ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1689/2003

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 565 din 6

iunie 2002, Tribunalul București, secția a II–a penală, a condamnat pe

inculpatul R.A.I. la 12 ani închisoare și 8 ani interzicerea exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea

pedepsei închisorii, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4

din aceiași lege.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare

și 8 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 9

ianuarie 2002 la zi.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea

nr. 143/2002 s-a dispus confiscarea a 10 gr. heroină rămasă în urma efectuării

expertizei, iar în baza alin. (2) al aceluiași text de lege s-a dispus

confiscarea de la același inculpat a sumei de 4.500.000 lei obținută din

vânzarea drogurilor.

Pentru a pronunța hotărârea instanța

a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 9 ianuarie 2002, cu

ocazia descinderii și respectiv a unei percheziții efectuate la domiciliul

inculpatului R.A.I., organele de Poliție au găsit în șifonierul din camera

acestuia 37 de plicuri din folie de plastic conținând o substanță maronie, care

erau introduse în două tuburi de medicamente, precum și 3 foițe din staniol

care au fost ridicate în vederea efectuării de cercetări. În aceiași cameră a

fost găsită și suma de 4.500.000 lei despre care inculpatul a declarat că

provine din vânzarea unor petarde.

Raportul de constatare tehnico –

științifică nr. 108/52 din 9 ianuarie 2002, a concluzionat că cele 37 pliculețe

conțin heroină în cantitate de 2,93 grame, pe foițele de staniol înaintate ca

probă s-au pus în evidență urme de heroină.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza procesului verbal de urmărire penală,

procesul verbal de percheziție domiciliară, raportului de constatare tehnico –

științifică, probe coroborate cu declarațiile martorilor D.R.A., N.J.N.,

Ș.M.I., G.A. și F.G.

S-a apreciat că revenirea unor

martori asupra declarațiilor date la urmărirea penală și susținerea în faza

cercetării judecătorești, că îl știu pe inculpat numai că este consumator de

droguri nu este justificată și nu se coroborează cu ansamblu probator

administrat.

S-a reținut că faptele inculpatului

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin.

(2) și respectiv de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul invocând greșita sa condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 susținând că nu a săvârșit fapta, și greșita

individualizare a pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 746 din 22

noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a I penală, a admis apelul

inculpatului, a desființat parțial sentința apelată și pe fond, a descontopit

pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de 12 ani închisoare și respectiv 2

ani închisoare, și a redus pedepsele astfel: de la 12 ani închisoare la 6 ani

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000 și de la 2 ani închisoare la un an închisoare pentru fapta prevăzută

de art. 4 din aceiași lege.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

Împotriva deciziei, a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care, invocând

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa

aplicată inculpatului a fost greșit individualizată, că aceasta nu corespunde

pericolului social al faptelor săvârșite.

Recursul declarat de parchet este

fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., text de

lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Art. 52 C. pen., stipulează că

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportând cauzei aceste dispoziții,

se reține că în procesul individualizării, instanța de apel a stabilit pedeapsa

de 6 ani închisoare, deci sub limita specială prevăzută pentru infracțiunile

săvârșite, motivând că în cauză există circumstanțe atenuante, printre care a

enumerat, faptul că inculpatul este tânăr și nu este cunoscut cu antecedente

penale.

Având în vedere că faptele săvârșite

de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, reprezentat și de

amploarea deosebită pe care o cunoaște în prezent fenomenul legat de traficul

și consumul de substanțe stupefiante, cât și persoana inculpatului care la

momentul comiterii faptelor nu avea un loc de muncă și că era cunoscut ca fiind

traficant de droguri de mai mult timp și poziția sa procesuală de

nerecunoaștere a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în

pofida probelor evidente de vinovăție, se constată, că instanța de apel a

stabilit o pedeapsă nelegală.

În aceste condiții, apelul declarat

de inculpat împotriva sentinței penale nr. 565 din 6 iunie 2002 a Tribunalului

București, secția a II–a penală, este nefondat.

Conform art. 385

15

pct. 2

lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București va fi admis.

În ce privește recursul declarat de

inculpat, motivul invocat fiind nelegalitatea hotărârilor sub aspectul greșitei

condamnări pentru infracțiunea de punere în vânzare și vânzarea de droguri de

mare risc, acesta este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt

și vinovăția inculpatului, privind săvârșirea infracțiunii de punere în vânzare

și vânzarea de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000.

Apărarea inculpatului în sensul că

heroina găsită la domiciliul său era destinată consumului propriu, este

contrazisă de declarațiile martorilor audiați în cauză.

Astfel martorii D.R.A., N.J.N.,

Ș.M.I. și G.A. au declarat că sunt consumatori de droguri pe care le procurau

de la inculpat, cunoscut sub numele de „R.” plătind sume de 100.000 lei –

250.000 lei doza.

Declarațiile unor martori în faza

cercetării judecătorești, de revenire asupra declarațiilor date în faza urmării

penale corect au fost înlăturate de instanță ele necoroborându-se cu ansamblu

probator administrat în cauză.

De altfel, împrejurarea că

inculpatul deținea dozele de heroină găsite la domiciliul lui, nu doar pentru

consum propriu, dar și în vederea traficului ilicit, rezultă indubitabil din

chiar cantitatea de heroină găsită asupra acestuia respectiv 37 plicuri, pe

care acesta ipotetic, nu avea cum să o consume singur. După cum la fel de

evident este și faptul că suma de 4.500.000 lei găsită asupra sa și nejustificată

nu putea proveni decât din vânzarea drogurilor, el nefiind încadrat în muncă.

Aceste circumstanțe denotă fără

putință de tăgadă că deținerea celor 37 plicuri de heroină, era destinată

deopotrivă, atât pentru consumul propriu, cât și pentru traficul ilicit.

Așa fiind, soluția de condamnare și

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

confirmată de instanța de control judiciar este concordantă cu probele de

vinovăție administrate și nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.

Ca atare, în baza dispozițiilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat

împotriva deciziei penale nr. 746 din 22 noiembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția I penală, va fi respins ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

746 din 22 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind

pe inculpatul R.A.I.

Casează decizia, în sensul că,

respinge apelul inculpatului declarat împotriva sentinței penale nr. 565 din 6

iunie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, hotărâre pe care o

menține.

Respinge recursul declarat de

inculpatul R.A.I. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 9 ianuarie 2002, la 2 aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.