ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5887/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5887/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 795 din 2 septembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare (aplicată prin S.P. nr. 582 /2002 a Tribunalului București, secția I penală), formulată de petentul condamnat G.P.C. Instanța a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 455 raportate la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionat că afecțiunea condamnatului diagnosticată „status post-osteomielită gamba dreaptă” poate fi tratată în rețeaua sanitară a D.G.P. deținutul neaflându-se în imposibilitate de a executa pedeapsa.
Prin decizia penală nr. 589/A din 6 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs condamnatul. Recursul nu a fost motivat în scris și nici oral. Condamnatul a lăsat la aprecierea Curții modul de soluționare a recursului, iar apărarea sa nu a indicat nici un caz de casare. Examinând din oficiu cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (3), conform art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici unul din aceste cazuri nu operează în speță, hotărârile criticate fiind legale și întemeindu-se pe dovezile administrate în cauză (expertiza medico-legală). Astfel, petentul condamnat nu a dovedit că suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, condiție cerută de dispozițiile art. 455 raportate la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen. Ca urmare, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 750.000 lei, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.P.C. împotriva deciziei penale nr. 589/A din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat să plătească statului 750.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.