ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2913/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2913/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 217 din 27 noiembrie 2001, Tribunalul Militar Teritorial l-a condamnat pe inculpatul plt. maj. G.V., în baza art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., la un an și 6 luni închisoare, pedeapsă a cărui executare a suspendat-o condiționat, conform art. 81 și art. 82 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 10,25 kg mercur. Inculpatul a fost obligat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va achita din fondul Ministerului Justiției.
Instanța a reținut, în fapt, că la data de 22 iunie 2000 inculpatul, subofițer la Centrul Militar Județean Sălaj, a fost depistat de un echipaj al poliției rutiere pe drum în apropierea orașului Simleul Silvaniei, având în portbagajul autoturismului proprietate personală cantitatea de 10,6 kg mercur, aflată într-un recipient din plastic. S-a stabilit că substanța menționată a fost primită de către inculpat de la mama sa, în prezent decedată, în perioada 1998 - 1999 când aceasta era laborantă la Schela de extracție Surplacu de Barcău, jud. Bihor. Inculpatul a păstrat-o în garaj până la data de 22 iunie 2000 când vroia să o vândă însă vânzătorul nu s-a prezentat la locul de întâlnire. Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o apreciază ca fiind prea severă.
Prin decizia nr. 56 din 25 iunie 2002, Curtea Militară de Apel a respins apelul inculpatului ca nefondat, constatând că la individualizarea pedepsei s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv de cel privind persoana făptuitorului, bine caracterizat și care a justificat reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Decizia sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, criticând-o pentru greșita individualizare a pedepsei și desfășurarea judecății în lipsa sa, care, deși a fost legal citat, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această piedică. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc.
pen. În adevăr, la dosarul instanței de apel se află depusă o cerere a inculpatului G.V., datată 19 iunie 2002, cu rezoluția de primire din 26 iunie 2002 și mențiunea „după ședință”, prin care sus-numitul solicita amânarea cauzei, întrucât se află în imposibilitate de a se prezenta, fiind internat în Spitalul Militar Cluj-Napoca. Alăturat cererii este depus în xerox Biletul de internare nr. 28 din 19 iunie 2002 emis de U.M. 02591 Zalău din care rezultă că inculpatul G.V. a fost internat în Spitalul Militar de Urgență Cluj-Napoca la data de 20 iunie 2002 fiind suferind de hepatită cronică și colecistită cronică. Cererea și biletul de internare au fost depuse la poștă conform ștampilei Oficiului Sălaj, la 21 iunie 2002, fiind primite la instanța de apel, așa cum s-a arătat, la 26 iunie 2002, după pronunțarea deciziei.
Din partea introductivă a deciziei criticate rezultă că inculpatul G.V. a lipsit de la judecata care a avut loc la data de 25 iunie 2002. Față de cele ce preced, se constată că inculpatul s-a aflat în imposibilitate să se prezinte la judecată și de a înștiința, în timp util, instanța despre această imposibilitate, motiv pentru care recursul acestuia va fi admis și, casând decizia atacată, se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea Militară de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 56 din 25 iunie 2002 a Curții Militare de Apel București. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea Militară de Apel București. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.