii penale rezultante s-a arătat că instituirea controlului judiciar, ca modalitate de executare a pedepsei, nu este de natură să satisfacă scopul și funcțiile pedepsei așa cum acestea se regăsesc în reglementarea dată de art. 52 C. pen., forma neprivativă de libertate a executării pedepsei neputând să constituie nici o măsură de constrângere și nici un mijloc de reeducare a inculpatului. Inculpatul Z.M. a solicitat desființarea sentinței instanței de fond și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. achitarea sa pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și reindividualizarea pedepsei, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința aplicării unei sancțiuni sub minimul special al pedepsei. În motivarea apelului inculpatul a arătat că în speță, din toate probele existente la dosarul cauzei, nu reiese faptul că inculpatul ar fi solicitat sau primit în vreun moment din partea denunțătorului bani sau alte foloase, pentru sine sau pentru altul, pentru traficarea influenței sale, ci că suma solicitată de către inculpatul Z.M. de la denunțător era destinată exclusiv inculpatului M.A. S-a afirmat că necondiționarea exercitării influenței de primirea unui folos material a fost exclusiv motivată de relațiile de prietenie existente între inculpat și tatăl denunțătorului.

Faptul că nu a remis în totalitate suma de 12.000 dată de denunțător pentru a fi remisă funcționarului, reținându-și aparent o parte din această sumă pentru sine nu poate să fundamenteze reținerea infracțiunii de trafic de influență, deoarece din perspectiva denunțătorului, suma în integralitatea sa era destinată exclusiv funcționarului și, deci, așa-zisul cumpărător de influență nu a cumpărat în nici un moment influența traficantului prin remiterea unei sume de bani.

Totodată s-a invocat inexistența unui beneficiu pretins sau primit de către inculpat pentru altul deoarece identitatea acestui terț vizează orice persoană cu excepția celui asupra căruia urmează să se exercite prezumtiva influență deoarece, în cazul în care beneficiul este solicitat chiar pentru funcționarul care urmează să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu (cum este cazul în speță), se realizează doar participația la dare de mită sau luare de mită (în funcție de circumstanțele speței) motivând că nu influența este cea care, din perspectiva solicitantului, determină îndeplinirea defectuoasă a atribuției de serviciu, ci faptul obținerii unui folos de către funcționar. În speță, influența pe care ar fi avut-o asupra inculpatului M.A.

consta de fapt în relația de prietenie avută cu acesta din urmă care a permis doar crearea unei legături între denunțător și inculpatul M.A. pentru remiterea sumei de bani, fapta constituind infracțiunea de complicitate la dare de mită. În ceea ce privește netemeinicia hotărârii atacate s-a arătat că în cauză există suficiente date care justifică reținerea circumstanțelor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. S-a făcut referire la conduita bună a inculpatului, la vârsta acestuia, la faptul că este căsătorit, are studii superioare efectuate în Germania și o pregătire profesională temeinică, că a manageriat o firmă cu o cifră de afaceri ridicată, în care a angajat persoane defavorizate sau cu dizabilități, că a făcut acte de caritate și că în referatul de evaluare nu s-a identificat nici un factor care ar putea favoriza o eventuală conduită infracțională.

S-a mai arătat, că încă de la momentul descoperirii faptei inculpatul a avut o atitudine sinceră de recunoaștere cu privire la comiterea acesteia. Prin decizia penală nr. 209/A din 29 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și inculpatul Z.M. împotriva sentinței penale nr. 193 din 10 mai 2011 a Tribunalului Cluj. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv începând cu 17 martie 2011 până la 10 mai 2011. Pentru a decide astfel s-a reținut, în esență, că instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, sprijinită pe analiza și interpretarea judicioasă a probelor administrate în cauză, că verificând procedura instituită de art. 320 1 C. proc.

pen. inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost sancționat penal. Cu privire la critica vizând încadrarea juridică instanța de prim control judiciar a reținut că remiterea a fost realizată în numele denunțătorului, aspect ce rezultă în mod explicit din conținutul interceptărilor dintre inculpați și denunțător. Denunțătorul urmărea și avea interesul ca banii să ajungă la funcționarul public pentru ca acesta să își îndeplinească defectuos sarcinile de serviciu, inculpatul fiind acela care avea să îndeplinească acțiunea de remitere pe numele său. Referitor la infracțiunea de trafic de influență, instanța de apel a reținut că inculpatul Z.M.

se face vinovat de săvârșirea acesteia, probatoriul dovedind că a acționat în așa manieră încât a format de denunțătorului convingerea că, în realizarea interesului săi, este determinantă implicarea sa directă și că în afara demersurilor sale și relațiilor personale, funcționarul public nu ar fi acceptat folosul nejustificat pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-a reținut că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare în sensul unei evaluări corecte a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul Z.M. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Cluj a criticat decizia atacată prin prisma cazurilor de casare prev.de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 Cod procedură penală, învederând că încadrarea juridică dată activității infracționale desfășurate de către inculpatul Z.M. este greșită, fiind rezultatul unor aprecieri eronate a circumstanțelor în care faptele au fost comise, iar modalitatea de executare a pedepselor aplicate nu se circumscrie scopului prev.de art. 52 C. pen..

S-a susținut că probele administrate în cursul urmăririi penale, reținute de către prima instanță ca fiind concludente și suficiente pentru judecarea inculpatului, la cererea sa, în procedura reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., au evidențiat că inculpatul Z.M. a pretins și primit în perioada 10-16 martie 2011, de la A.C.A. suma totală de 12.000 de euro, lăsându-l pe acesta să creadă că are influență pe lângă un funcționar public cu funcție de conducere din cadrul A.N.A.F., Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, pe care îl poate determina să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, și să intervină pe lângă inspectorii vamali care derulau un control la SC R.I.

SRL, în scopul de a întocmi un act de control favorabil acestei societăți comerciale. Din suma de 12.000 euro primită, inculpatul Z.M. și-a reținut pentru sine suma de 8.000 euro, iar la data de 16 martie 2011 a remis inculpatului M.A. suma de 4.000 euro, pentru ca acesta, în calitatea sa de șef al Serviciului Inspecție Fiscală și Control Ulterior din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, să se implice în încheierea unui act de control favorabil la SC R.I.I. SRL Cluj-Napoca. Această stare de fapt, susținută de probe, se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 . S-a mai susținut că probele administrate nu reliefează nici faptul că inculpatul Z.M. i-ar fi înlesnit sau l-ar fi ajutat pe denunțător să îi ofere suma de 4.000 de euro lui M.A., în condițiile în care inculpatul Z.M. s-a opus categoric unei întâlniri dintre denunțător și inculpatul M.A. Mai mult decât atât, pentru a-i întări denunțătorului convingerea că prin relația sa cu funcționarul de la vamă poate să îi rezolve problema controlului la societatea comercială, inculpatul Z.M. a apelat la administratorul unei alte societăți comerciale, martorul S.V., care a confirmat faptul că inculpatul Z.M. l-a ajutat în trecut și pe ele într-o situație similară, aspect rezultat din conținutul procesului-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în mediu ambiental la data de 14 martie 2011. Pe de altă parte, inculpatul Z.M.

este cel care a stabilit cuantumul sumei de bani cifrată la 12.000 de euro, cu privire la care i-a comunicat denunțătorului că va fi dată, în totalitate, funcționarului vamal, ceea ce demonstrează faptul că ceea ce a cumpărat A.C.A. a fost influența inculpatului față de funcționarul de la vamă, neexistând nici un moment o coeziune psihică între inculpatul Z.M. și denunțător, necesară pentru existența unei complicități, cu privire la remiterea unei sume de bani către inculpatul M.A. cu titlu de mită. Împrejurarea că inculpatul Z.M. și-a reținut suma de 8.000 de euro, prețul influenței sale asupra lucrătorului vamal, și apoi, i-a dat suma de 4.000 de euro inculpatului M.A., pentru ca acesta să-și încalce atribuțiile de serviciu, sunt argumente care susțin că încadrarea juridică corectă este cea dată prin rechizitoriu.

Sub aspectul laturii subiective s-a susținut că denunțătorul a avut reprezentarea faptului că el cumpără influența inculpatului Z.M. fără a realiza că dă mită inculpatului M.A. S-a arătat că în raporturile cu inculpatul M.A., inculpatul Z.M. nu a acționat ca reprezentant al denunțătorului, cât timp inculpatul Z.M. este cel care a stabilit suma de bani ce urma a fi remisă funcționarului cu titlu de mită. În baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței de fond în partea referitoare la încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului Z.M. și a modalității de executare a pedepsei stabilite în sarcina acestuia și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se rețină în sarcina inculpatului Z.M.

comiterea infracțiunilor de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar ca modalitate de executare a pedepsei stabilite aplicată inculpatului, aceasta să fie privarea de libertate. Inculpatul Z.M. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., învederând, în esență, următoarele aspecte: - faptei comise i s-a dat o greșită încadrare juridică; - s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Astfel, s-a susținut că inculpatul nu avea nici un interes să dea mită, iar esențial în diferențierea autorului de complice, la dare de mită este de se a determina cine este cel care dă mita și cine este cel care a facilitat acțiunea de remitere, orice alte elemente fiind nesemnificative. A mai arătat că este administrator al unei firme cu 200 de angajați, are contracte în străinătate și a ajutat foarte mult comunitatea. A solicitat schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., în infracțiunea de dare de mită, arătând că nu se poate reține infracțiunea de trafic de influență, întrucât nu există acțiunea de primire, pretindere de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, săvârșită de o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar.

A mai arătat că sub aspectul laturii obiective, cât și subiective, nu se poate reține infracțiunea de trafic de influență nici pentru sine și nici pentru altul. În concluzie, a solicitat admiterea recursului formulat. Recursurile sunt nefondate. Examinând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj și de inculpatul Z.M. și a cazurilor de casare invocate, respectiv art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată neîntemeiate criticile formulate în cauză pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin rechizitoriul din 8 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților Z.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și M.A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În fapt, în sarcina inculpatului Z.M. s-a reținut, în esență, că în perioada 10-16 martie 2011, a pretins și primit de la denunțătorul A.C.A.

suma de 12.000 euro, sumă din care a reținut pentru sine 8.000 euro, lăsând să se creadă față de acesta, că are influență pe lângă un funcționar public cu funcție de conducere din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, pe care-l poate determina să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu și să intervină pe lângă inspectorii vamali care efectuau un control la SC R.I. SRL, în scopul întocmirii unui act de control favorabil acestei societăți comerciale. În sarcina inculpatului Z.M., s-a mai reținut că la data de 16 martie 2011 acesta a remis inculpatului M.A.

suma de 4.000 euro, pentru ca acesta, în calitate de șef al Serviciului Inspecție Fiscală și Control Ulterior din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu referitoare la urmărirea, controlul și verificarea lucrărilor și activităților desfășurate de personalul din subordine, să se implice în încheierea unui act de control favorabil SC R.I.I. SRL Cluj Napoca. În sarcina inculpatului M.A. s-a reținut că la data de 16 martie 2011, în calitate de șef al Serviciului Inspecție Fiscală și Control Ulterior din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, a primit de la inculpatul Z.M.

suma de 4.000 euro, în scopul încălcării atribuțiilor sale de serviciu referitoare la urmărirea, controlul și verificarea lucrărilor și activităților desfășurate de personalul din subordine și, pe cale de consecință, a determinării inspectorilor vamali care efectuau un control vamal ulterior la SC R.I.I. SRL Cluj Napoca, să încheie un act de control favorabil acestei societăți comerciale, control care urma să se finalizeze prin întocmirea unei decizii pentru regularizarea situației ce trebuia avizată și de inculpat. În faza cercetării judecătorești,la termenul de judecată din 3 mai 2011, inculpatul Z.M. s-a prevalat de dispozițiile înscrise în procedura reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., solicitând judecarea sa pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Instanța fondului a apreciat suficiente probele de la urmărirea penală pentru pronunțarea unei soluții față de acest inculpat și admițând cererea inculpatului, prin sentința penală nr. 193 din 10 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2826/117/2011 al Tribunalului Cluj a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de inculpatul Z.M. din infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de complicitate la dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000. Astfel, inculpatul Z.M. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) lit. a) Cod pen.

cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare și pentru complicitate la infracțiunea dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 86 1 C. pen. Instanța de fond și cea de prim control judiciar au reținut, în mod corect că, la data de 3 mai 2011, inculpatul Z.M. a înțeles să se prevaleze de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. adică recunoașterea săvârșirii în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, fără a solicita alte probe.

În aceste condiții, instanța a încuviințat cererea inculpatului și judecarea acestuia pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul a precizat că le cunoaște și le însușește, faptele fiind stabilite și fiind suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Instanțele au circumscris starea de fapt reținută probatoriului administrat în cauză, respectiv:-denunțul și declarațiile martorului A.C.A., procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, declarațiile inculpatului Z.M., proces-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor puse la dispoziție denunțătorului și planșa foto procesul-verbal de percheziție domiciliară și planșa foto procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental în datele de 14 martie 2011 și 16 martie 2011 și planșa foto procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice declarația martorei C.D.M., declarația martorului P.I., declarația martorului N.M.D., declarația martorului M.V., declarația martorului S.V., declarația martorului C.T., declarația martorei P.A.

În ceea ce privește încadrarea juridică însă, atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat și reținut că inculpatul Z.M. a săvârșit infracțiunea de trafic de influență în concurs real cu infracțiunea de complicitate la dare de mită. Sub acest aspect, criticile formulate de Parchet, sunt neîntemeiate, încadrarea juridică dacă activității infracționale desfășurate de inculpatul Z.M. fiind rezultatul unei aprecieri corecte a circumstanțelor în care faptele au fost comise. Probele administrate în cursul urmăririi penale, reținute de către instanțe ca fiind concludente și suficiente pentru judecarea inculpatului Z.M., la cererea sa, în procedura reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., au conturat starea de fapt reținută în expozitivul rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru faptele săvârșite și recunoscute de acesta.

În raport de probatoriul administrat în faza de urmărire penală, însușit de inculpatul Z.M., rezultă neîndoios că acesta a săvârșit infracțiunea de trafic de influență în concurs real cu infracțiunea de complicitate la dare de mită, cum în mod corect au reținute ambele instanțe. Traficul de influență este o infracțiune în legătură cu serviciul și constă în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea lor ori acceptarea unor promisiuni în acest sens, pentru a interveni pe lângă un funcționar competent să îndeplinească un anume act de serviciu, în scopul de a-l determina să facă ori să nu facă acest act. Este statuat că sub aspectul conținutului constitutiv al acestei infracțiuni, că elementul material al faptei cuprinde trei modalități normative și anume: primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni.

În speță, probatoriul administrat în faza de urmărire penală dovedește faptul că inculpatul Z.M. a pretins și primit de la denunțător suma de 12.000 euro pentru pretinsa influență asupra inculpatului, funcționar vamal la acea dată. În contextul arătat este irelevant, sub aspectul încadrării juridice în infracțiunea de trafic de influență, faptul că o parte din banii astfel primiți de inculpat au fost reținuți pentru sine. Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit întemeiat existenta infracțiunii de trafic de influență în sarcina inculpatului. Din probele administrate, judicios analizate și coroborate în cauză, rezultă că inculpatul a acționat astfel încât a format denunțătorului convingerea că în realizarea interesului său este determinantă implicarea sa directă și că în afara demersurilor și relațiilor personale, funcționarul public nu ar fi acceptat folosul nejustificat pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.

Pe de altă parte, inculpatul a avut de la început reprezentarea faptului că demersul său nu putea fi unul gratuit, deși, aparent, nu a condiționat exercitarea influenței de primirea unui folos. Astfel, din procesul verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental, din data de 14 martie 2011 rezultă că inculpatul a dat asigurări denunțătorului asupra reușitei demersurilor sale și implicării personale afirmând „când M. spune că rezolvă, rezolvă”.

Mai mult, pentru a întări convingerea denunțătorului că prin influenta sa îi poate rezolva problema, inculpatul a apelat la o persoană identificată ulterior ca fiind S.V., administratorul unei societăți comerciale care în acea perioadă era supusă unui control vamal și care a confirmat că acesta l-a ajutat și pe el într-o astfel de situație (în acest sens procesul verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din data de 14 martie 2011). Referitor la folosul injust reținut în favoarea sa (reținerea sumei de 8.000 euro din suma de 12.000 RON predată de denunțător), Înalta Curte constată pe baza tuturor probelor administrate, că inculpatul Z.M.

a stabilit ca denunțătorul să dea toți banii într-o singură tranșă, în mod aparent aceasta fiind o condiție ca funcționarul să îndeplinească defectuos atribuțiile de serviciu, în realitate aceasta reprezentând garanția faptului că suma respectivă îi va fi remisă integral și că va avea astfel posibilitatea reținerii pentru sine a contravalorii prestației sale. Mai mult inculpatul a stabilit ca remiterea să aibă loc la data de 16 martie 2011, la biroul firmei acestuia. Cu privire la activitatea infracțională a inculpatului Z.M., circumscrisă în rechizitoriu infracțiunii de dare de mită, raportat la probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că interpretarea dată de instanțe dispozițiilor legale menționate, este corectă.

Darea de mită este o infracțiune corelativă aceleia de luare de mită, însă, spre deosebire de aceasta din urmă, darea de mită este o faptă în legătură cu serviciul adică totdeauna autorul ei este exterior complexului de atribuții din exercitarea cărora urmărește să obțină un avantaj moral sau material, legal sau injust. Elementul material al faptei este alcătuit din trei modalități normative și alternative: promisiune, oferire, dare de bani sau alte foloase, modalități ce pot fi săvârșite direct sau indirect. În cea dintâi situație acțiunea este săvârșită chiar de către mituitor iar în cea de-a doua situație, prin intermediul unei alte persoane. În cauza pendinte, inculpatul Z.M. este persoana interpusă care înfăptuiește, prin activitatea sa, acțiunea incriminată astfel că el răspunde în calitate de complice la infracțiunea de dare de mită.

Dacă autorul poate săvârși fapta și în mod direct, intermediarul, care acționează în numele său și cu intenția de a-l ajuta, nu poate avea decât calitatea de complice. Este unanim recunoscut din punct de vedere doctrinar că elementele care definesc complicitatea materială la o infracțiune, vizează atât existența unei legături subiective între autor și complice cât și ajutorul efectiv oferit de complice autorului pentru comiterea infracțiunii. În cazul infracțiunii de dare de mită, acest ajutor specific complicității materiale, îmbracă forma ajutorului la remiterea sumei de bani, bunuri de la autorul infracțiunii de date de mită către autorul infracțiunii de luare de mită. Chiar textul de incriminare acceptă posibilitatea ca darea sau promisiunea, să se facă cu ajutorul altuia, atunci când acesta prevede că actele de executare ale infracțiunii pot fi realizate și indirect.

Delimitarea unui act de participație, în forma intermedierii, de un act de autorat la infracțiunea de dare de mită, trebuie să se facă având în vedere calitatea pe care cel care a dat banii o are raportat la acțiunea de remitere, adică dacă acesta operează pentru altul, în numele și beneficiul altuia sau dacă acționează în nume propriu. Împrejurarea că remiterea este realizată în numele denunțătorului, în speță, reiese explicit din conținutul interceptărilor dintre inculpat și denunțător convorbiri care atestă, în mod clar, faptul că denunțătorul urmărea și avea interesul ca banii să ajungă la funcționarul public pentru ca acesta să își îndeplinească defectuos sarcinile de serviciu și că inculpatul era cel care avea să îndeplinească acțiunea de remitere în numele său.

Acest fapt este probat și cu interceptările din data de 14 martie 2011, efectuate în mediu ambiental. Înalta Curte reține că aspecte vizând nedivulgarea identității funcționarului, stabilirea sumei de către inculpat sau altă persoană ori soluția adoptată față de denunțător, nu au relevanță juridică în stabilirea formei de participație. Pe de altă parte, probele cauzei relevă că inculpatul a oferit suficiente date și informații denunțătorului care au fost de natură și care au făcut posibilă determinarea identității funcționarului. În acest sens este de observat faptul că, la un moment dat, inculpatul Z.M. i-a arătat denunțătorului pe telefonul mobil un mesaj în care este menționat numele funcționarului, iar în toate discuțiile face referire la „șeful de la vamă”.

Totodată, Înalta Curte consideră că nu prezintă relevanță cine este persoana care a stabilit în ce constă mita sau cuantumul acesteia atâta timp cât infracțiunea de luare de mită se poate realiza și prin simpla acceptare care se poate manifesta și față de un intermediar care acționează ca element de legătură între autorul mituirii și funcționarul mituit, cum este în cazul de față. De asemenea, nu se poate reține faptul că în cauză nu există autor pentru infracțiunea de dare de mită, iar față de denunțător s-a adoptat, de către organul de urmărire penală, o soluție de netrimitere în judecată pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, deoarece sancționarea complicelui nu depinde de sancționarea autorului, ci de existența unei fapte principale prevăzută de legea penală, chiar și dacă aceasta ar fi nesancționabilă.

Pentru toate considerentele arătate, criticiIe formulate de Parchet referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei comise de inculpatul Z.M. ca fiind aceea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și nu de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 sunt neîntemeiate. De asemenea, criticile formulate de inculpatul Z.M. cu referire la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și implicit cererea acestuia de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în considerentele prezentei decizii.

Referitor la motivul de recurs vizând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat atât de Parchet cât și de inculpat, prin prisma considerentelor fiecărui recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat. Fiind o parte a activității de aplicare a legii penale, individualizarea judicioasă nu se poate realiza decât în condițiile și în limitele stabilite de lege, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Individualizarea judiciara constituie o operațiune prin care pedeapsa trebuie să reflecte evaluarea coroborată a tuturor elementelor care caracterizează o cauză, în acest sens fiind necesară examinarea și reținerea aspectelor semnificative din starea de fapt și încadrarea juridică în mod corect pentru ca pedepsele stabilite să fie într-un cuantum corespunzător criteriilor stabilite de art. 72 C. pen.

La aplicarea pedepselor și la stabilirea modalității de executare trebuie avute în vedere atât împrejurările în care au fost săvârșite faptele cât și datele care îl caracterizează pe inculpat, iar referitor la acestea, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la stabilirea pedepselor, cât și la executarea lor, instanța trebuie să ia în considerare atât gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite, cât și datele personale ale inculpatului astfel încât pedeapsa să fie de natură a contribui la realizarea funcțiilor și a scopului acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen., adică prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, iar executarea pedepsei să nu cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana inculpatului.

Prin prisma acestor considerente, Înalta Curte constată că, în speță au fost avute în vedere limitele speciale de pedeapsă, reduse cu o treime, gradul de pericol social concret al faptelor comise, care este ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de legea penală și lezată prin acțiunile antisociale ale inculpatului, împrejurările concrete de săvârșire a faptelor respective, nu în ultimul rând persoana inculpatului care se află la prima confruntare cu legea penală, a colaborat cu organele judiciare, iar la dosar există acte doveditoare ale profilului moral și social al acestui inculpat. Aceste elemente au fost avute în vedere de către instanță atunci când a procedat la stabilirea în concret a cuantumului pedepselor orientat spre limita minimă, potrivit art. 320 1 C. proc.

pen. Elementele descrise mai sus și care au stat la baza aplicării pedepselor menționate au fost avute în vedere de către instanță pentru stabilirea unei modalități de executare a pedepsei rezultante neprivative de libertate, pentru că în această modalitate (cuantum și mod de executare a pedepsei), scopul indicat de art. 52 C. pen. poate fi atins în cazul acestui inculpat. Cererea recurentului inculpat Z.M. de a se face aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen. este neîntemeiată. Raționamentul primei instanțe care a condus la nereținerea de circumstanțe atenuante facultative în favoarea inculpatului este corect. Aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 C. pen. este atributul exclusiv al instanței de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să aibă în vedere și consecințele acesteia.

Pe de altă parte, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Este adevărat că inculpatul a avut un comportament corespunzător pe parcursul procesului penal, iar din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj reiese ca toate aspectele care caracterizează situația inculpatului sunt de natură a influența și pe viitor într-un mod pozitiv conduita sa generală.

De asemenea, acesta a avut un comportament anterior adecvat, a respectat normele și valorile sociale, dovedește atașament față de familie, a avut o evoluție profesională bună. În cadrul concluziilor privind perspectivele de reintegrare în societate, în referat se apreciază că inculpatul este bine integrat din punct de vedere social și că pe viitor acesta va avea o conduită prosocială. Toate aceste aspecte au fost avute în vedere, însă, de către instanțe care au stabilit sancțiunile orientate spre minimul special și executarea acestora într-o formă neprivativă de libertate. Pentru aceste motive se consideră că pedepsele stabilite de către instanța de fond și cea de prim control judiciar sunt juste și proporționale, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că vor contribui la conștientizarea consecințelor faptelor, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului.

Pentru toate considerentele arătate, cum nici din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii atacate, văzând dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză Z.M. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pe care o menține ca legală și temeinică. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a dispune obligarea recurentului inculpat Z.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj și de inculpatul Z.M. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile ocazionate cu judecarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2012.