ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5039/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 262 din 22

iunie 2004, Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondată cererea formulată de

condamnatul P.L., privind întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 81

3

aprilie 2001 a Tribunalului

Teleorman, rămasă definitivă, prin decizia penală nr. 573 din 26 octombrie 2001

a Curții Supreme de Justiție.

În esență, s-a motivat că în raport

de concluziile anchetei sociale efectuată nu s-a probat existența unor

împrejurări, care să producă consecințe grave, pentru familia acestuia, astfel

încât, să se impună întreruperea stării de deținere în condițiile art. 455,

raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Hotărârea primei instanțe a fost

apelată de condamnat, susținându-se că este neîntemeiată, întrucât, fiind singurul

întreținător de familie, trebuie să-și ajute familia, fapt pentru care a

solicitat admiterea apelului și a cererii de întrerupere executare pedeapsă.

Prin decizia nr. 328 din 21 iulie

2004, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Ploiești, apelul a fost

respins ca nefondat.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termenul legal, prin cererea trimisă din penitenciar, inculpatul a declarat

recurs.

A solicitat casarea hotărârilor și

întreruperea executării pedepsei, pentru ca să poată să repare casa în care ar

trebui să locuiască mama sa.

Recursul este nefondat.

Instanțele au reținut și motivat că

imobilul la care s-a referit condamnatul nu este locuit de nimeni, iar mama

acestuia locuiește într-o altă gospodărie.

Așa fiind cum nu a dovedit o

împrejurare specială de natura celei din cuprinsul dispozițiilor art. 453 lit. c)

C. pen., care având în vedere dispozițiile art. 455 C. proc. pen., să justifice

întreruperea executării pedepsei hotărârile pronunțate fiind legale și

temeinice, urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 și b) C. proc. pen.,

recursul să fie respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul P.L., împotriva deciziei penale nr. 328 din 21 iulie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

octombrie 2004.