ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1210/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1269 din 20 decembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.C. la: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 din Decretul nr. 466/1979, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc.

pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsă s-a dedus timpul arestării preventive de la 11 octombrie 2001, la zi. S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei. În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităților de mercur rămase în urma analizelor de laborator, respectiv 2137 grame sigilată cu sigiliul M.I. nr. 29878 și de 220 grame, sigilată cu sigiliul M.I. nr. 21700. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 10 octombrie 2001, asupra inculpatului a fost găsită cantitatea de 2402 grame mercur, respectiv 255 grame, deținute în vederea comercializării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București pe care a criticat-o cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în cauză urmând a se înlătura circumstanțele atenuante reținute în favoarea sa, iar pedeapsa ce se va aplica să fie executată prin privare de libertate. S-a mai solicitat ca, față de gravitatea faptei comisă de inculpat, să i se aplice o pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 168 din 27 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet cu motivarea că „Instanța a aplicat o pedeapsă suficientă atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare al acesteia, dând eficiență elementelor ce circumstanțiază persoana inculpatului”, apreciindu-se în mod corect că „inculpatul prezintă posibilități reale de circumstanțiere a faptei penale și de reintegrare socială”.

Decizia Curții de Apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pe care a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume: - omisiunea de a se aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută de art. 64 C. pen., având în vedere faptul că în legătură cu fapta reținută în sarcina acestuia aplicarea acestei pedepse este obligatorie; - greșita individualizare a pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, solicitând majorarea acesteia și înlăturarea prevederilor art. 81 C. pen., care în cauză nu se justifică. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.

a) potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, iar art. 312 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat, prevede în mod expres aplicarea acestei pedepse respectiv interzicerea executării unor drepturi, ca pedeapsă complementară. Prin urmare, în cauză legea impunând imperativ și expres aplicarea pedepsei complementare pe lângă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită, instanțele de judecată aveau obligația legală să facă și aplicarea textului de lege ce prevede aplicarea acestei pedepse. Neprocedând în acest fel, în cauză au fost pronunțate hotărâri nelegale, motiv pentru care urmează a fi admis apelul declarat de parchet, a dispune casarea acestora și rejudecând cauza să se aplice inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

b) în ce privește cea de a doua critică, greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului prin care se solicită majorarea acesteia și înlăturarea prevederilor art. 81 C. pen., se constată că nu este fondată. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei, acordând semnificația cuvenită atât pericolului social al faptei, cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, apreciind de asemenea, just, că reeducarea acestuia se poate realiza atât fără majorarea pedepsei, cât și prin menținerea modalității de executare, respectiv prin suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Pentru considerentele arătate urmează a se constata că recursul declarat de parchet este întemeiat în parte și anume numai în ce privește omisiunea aplicării inculpatului și a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, sens în care va fi admis, se vor casa hotărârile pronunțate în cauză și se va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 168 din 27 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul B.C. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 1269 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, conform art. 65 C. pen. În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 octombrie 2002 până la punerea efectivă în libertate.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 martie 2004.