ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1210/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1269 din 20

decembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul B.C. la:

- 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin.

(1) C. pen., cu referire la art. 14 din Decretul nr. 466/1979, cu aplicarea

art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor art.

41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata

de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.

pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b)

C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în

temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsă s-a dedus timpul arestării preventive de

la 11 octombrie 2001, la zi.

S-a atras atenția inculpatului

asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor referitoare la suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 118 lit. e) C. pen.,

s-a dispus confiscarea cantităților de mercur rămase în urma analizelor de

laborator, respectiv 2137 grame sigilată cu sigiliul M.I. nr. 29878 și de 220

grame, sigilată cu sigiliul M.I. nr. 21700.

Prin aceeași sentință, inculpatul a

fost obligat să plătească statului suma de 5.500.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 10 octombrie 2001, asupra

inculpatului a fost găsită cantitatea de 2402 grame mercur, respectiv 255

grame, deținute în vederea comercializării.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București pe care a criticat-o

cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în

cauză urmând a se înlătura circumstanțele atenuante reținute în favoarea sa, iar

pedeapsa ce se va aplica să fie executată prin privare de libertate.

S-a mai solicitat ca, față de

gravitatea faptei comisă de inculpat, să i se aplice o pedeapsă complementară a

interzicerii unor drepturi.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 168 din 27 martie 2003, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de parchet cu motivarea că „Instanța a aplicat o pedeapsă

suficientă atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare al

acesteia, dând eficiență elementelor ce circumstanțiază persoana inculpatului”,

apreciindu-se în mod corect că „inculpatul prezintă posibilități reale de

circumstanțiere a faptei penale și de reintegrare socială”.

Decizia Curții de Apel a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pe

care a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și

anume:

- omisiunea de a se aplica

inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută

de art. 64 C. pen., având în vedere faptul că în legătură cu fapta reținută în

sarcina acestuia aplicarea acestei pedepse este obligatorie;

- greșita individualizare a pedepsei

la care inculpatul a fost condamnat, solicitând majorarea acesteia și

înlăturarea prevederilor art. 81 C. pen., care în cauză nu se justifică.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București este fondat, în limitele și pentru

considerentele ce se vor arăta.

a) potrivit art. 65 alin. (2) C.

pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este

obligatorie când legea prevede această pedeapsă, iar art. 312 alin. (1) C.

pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat, prevede în mod

expres aplicarea acestei pedepse respectiv interzicerea executării unor

drepturi, ca pedeapsă complementară.

Prin urmare, în cauză legea impunând

imperativ și expres aplicarea pedepsei complementare pe lângă pedeapsa aplicată

pentru infracțiunea săvârșită, instanțele de judecată aveau obligația legală să

facă și aplicarea textului de lege ce prevede aplicarea acestei pedepse.

Neprocedând în acest fel, în cauză

au fost pronunțate hotărâri nelegale, motiv pentru care urmează a fi admis

apelul declarat de parchet, a dispune casarea acestora și rejudecând cauza să

se aplice inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

b) în ce privește cea de a doua

critică, greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului prin care se

solicită majorarea acesteia și înlăturarea prevederilor art. 81 C. pen., se

constată că nu este fondată.

Atât instanța de fond, cât și

instanța de apel au făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a

pedepsei, acordând semnificația cuvenită atât pericolului social al faptei, cât

și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, apreciind de asemenea,

just, că reeducarea acestuia se poate realiza atât fără majorarea pedepsei, cât

și prin menținerea modalității de executare, respectiv prin suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Pentru considerentele arătate

urmează a se constata că recursul declarat de parchet este întemeiat în parte

și anume numai în ce privește omisiunea aplicării inculpatului și a pedepsei

complementare a interzicerii unor drepturi, sens în care va fi admis, se vor

casa hotărârile pronunțate în cauză și se va dispune potrivit dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

168 din 27 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul B.C.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 1269 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, numai cu privire la neaplicarea pedepsei complementare a

interzicerii unor drepturi, conform art. 65 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod, pe o durată de 2 ani, după

executarea pedepsei închisorii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

arestării preventive de la 11 octombrie 2002 până la punerea efectivă în

libertate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

martie 2004.